Examen de capacitate preoţească în Episcopia Oradiei
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 23-24 martie 2015, la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei a avut loc examenul de Capacitate preoţească, sesiunea de primăvară, din anul 2015.
La acest examen s-au înscris un număr de 8 candidaţi, care au susţinut două probe, scrisă şi orală, ce s-au desfăşurat în zilele de marţi, 23 martie, respectiv miercuri, 24 martie a.c. Cei înscrişi au fost examinaţi potrivit temelor de examen şi bibliografiei aferente din „Îndrumătorul administrativ-bisericesc. Ghid practic pentru examenul de capacitate preoţească, administrarea parohiei şi a mănăstirii”, ediţia a II-a, carte tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, la Editura „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, în anul 2010.
Comisia de examinare, prezidată de Preasfinţitul Părinte Sofronie al Oradiei, a fost compusă din părinţi profesori de specialitate de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea şi părinţii consilieri de la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei.
Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei