Expoziție-concurs de icoane la Oradea
Vineri, 27 ianuarie 2017, sala festivă a Palatului Copiilor și Elevilor din Oradea a adunat împreună peste 100 de preșcolari și elevi de la 30 de unități învățământ din județul Bihor, însoțiți de dascăli și părinți, cu prilejul galei de premiere din cadrul expoziției-concurs „Nașterea Domnului - popas duhovnicesc”, manifestare desfășurată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, și organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Asociația Părinți pentru Ora de Religie, filiala Bihor și Palatul Copiilor și Elevilor Oradea.
În cadrul expoziției, preșcolari și elevi de la toate ciclurile de învățământ, coordonați de educatoare, învățători, profesori de religie și desen, au expus colaje, desene și icoane pictate pe sticlă și lemn. O secțiune specială a fost dedicată în acestă ediție vitraliilor lucrate de elevi în cadrul unui cerc de pictură de la CSEI „Orizont” Oradea. Lucrările au fost jurizate de învățători şi profesori de desen și religie, urmărindu-se respectarea temei și a tehnicii de lucru în raport cu particularitățile de vârstă ale preșcolarilor și elevilor.
În cadrul evenimentului, Preacucernicul Părinte Nicolae Pop, vicar eparhial, în calitate de delegat al Preasfințitului Părinte Sofronie, a transmis cuvântul de apreciere și binecuvântare din partea Ierarhului, subliniind jertfa dascălilor, munca elevilor și caracterul misionar al preocupării lor. Părinții, dascălii și elevii au fost încredințați de prețuirea Preasfinției Sale și de sprijinul acordat în întregul lor demers.
Domnul profesor Mircea Boțog, inspector școlar pentru arte în cadrul Inspectoratul Şcolar Județean Bihor a reliefat rolul icoanei și misiunea iconarului, mesajul transmis de icoană și modul în care fiecare dintre noi ne raportăm la aceasta, evidențiind rolul ei în viața fiecărui creștin. Elevii au fost îndemnați să continue să-și valorifice talanții pentru a aduce bucurie părinților lor și a face cinste școlii și comunității.
Diplomele și cărțile de rugăciuni oferite fiecărui elev și cadru didactic din partea organizatorilor cu sprijinul APOR Bihor, au fost înmânate inspectorul școlar pentru religie și Părintele Vicar Nicolae Pop, ocazie cu care a fost evocată implicarea fiecărei instituții în reușita acestei manifestări, rolul lor în educația copiilor și tinerilor asigurând o punte de legătură între școală și Biserică, în beneficiul familiei.
Activitatea se înscrie în seria de manifestări organizate la nivelul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei pentru a marca Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti în Patriarhia Română.