Festivitatea de absolvire la Facultatea de Teologie Ortodoxă „ Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universităţii din Oradea
Absolvenții promoției 2021-2025 a Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Episcop Dr. Vasile Coman”, din cadrul Universității din Oradea, şi-au încheiat parcursul studiilor universitare de licenţă participând la emoționanta festivitate a tradiționalului curs festiv, desfăşurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în ziua de marți, 20 mai 2025.
Festivitatea a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată în capela facultăţii cu hramul „Sfântul Teodor Studitul”, urmată de slujba de Te Deum, momente de comuniune liturgică în prezența cadrelor didactice, a studenților absolvenți alături de invitații acestora.
A urmat partea a doua a programului dedicat cursului festiv, desfășurat în Aula Magna a Universităţii, în prezența Preasfinției Sale, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Prof. univ. dr. habil. Livia Bandici, Prorector al Universității din Oradea, a decanului facultății, Pr. prof. univ. dr. habil. Viorel-Cristian Popa și a altor invitați.
Debutul părții a doua a cursului festiv a fost marcat de intonarea imnului academic Gaudeamus Igitur și Hristos a înviat, după care moderatorii festivităţii, Pr. prof. univ. dr. habil. Marius Țepele și Pr. lect. univ. Florin Tomoioagă au adresat invitaţilor cuvânt de bun venit.
În mesajul transmis absolvenților, chiriarhul Oradiei, a remarcat faptul că acest moment festiv este unul înălțător, încărcat de emoție, dar în același timp este înveșmântat și în haina frumoasă a absolvirii: „Aceste clipe vă onorează, însă, în același timp vă și obligă, aceasta deoarece toți cei prezenți au investit în dumneavoastră încredere”. În acelaşi context, Preasfinția Sa a transmis tinerilor absolvenți curaj, putere și entuziasm, aspecte necesare în sublima misiune de mărturisire și slujire a Bisericii, misiune care implică o imensă responsabilitate într-o societate contemporană secularizată și laicizată, care caută să îl orienteze pe om mai mult spre lumea de aici decât spre lumea spirituală. În faţa unor astfel de provocări, absolvenţii, viitorii mărturisitori ai cuvântului lui Dumnezeu, sunt chemaţi să dea dovadă de curaj, sacrificiu în lucrarea de apostolat care le va fi încredinţată, însă să fie conștienți că nu vor fi singuri, ci vor fi împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Sfinții, cu cei dragi și cu întreaga Biserică.
În încheiere, Chiriarhul Oradiei, le adresează îndemnul absolvenților ca în itinerarul lor misionar să călătorească împreună cu Hristos, în rugăciune, curaj și smerenie, însuflețiți de darul Duhului Sfânt.
În continuarea programului au fost transmise mesajele de felicitare din partea conducerii universității orădene, după care P.C. Pr. prof. univ. dr. habil. Viorel-Cristian Popa, decanul facultății, a precizat faptul că pentru absolvenţi ziua de azi va rămâne o zi deosebită, o zi a satisfacției care se înscrie ca un șirag de mărgăritare în parcursul vieții lor, iar pentru aceasta ei merită toată prețuirea. Chiar dacă provocările societății actuale sunt multiple, ei trebuie să rămână uniți în dragostea lui Dumnezeu, fiindcă doar cu ajutorul Lui vor reuși să își îndeplinească chemarea.
A urmat prezentarea corpului profesoral, strigarea catalogului, iar în semn de prețuire și purtare de grijă, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a premiat pe absolvenții merituoși.
Ceremonia s-a încheiat cu înmânarea cheii, mesajele de mulţumire adresate de către absolvenți tuturor celor prezenți, dezvelirea tabloului promoției 2021-2025, urmat de imortalizarea momentului prin poza de grup.
Pr.conf.univ.dr. habil. Vasile-Doru Fer