Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Flori, zâmbete și bucurie pentru proaspetele mămici

Flori, zâmbete și bucurie pentru proaspetele mămici

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, vineri, 8 martie, cu ocazia Zilei Internaționale dedicate femeii și în special mamelor, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Oradea (A.S.C.O.R.) a întreprins o acțiune deosebită în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.

În cadrul acestei acțiuni, reprezentanții asociației au dăruit proaspetelor mămici lalele și felicitări cu mesajul: „Mami, abia am așteptat să te cunosc! La mulți ani!”. De asemenea, au fost dăruite flori tuturor doamnelor și domnișoarelor din personalul medical prezent pe secțiile vizitate.

Studenții mărturisesc faptul că această zi a fost o adevărată lecție de viață și îndeosebi o lecție de teologie. Urmele suferinței provocate de durerile nașterii nu pot fi ușor șterse de pe chipurile mamelor, dar în același timp, lumina dragostei și bucuria vederii pruncului născut acoperă orice durere sau suferință trupească. „Am înțeles, mai mult ca oricând, faptul că iubirea în cea mai pură formă poate fi găsită în sufletul unei mame” a mărturisit una dintre studentele prezente la această manifestare. Mamele internate, însoțitorii și întreg personalul medical s-au arătat deosebit de impresionați, în unele cazuri până la lacrimi, de gestul suprem făcut de tinerii studenți.

Acest eveniment organizat de Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Oradea (A.S.C.O.R.) face parte din manifestațiile dedicate Lunii pentru Viață și, de asemenea, se încadrează în seria activităților desfășurate în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei cu ocazia investirii anului 2024 de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca: „Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor” şi „Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”.

Pr. Laurențiu-Florin Brîndaș