În Duminica premergătoare Prăznuirii celei mari a Nașterii după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos, 21 decembrie 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Parohiei Șușturogiu din Protopopiatul Oradea.

Citirea evanghelică din cadrul sfintei slujbe ne-a readus spre meditație Genealogia Mântuitorului, în relatarea primului capitol al Evangheliei scrise de Sfântul Apostol Matei, care, dincolo de enumerarea unor nume care s-ar părea că nu ne spun prea multe, se ascunde Marea Taină a Lucrării lui Dumnezeu în sânul poporului ales, în folosul mântuirii întregului neam omenesc.

În cuvântul său de învățătură, plecând de la profeția lui Isaia și de la Genealogia Mântuitorului, Chiriarhul Oradiei a vorbit despre Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, Unul-Născut din Tatăl și Unul-Născut din Fecioara Maria, prin lucrarea Preasfintei Treimi. Nașterea Sa mai presus de fire descoperă iubirea lui Dumnezeu pentru om și darul vindecării firii omenești sufocate de păcat și moarte:

„Așa cum a fost vestit de Prorocul Isaia, care o vede pe Fecioara că va avea în pântece și va naște Fiu – cum se amintește și în pericopa evanghelică de astăzi –, Sfântul Evanghelist Matei ne spune că Fiul Celui Preaînalt, Mântuitorul Iisus Hristos, Care Se înomenește din Fecioara, este Fiul Cel Unul-Născut al Mariei. Așa cum este Unicul Fiu al Tatălui Ceresc, după firea Sa dumnezeiască – pentru că El este deoființă cu Tatăl –, la fel, după firea omenească, El este Fiul Cel Unul-Născut al Mariei. Maica Domnului nu a mai avut alți copii. Ea rămâne fecioară, pentru că Fiul lui Dumnezeu, Care Se naște din ea, îi păzește fecioria. Ea este Pururea Fecioara, Fecioara Maică. Cel Unul-Născut Fiul Tatălui este Unul-Născut Fiul Mariei. Unul-Născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. El este născut, nu făcut – adică nu este creat, cum suntem noi oamenii. Mântuitorul Iisus Hristos vine și Se face frate cu noi în umanitate, Unul-Născut. Este Fiul Fecioarei care Îl naște miraculos, pentru că Adam și Eva, creați de Dumnezeu la fel ca toți oamenii – copiii lui Adam și ai Evei –, se nasc dintr-un tată și dintr-o mamă. Excepția supremă este a Fiului Omului, Care Se naște trupește – și, în acest sens, avem Genealogia Sa, cum am ascultat adineaori, însă în cealaltă genealogie se merge până la primii oameni, la Adam și Eva, nu doar până la Avraam – și Își ia firea omenească din oamenii de dinainte. Dar spre deosebire de noi, El nu Se naște dintr-un tată pământesc și o mamă pământească, ci doar din mamă. Cum? Din Voia Tatălui Ceresc, prin lucrarea Duhului Sfânt, Fiul lui Dumnezeu Se înomenește. Tatăl voiește, Fiul coboară, Duhul Sfânt lucrează. Așadar, atunci când Se naște Fiul lui Dumnezeu și Se face Fiul Omului, intervine direct Dumnezeu, Cel Care a creat din nimic și lumea văzută, și lumea nevăzută. Fiul este trimis în lume să Se facă Om pentru ca să ne mântuiască pe noi, vindecând firea noastră rănită prin neascultarea din Paradis a lui Adam și a Evei, care a dus, prin gustarea fructului oprit, la cunoașterea răului. Iar cunoașterea răului înseamnă a ajunge să guști moartea. Răul nu înseamnă doar răutate, boală, suferință, neputință și decrepitudine, ci moarte. De asta vine să ne vindece Dumnezeu. Acesta este Darul cel Mare pe care Dumnezeu îl face umanității. De ce? Din Iubire și Bunătate.”

În continuare, Ierarhul a legat această Taină de drama căderii lui Adam și a Evei, arătând că istoria mântuirii începe odată cu făgăduința făcută la Izgonirea din Rai, când Dumnezeu vestește Biruința asupra șarpelui. Crucea și Învierea lui Hristos sunt împlinirea acestei promisiuni, prin care moartea este zdrobită, iar omul este chemat din nou la Viață:

„Dumnezeu l-a creat pe om liber, l-a lăsat stăpân peste Creație. Și datorită măreției condiției sale umane paradisiace, Dumnezeu îngăduie să vină ispititorul. Șarpele din Paradis este Satan, iar în Cartea Apocalipsei ni se spune clar acest lucru. Cum îi ispitește pe Adam și pe Eva? În colindele noastre, în cântările noastre de Crăciun apare adeseori, ca refren, ispitirea lui Adam și a Evei – «vai, Adame, ce-ai făcut?» Ei bine, din izbăvirea din acea cădere vine prin Mesia, Cel Făgăduit încă de la începuturi. Pentru că, după căderea din Paradis, după Izgonirea din Rai, Dumnezeu vestește că din seminția femeii Se va naște Cel Care va zdrobi capul șarpelui. Așa cântăm: «S-a-mplinit precum și scrie Moise la cartea întâie. O, minune!» Asta e minunea! Din Femeie Se va naște Cel Care zdrobește capul șarpelui. Dar nu Eva cea dintâi – mama tuturor celor vii –, ci este Eva cea Nouă – Mama tuturor celor înviați din morți. Pentru că Fiul ei vine să-l izbăvească pe Adam cel dintâi, El este Adam Cel Nou, Fiul Omului, Fiul lui Adam cel vechi. Ce se întâmplă în Paradis, când șarpele îi ispitește să guste, pentru că astfel ar avea șansa să fie ca Dumnezeu? Adică să cunoască binele și răul. Sigur, Dumnezeu este Atotștiutor. Și așa cum diavolul nu poate fi ca Dumnezeu și știe lucrul acesta – motiv pentru care a și căzut și a devenit șarpe, ajungând să se târască, deși are strălucire și poate să ispitească apărând sub chipul îngerului de lumină –, el vine și șoptește lui Adam și Evei: «nu cumva s-ar teme Dumnezeu că o să fiți ca El?» Și Adam și Eva cad în capcană. Ce-ar fi să fie și ei ca Dumnezeu? Și cum, până atunci, erau curați și nevinovați, gustând, aceștia constată că sunt goi. Și le e rușine. Și se ascund de Dumnezeu. Și nu mai e loc de ei în Paradis, atunci. Și așa, au fost izgoniți. Dar Dumnezeu, la izgonirea lor, face făgăduința că va veni din seminția femeii Cel Care va zdrobi capul șarpelui. Cum se face zdrobirea capului șarpelui? Prin Cruce. Crucea este cea care zdrobește capetele șerpilor. Crucea este cea prin care moartea, vrăjmașul cel din urmă al omului – intrat în viața lui nu din voia lui Dumnezeu, ci din cauza răutății diavolului și a neascultării noastre–, este biruită; prin Moartea pe Cruce, urmată de Învierea cea de a treia zi. Acesta este Darul cel Mare pe care Dumnezeu îl face umanității.”

În îndemnul de sfârșit, Preasfinția Sa a arătat că din această lucrare mântuitoare se naște chemarea concretă adresată fiecărui creștin: de a răspunde darului dumnezeiesc prin bunătate, milostivire și smerenie. În Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului, credincioșii sunt chemați să păstreze vie moștenirea înaintașilor și să o continue prin iubire, pace și comuniune:

„Dacă Dumnezeu este bun, milostiv și smerit, atunci înseamnă că și noi suntem invitați să fim asemenea! Buni, milostivi și smeriți! Și dacă Dumnezeu ne-a făcut așa de mare Dar, măcar acum, ca să ne aducem aminte că asta trebuie să facem toată viața noastră, să arătăm și noi bunătate unii față de alții. Bunătate și milă, adică îngăduință, iubire milostivă. Și smerenie. Să nu lăsăm loc în viața noastră gândurilor rele. Pe acestea le putem birui prin rugăciune, prin rugăciune repetată și stăruitoare, arătând iubire milostivă unii față de alții. Să ne îngăduim, să ne răbdăm, să ne arătăm bunăvoință și omenie, unii față de ceilalți. Și să încercăm să nu lăsăm răutățile și ambițiile lumești să pună stăpânire pe viața noastră, întunecând-o. Dimpotrivă, să sporim între noi generozitatea, altruismul, iubirea milostivă, să nu uităm pe cei săraci, pe cei singuri și lipsiți. Să ne iertăm, să ne împăcăm, să viețuim în pace, indiferent de limba maternă a fiecăruia și de felul în care fiecare dintre noi își petrece viața și se închină înaintea Bunului Dumnezeu. Desigur, fiecare suntem datori să păstrăm cu scumpătate moștenirea înaintașilor, a părinților, a celor de dinainte de noi, în credința în care ne-am născut și ne-am hrănit sufletește – și noi, și părinții noștri. Și dacă tot este Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului, în care sunt cinstiți înaintașii Mântuitorului și ai Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne aducem aminte cu dragoste, cu rugăciune sfântă și cu recunoștință de părinții și înaintașii noștri care s-au mutat în lumea de dincolo, păstrându-le memoria binecuvântată și neuitând să fim și să rămânem în comuniune cu ei și la sărbătorile care vin. Să continuăm și noi ceea ce ei cu atâta scumpătate ne-au predat. «Azi cu strămoșii cânt în cor colindul sfânt și bun. Tot moș era și în vremea lor bătrânul Moș Crăciun»”

În cadrul dumnezeieștii slujbe, Ierarhul l-a hirotesit întru iconom pe preotul paroh Cristi-Valentin Edu.

După încheierea programului liturgic, cuvântările festive au fost cele care au încununat slujirea arhierească, începând cu alocuțiunea festivă îndătinată a protopopului locului, Părintele Călin-Dănuț Ioniță, continuând cu gândurile de recunoștință și de mulțumire adresate de către Părintele paroh Cristi-Valentin Edu în numele comunității parohiale încredințate spre păstorire.

Nu în ultimul rând, Ierarhul i-a binecuvântat pe toți cei prezenți la biserica din Șușturogiu, dorindu-le să aibă parte de sărbători frumoase și luminoase, întru bucuria comuniunii alături de cei dragi din familie, fără a-i uita pe cei adormiți întru Domnul, părinții, bunicii și strămoșii noștri, sau pe cei săraci și părăsiți.