În Duminica ce pecetluiește cele două Praznice împărătești postpascale, Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, 24 mai 2026, popas duminical închinat Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Șerghiș, Protopopiatul Oradea, unde a sfințit noua pictură murală a lăcașului de cult și noul iconostas, după care a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Pericopa evanghelică lecturată în prima parte a dumnezeieștii slujbe a adus înaintea Bisericii cuvintele Rugăciunii Arhierești a Domnului nostru Iisus Hristos (Ioan 17, 1–13), rostite cu puțin timp înaintea Mântuitoarelor Sale Pătimiri, când Fiul Omului privea cu multă dragoste către Jertfa Crucii și către „Proslăvirea” ce avea să se împlinească pentru mântuirea lumii. În aceste momente ale asumării Dăruirii desăvârșite, Domnul Se roagă Părintelui Ceresc pentru moștenirea pe care o va lăsa în urmă, pentru ocrotirea Sfinților Ucenici și Apostoli, iar prin ei și pentru cei ce vor crede în El, adică pentru întreaga Biserică, chemată să trăiască întru unitate, după chipul comuniunii desăvârșite a Preasfintei Treimi.

În continuarea evocării fragmentului ioaneic, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc despre Marele Dar al lui Dumnezeu făcut lumii prin Fiul Său, arătând că întreaga viață a Bisericii și însăși mărturisirea Sfinților Părinți de la Niceea își găsesc sensul în această Descoperire: Dumnezeu nu vine să ia de la om, ci să dăruiască și să i Se dăruiască. În acest orizont luminos, Ierarhul a îndemnat la reașezarea lui Hristos în centrul vieții fiecăruia dintre noi, la depășirea larmei și fragmentării lumii contemporane și la redescoperirea privirii îndreptate spre veșnicia care ne așteaptă:

„În Duminica în care ne aflăm îi cinstim pe Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde Părinții sinodali au mărturisit, sub inspirația Duhului Sfânt, Adevărul Credinței Bisericii. Este Credința mărturisită și trăită de comunitățile creștine încă de la Pogorârea Duhului Sfânt, anume că Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Întâi-Născut din morți și înălțat la ceruri întru Slava Tatălui, este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care a venit în lume pentru noi, oamenii, și a noastră mântuire, pentru ca să ne scoată pe noi din robia morții. El nu este un simplu om, este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Este Dumnezeu Care S-a făcut Om. A fost nevoie, în urmă cu 1701 ani, de acest Sinod Ecumenic la Niceea – în apropiere de cetatea Constantinopolului, ce atunci se ridica –, pentru apărarea și întărirea Dreptei Credințe. Erau multe curente eretice care apăruseră în Biserică, întrucât mintea căzută a omului nu poate să înțeleagă Tainele lui Dumnezeu decât sub inspirația sau insuflarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este Cel Care a vorbit prin Proroci și prin Care au fost așezate și Legea, și Profețiile, și Psalmii; Duhul Sfânt prin Care și Sfinții Apostoli și Evangheliști au redactat Sfintele Evanghelii și Epistolele lor; Duhul Sfânt-Mângâietorul Care întemeiază Biserica și întărește Credința ei, apărându-i unitatea; întru Duhul Sfânt, Părinții Bisericii s-au adunat, au mărturisit și au proclamat Adevărul Credinței Ortodoxe, faptul că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care S-a făcut om pentru noi, oamenii, și a noastră mântuire, ca pe noi să ne ducă în Brațele iubitoare ale Tatălui, iar prin tainica lucrare a Duhului Sfânt să ne pregătească pe toți pentru a ne sfinți, ca să ajungem la măsura cea înaltă – nu doar a curățirii de patimi, ci mai mult decât atât – a luminării prin harul Duhului Sfânt și chiar la îndumnezeirea cea după har, devenind fii adoptivi ai Părintelui Ceresc, frați în umanitate cu Fiul Cel Unul-Născut al Tatălui, Domnul nostru Iisus Hristos. El este Darul Cel Mare al lui Dumnezeu-Tatăl, Care ni-L oferă pentru ca să ne mântuim.”

Unul dintre marile derapaje ale omului este încremenirea în expectativa primirii, uitând că Dumnezeu Însuși vine în întâmpinarea lumii ca Dar deplin, oferindu-Se fără să ceară nimic în schimb. De aceea, ieșirea din spirala nemulțumirii și a autosuficienței deschide calea redescoperirii lui Hristos, Singurul Care poate reda omului sensul, unitatea și bucuria vieții:

„Darul Cel Mare al lui Dumnezeu vine și ni Se dăruiește! Ne dăruiește cuvintele vieții celei veșnice, ca să știm ce să facem pentru a ne mântui: să credem în El! În pericopa Apostolului zilei, din Faptele Sfinților Apostoli, apare un cuvânt extraordinar de frumos al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care nu-l găsim în Sfintele Evanghelii, însă pe care îl citează Ucenicii Domnului: «mai fericit este a da decât a lua». Cum Îl vedem, așadar, pe Cel Care spune acest cuvânt, pe Cel Care vine și ni Se dăruiește fără să ia nimic și fără să ceară nimic în schimb? Privind la El și cunoscându-L prin ceea ce face pentru noi, Îl cunoaștem și pe Tatăl și înțelegem astfel cum este Dumnezeu cu adevărat și ce așteaptă de la noi. Cum este Dumnezeu-Dăruitorul? Ce face? Ni Se dăruiește. Ce așteaptă de la noi? Să-I primim Darul! Asta nu înțelegem noi, oamenii! «În Numele lui Dumnezeu» s-au comis și se comit și astăzi multe crime și atrocități. Câte războaie religioase n-au pornit în istoria umanității? Atât a înțeles omul cu mintea căzută că este «voia lui Dumnezeu». Dumnezeu nu așteaptă nimic de la noi, decât să-I primim Darul și Dragostea, iar Darul Său este Mântuitorul Iisus Hristos! Credem asta? Ne mântuim. Nu credem? Ne pierdem, ne rătăcim, ajungem în întuneric și suntem mai de plâns decât toți oamenii. Cum putem ajunge la măsura credinței într-o lume a necredinței, care ne atinge și pe noi? E destul să vedem ce se întâmplă în jurul nostru și cum noi, creștinii, în modul cel mai scandalos cu putință, ne lăsăm molipsiți de răutatea lumii și tulburați de tot zgomotul din afară! Cum ne lăsăm clătinați de toate nebuniile și rătăcirile care se întâmplă în viața de zi cu zi, pierzând din vedere faptul că tot ceea ce e aici e trecător și că ceea ce contează e viața cea veșnică. Ne tulburăm de crize, de scandaluri, de pierderea averilor, a ceea ce am acumulat, pentru că așteptăm mereu doar să ni se dea: salarii mai mari, pensii mai mari, cadouri mai multe, atenția celorlalți, grijă din partea tuturor! Ne vedem pe noi centrul lumii! Ca și când doar noi contăm, fie individual, fie la nivel de comunitate. Ce rătăciți suntem! Pentru că ne-am pierdut «busola». În loc să-L avem pe Domnul Iisus Hristos în centrul vieții noastre și bucuria că ne-a scăpat de moarte – iar asta să o vestim neîncetat semenilor noștri –, cădem și noi în plasa revoluțiilor, revoltelor, nebuniilor lumii acesteia! Ne împărțim, ne fărâmițăm, ne retragem în ghetouri, ne izolăm unii de alții, când Dumnezeu ne vrea împreună! Și împreună cu El, din Darul Său! Pentru că Dumnezeu și în zilele noastre ni Se dăruiește. Și cum putem primi noi Darul lui Dumnezeu? Cum putem să-L primim pe Fiul lui Dumnezeu Care S-a înomenit, dar Care S-a înălțat la ceruri? Chiar dacă S-a înălțat la ceruri, nu ne-a lăsat singuri, pentru că ne spune: «Cu voi sunt până la sfârșitul veacurilor!» El rămâne prezent în mijlocul nostru prin tainica lucrare a Duhului Sfânt-Mângâietorul, Care Îl face prezent pe Domnul Hristos în viața noastră și în viața Bisericii, chiar și în cele mai mărunte împrejurări ale vieții noastre, atunci când suntem singuri și debusolați, pe buza prăpastiei! Iar în modul cel mai sublim, Hristos ni Se oferă ca răspuns la Rugăciunea către Tatăl nostru Cel din Ceruri: «Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi». Este vorba despre Pâinea Care Se coboară din Cer, Merindea pentru viața cea veșnică. El este Cel Care S-a coborât din Ceruri, Domnul nostru Iisus Hristos.”

În partea finală a omiliei, Chiriarhul i-a povățuit pe cei prezenți să își ridice privirea dincolo de tulburările și calculele prezentului, amintind că adevăratul orizont al vieții omenești este veșnicia și că omul își regăsește sensul existenței nu prin ceea ce adună pentru sine, ci prin primirea și împărtășirea Darului Cel Mare al lui Dumnezeu:

„Aici este nădejdea noastră, iubiți frați și surori! Nu de la puternicii lumii, nu de la împărați, nu de la dictatori, nu de la politicieni, nu de la oamenii foarte învățați, nu de la cuceririle științei, nu de la inteligența artificială! Ci din Sacrificiul mântuitor al Fiului lui Dumnezeu, Care ni Se dăruiește pentru ca să-L primim cu vrednicie în viața noastră, Merinde pentru viața cea veșnică! Cred că înțelegem cu toții cât de important este să privim în zare, să privim departe, nu în viitorul imediat, nu cu grija zilei de mâine, cu ce va fi peste o săptămână, peste o lună, peste un an. Niciunul dintre noi nu știe cât mai are de trăit pe pământ! Ci să privim în zare, adică în veșnicie, la momentul despărțirii noastre, pentru că nu știm când ni se pregătesc coșciugele, în care să fim așezați la odihnă cu trupurile. «Zarea» înseamnă dincolo de ceea ce văd ochii: veșnicia. Și pentru asta primim mereu și neîncetat dar de la Dumnezeu, prin Fiul Său, prin Cuvântul Său, prin Trupul și Sângele Său, Merinde pentru viața cea veșnică. Duhul Sfânt ne ajută să vedem dincolo de realitatea imediată, dincolo de zbuciumul lumii și să privim adevărata noastră viață, nu doar bucățica măruntă în care suntem acum. E destul să ne uităm, mai ales cei care suntem ceva mai «vechi» pe pământ, cât de repede s-au scurs zilele noastre și cât de repede simțim că se vor scurge și celelalte. De aceea, este important să înțelegem că atunci când ni se va pune crucea la căpătâi, nu este sfârșitul. Pentru trup, este începutul unui somn, sufletul mergând unde și-a ales aici, iar apoi urmând să vină așteptarea Învierii celei mari, de obște, când va fi Cerul nou și Pământul nou; pentru că Dumnezeu nu obosește să dăruiască și să ni Se dăruiască. Vrem să semănăm cu El? Să călcăm pe urmele Dăruitorului! Dacă nu facem altceva în viață decât să adunăm și să acumulăm, întoarcem spatele Darului lui Dumnezeu, Care, chiar și așa, nu așteaptă altceva de la noi decât să-I primim Darul.”

Ca semn al recunoașterii și aprecierii misiunii pastoral-misionare și administrative desfășurate în cadrul enoriei încredințate spre păstorire, Preasfințitul Părinte Sofronie l-a hirotesit pe Părintele paroh Teodor-Florian Mălan întru iconom-stavrofor.

La finele programului liturgic, după alocuțiunea festivă a Părintelui Călin-Dănuț Ioniță, Protopopul Oradiei, a urmat cuvântul de mulțumire al preotului paroh, care a oferit în dar Chiriarhului locului o icoană a Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.

În încheiere, Preasfinția Sa a oferit diplome de apreciere credincioșilor care s-au remarcat prin sprijinul și implicarea lor în viața parohiei, adresând apoi tuturor celor prezenți un cuvânt de binecuvântare și îndemn duhovnicesc. Ierarhul a subliniat importanța trăirii vieții în duhul trezviei și al atât de necesarului dar al discernământului, într-o vreme în care numeroase încercări caută să semene dezorientare și să slăbească unitatea dintre oameni. Amintind de rugăciunea Mântuitorului Hristos pentru unitatea Bisericii, tema centrală a Duminicii, și de mărturia inspirată a Sfinților Părinți de la Primul Sinod Ecumenic, Preasfinția Sa a arătat că unitatea întru iubire și adevăr rămâne una dintre cele mai înalte chemări ale vieții creștine. Totodată, a evidențiat că cel care Îl urmează pe Hristos este chemat să privească dincolo de grijile trecătoare și de orizontul limitat și, din păcate, tot mai conspirativ al prezentului, spre profunzimea și înălțimea unei vieți transfigurate de Cel Care S-a pogorât în cele mai de jos ale pământului și S-a înălțat în Slava Tatălui.

pr. Andi-Constantin Bacter