În slujba mediului prin Programul Mondial „Eco-Schools”
Elevii și profesorii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea derulează din anul 2019 Programul mondial Eco-Schools, program ce acționează la nivel național în domeniul educației pentru o dezvoltare durabilă. Pe plan internațional programul este coordonat de Fundația de Educație pentru Mediul Înconjurător (FEE), iar în România de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, în calitate de membru cu drepturi depline al FEE și susținut de Uniunea Europeană, UNESCO și UNEP (Programul Națiunilor Unite pentru Mediu).
Temele programului sunt: Apa, Natura și biodiversitatea, Energia, Sănătatea/Stilul de viață sănătos, Curtea școlii, Transportul/Mobilitatea sustenabilă, Managementul deșeurilor, Gunoiul menajer, Schimbările climatice, Hrana, Marea și litoralul, Cetățenia globală. În cadrul acestui program amplu, colectivul de profesori și elevi, colaborează, ca un liant, cu specialiști în domeniul mediului, cu autoritățile locale, cu diferite instituții ale statului, ONG-uri etc., stabilind activități reale, țintite, responsabile, având ca scop educația ecologică, concretizată prin formarea conștiinței și conduitei eco.
În această săptămână, coordonatorii de proiect, prof. Elena Viorica Brege și prof. Maria-Eva Tirpe, au avut o întâlnire de lucru cu „Patrula Eco” – formată din responsabilii eco pe clase - pentru a analiza activitățile anterioare și a stabili activitățile ce urmează a fi desfășurate în viitorul apropiat, a împărți sarcinile și a găsi soluții la problemele cu care s-au confruntat elevii, pentru a discuta despre Panoul Verde al proiectului, despre panoul eco și colțul verde din fiecare clasă.
Conducerea școlii, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și reprezentanții comunității locale încurajează și susțin în permanență elevii și profesorii, monitorizând și diseminând proiectul în comunitate.
Printre parteneri si sponsori amintim Agenţia de Protecţia Mediului Bihor, Direcția Silvică Bihor, Autoritatea Fitosanitară – Oficiul Fitosanitar Bihor, Asociația „Caravana cu Medici” – Filiala Cluj-Napoca, Asociația Sportivă „Triumph” Oradea și nu în ultimul rând, S. C. Heredeu S.R.L., care ne-a sponsorizat cu tricouri personalizate pentru activitățile de proiect și căruia îi mulțumim pe această cale.
Prof. Maria Tirpe