În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, a Lăsatului sec de brânză pentru Sfântul și Marele Post al Sfintelor Pătimiri, 17 martie 2024, când se face pomenirea Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul vechii biserici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Drăgănești, Protopopiatul Beiuș.

Citirea pericopei evanghelice duminicale (Matei 6, 14-21) ne-a reîmprospătat memoria duhovnicească cu îndemnurile Domnului Hristos rostite în cadrul binecunoscutei Predici de pe munte, învățături atât de prețioase pentru sufletul creștin care dorește să valorifice pe deplin roadele pe care eforturile postirii autentice le aduce în viața credinciosului. Consecutiv evocării pasajului scripturistic mateian, Chiriarhul Oradiei le-a vorbit credincioșilor din Drăgănești despre mesajul profund pe care Biserica îl transmite fiilor ei prin tematica specială a acestei Duminici, Izgonirea lui Adam și a Evei din Rai fiind prilejul duhovnicesc propice de a înțelege de unde am plecat și care este sensul călătoriei inițiatice pentru care ne pregătim sufletul.

În partea de început a predicii, Ierarhul a insistat asupra învățăturii Domnului Hristos cu privire la modul corespunzător în care se cuvine să începem postirea, trecând pe sub bolta de har a iertării, și ce atmosferă lăuntrică ar trebui să ne anime în exercițiul postirii. Cuvântul Domnului din această Duminică ne îndeamnă să iertăm celor care ne greșesc, ca să fim și noi iertați – ceea ce este o formulare explicită a Rugăciunii „Tatăl nostru”, predată nouă tot de Domnul nostru Iisus Hristos. De asemenea, pericopa evanghelică ne arată îndreptarul pentru Sfântul Post, cum să postim. Postul nu trebuie ținut de ochii lumii, nu pentru a impresiona, nu din formalism, nici dintr-o obligație exterioară, ci dintr-o profundă convingere și, totodată, cu bucurie! Adică nu postim din constrângere, pentru a pedepsi trupul nostru, ci postim pentru ca să ne îndepărtăm de tot ceea ce este nefolositor, pentru a putea descoperi, din darul lui Dumnezeu, bunătățile de care ne-am înstrăinat; acestea sunt cele cerești, ale lui Dumnezeu, nu bunătățile lumii. Tot ceea ce facem în această perioadă este pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu și de a face ceva în folosul sufletului nostru. De acest folos duhovnicesc sunt conștienți toți cei care postesc și, datorită experimentării acestuia în cursul vieții, creștinii, care țin rânduiala Bisericii, nici nu pot să conceapă ca în perioada Sfântului și Marelui Post să nu se alăture efortului general de postire al întregii Bisericii din tot pământul. Astăzi se cuvine să intrăm în Sfântul și Marele Post, iertându-ne unii pe alții, îngăduindu-ne unii pe alții, pregătindu-ne cu bucurie pentru sărbătoarea cea mare a Învierii, lăsând la o parte tot ceea ce este nefolositor pentru mântuirea noastră.

Răstimpul primordial evocat în această Duminică ne transmite faptul că la fiecare post suntem chemați să rescriem istoria mântuirii pentru sufletul nostru, făcând ceea ce ar fi trebuit să facă strămoșii noștri, ascultând de glasul iubitor al lui Dumnezeu și, totodată, prețuind Sacrificiul suprem, răscumpărător al Fiului Său – Noul Adam Care ne-a redeschis Raiul. Noi, prin strămoșii noștri Adam și Eva, ne-am înstrăinat de darurile cerești ale lui Dumnezeu, pentru că începătorul neamului omenesc, în loc să asculte de Dumnezeu, a preferat să asculte de glasul șarpelui înțelegător, adică de îngerul cel căzut, și, astfel, gustând din pomul despre care îl avertizase Dumnezeu să nu mănânce, a ajuns să cunoască binele și răul. Până atunci, omul era nevinovat și era așezat de Dumnezeu Însuși ca împărat peste Creație. Citind despre starea paradisiacă a omului, în primele vremuri ale vieții lui Adam și a Evei, înțelegem că nu gustau bunătăți din lumea animală, nu jertfeau animale, ci luau cât aveau nevoie din roadele pe care plantele le ofereau, adică felul în care noi înșine ținem acum postul. De aceea, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai ne amintește începuturile istoriei neamului omenesc, cum, prin Adam și prin păcat, a intrat moartea în firea omenească și de ce a fost nevoie pentru a fi salvați din moarte: să vină Însuși Dumnezeu-Fiul în lume, să Se facă Om, fără de păcat, dar să ia asupra Sa povara insuportabilă a păcatelor noastre; și primind să treacă prin moarte, El, Cel fără de păcat, răstignește pe Crucea Răstignirii Sale păcatele întregii umanități. Bineînțeles, fiind Fiul lui Dumnezeu, moartea nu a putut să Îl țină captiv pe Cel Care Își luase firea omenească, ci a înviat a treia zi. Și pentru că a luat și moartea noastră asupra Sa, înviind, ne-a deschis nouă tuturor calea spre învierea întru viața de veci. Marele Paști și Marea Trecere înseamnă, prin urmare, trecerea prin moarte spre viața cea veșnică, urmând Paștilor Domnului, Care a trecut prin moarte spre Înviere. Asta serbăm în fiecare an la Sfintele Paști! De aceea, pentru a sărbători duhovnicește cât mai aproape Taina ce s-a lucrat pentru mântuirea noastră, începem o călătorie inițiatică în fiecare an, recapitulând cum am ajuns noi din Paradis în lumea aceasta, ca prin nevoințele postului să înțelegem, în pustia lumii de aici, cum trebuie să rezistăm pentru a ne apropia de Taina cea mare pe care Dumnezeu o lucrează în viața fiecăruia, scoțându-ne din moarte și ducându-ne spre Lumina Învierii Sale.

La finele cuvântului de învățătură, Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să nu piardă șansa de a lua parte la uriașul efort colectiv al Bisericii din perioada Sfântului și Marelui Post, reflectând la propriile păcate în duh de pocăință, stare sufletească ce se preschimbă în izvor de bucurie nepământească și ușurare lăuntrică. De astăzi înainte, dragii mei, ni se cere oprirea de la bucate, oprirea de la păcate și oprirea de la judecata aproapelui – așa cum ne cere Sfântul Apostol Pavel în pericopa Apostolului de astăzi. Desigur, postul fără rugăciune este golit de conținut. De aceea, în perioada postului se înmulțește și rugăciunea; mai ales rugăciunea Bisericii, cu mult mai multe slujbe, mai bogate, mai ample, multe fiind cu caracter penitențial, pentru că noi, aici pe pământ, suntem într-o perioadă de penitență, chiar dacă postim cu bucurie pentru Dumnezeu. Până la înviere, aici este o vale a plângerii. Aici nu este Raiul. Da, în Biserică aflăm Raiul și se pregustează Împărăția cerurilor, dar în lume nu este Raiul. Biserica este locul de normalitate în lume, în care oamenii vin ca într-un Spital duhovnicesc, ca să se vindece de răutatea lumii și, mai ales, de propriile lor păcate și de moarte. Multă bucurie, dar Postul Mare este și o perioadă penitențială. De aceea, chiar prima săptămână a Sfântului și Marelui Post începe cu Canonul cel Mare, un canon de pocăință, un canon penitențial în care ne tânguim împreună cu Adam cel izgonit din Rai pentru toate transgresiunile omenirii. Fiul lui Dumnezeu, așadar, ne vindecă din toate păcatele și relele aducătoare de moarte, răscumpărând firea omenească pe care și El a luat-o și pe care o purtăm cu toții. De aceea, trebuie să înțelegem că nu suntem străini unii față de alții, ci suntem o mare familie umană și, evident, păcatele noastre personale, ale fiecăruia dintre noi, au influență și asupra aproapelui și suntem responsabili de lucrul acesta. Pentru că pe lângă judecata particulară, când se decide unde merge sufletul până la înviere, există și judecata universală, la sfârșitul veacurilor, când omenirea întreagă se înfățișează înaintea Dreptului Judecător, unde răspundem inclusiv pentru consecințele păcatelor noastre în istorie.

După încheierea programului liturgic, Părintele Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, a ținut o alocuțiune festivă, iar Părintele paroh Adrian-Mihai Fofiu a mulțumit Ierarhului pentru slujirea arhierească și cuvântul de învățătură, care au sporit râvna credincioșilor de a posti și de a lua parte la slujbele Bisericii din perioada următoare. În semn de recunoștință, preotul paroh a oferit Ierarhului o icoană cu Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon și cu Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, comemorați de Biserica noastră ca mari tămăduitori fără de arginți.

În fine, Ierarhul i-a binecuvântat pe credincioși și le-a dorit să aibă parte de un post binecuvântat, cu mult folos duhovnicesc, îndemnându-i să se țină departe de zgomotul și diversiunile lumii, atât de dornice să ne abată de la calea cea bună care ne duce în Împărăția lui Dumnezeu.

După încheierea cuvântărilor ocazionale, Chiriarhul Oradiei a vizitat și biserica cea nouă cu hramurile „Duminica Femeilor Mironosițe” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință” din comuna Drăgănești, unde s-au finalizat lucrările de înfrumusețare cu pictură, urmând achiziționarea unui iconostas.

Vechea biserică din comuna Drăgănești este situată, la fel ca și cea nouă, în centrul orașului, fiind construită între anii 1934-1937 din contribuția credincioșilor. Lăcașul de cult a fost târnosit de Episcopul-ctitor Roman Ciorogariu, întâiul Arhipăstor al reînființatei Episcopii a Oradiei. Datorită dimensiunilor modeste și a numărului tot mai mare de credincioși, comunitatea parohială a dorit extinderea vechiului lăcaș, însă, la inițiativa și îndemnul Preasfințitului Părinte Sofronie al Oradiei, s-au demarat lucrările pentru construirea unui nou lăcaș de închinare pentru bunii credincioși ai Parohiei Drăgănești, corespunzător numărului mare de suflete care frecventează sfintele slujbe. Piatra de temelie a noului lăcaș de cult a fost sfințită și așezată de Preasfinția Sa în ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, 23 aprilie 2010, iar în anul 2019 au debutat lucrările de înfrumusețare cu pictură în tehnica al fresco, care, de curând, au fost finalizate.

pr. Andi-Constantin Bacter