În cea de a doua zi a Sfântului și Marelui Post, 16 martie 2021, zi aliturgică la fel ca și cea dintâi, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, și soborul Catedralei Episcopale Învierea Domnului din Oradea s-a aflat din nou în rugăciune sfântă de pocăință, oficiindu-se slujba Pavecerniței Mari, care a avut ca moment central citirea solemnă a cântărilor Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Cretanul.

Precum ieri, și astăzi, Ierarhul Oradiei, la finalul slujbei, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat necesitatea asumării cu demnitate a identității creștine, oferindu-le credincioșilor prezenți sfaturi care să-i ajute în lupta cu ispitele care vin de la lume, de la diavol și din lăuntrul omului.

În debutul predicii, Preasfinția Sa le-a vorbit bunilor credincioși ai Catedralei Episcopale despre atenția și importanța pe care trebuie să o acordăm rugăciunii, atât cea personală, cât și cea liturgică, comunitară. Chiar dacă energia noastră se canalizează în bună măsură pentru a posti, diminuarea mâncării și a faptelor rele trebuie să fie în mod indispensabil asistată de rugăciune deoarece starea trupească și mentală pe care o mijlocește postul ușurează sufletul și creează predispoziția sufletului spre meditație și înălțare spirituală. Rugăciunea este respirația sufletului, sufletul se sufocă fără rugăciune.Dacă ne rugăm, Dumnezeu nu zăbovește, ci vine, discret, chiar dacă nu întotdeauna suntem pregătiți pentru întâlnirea cu El, și locuiește împreună cu noi în adâncul inimii. El Însuși a spus că vine și bate la ușa sufletului nostru ca să Îi deschidem, ca El să intre și să cineze împreună cu noi. Rugăciunea mijlocește în chip minunat întâlnirea tainică cu Dumnezeu. Într-o lume înstrăinată rugăciunea ne ajută să nu-L pierdem pe Dumnezeu.

Din pricina binecuvântării negrăite pe care o aduce rugăciunea în viața omului, în clipa în care omul se străduiește să se roage, când își dezlipește sufletul de cele mundane, diavolul încearcă să ispitească inima omului și să zdruncine din temelii gândul care se înalță către Dumnezeu. Ispitele cele mai periculoase sunt cele care tulbură mintea omului și îl opresc de la rugăciune. Ca să putem rezista trebuie să ne rugăm și mai mult. În acest sens, Chiriarhul locului, folosind ca fundament cuvântul evanghelic citit la sfârșitul Pavecerniței Mari, i-a îndemnat pe credincioși la o rugăciune concentrată, trează, sinceră și nefățarnică. Într-o lume atât de stranie ca cea în care trăim, experiem atât de multe lucruri rele și ajungem să obosim. În tumultul veacului acesta apostat, foarte greu omul își poate aduna mintea ca să se roage mai mult, acasă. Că să putem să ne rugăm, ne învață Mântuitorul, nu este nevoie să spunem multe cuvinte, tocmai ce am auzit din Evanghelie simplitatea și profunzimea rugăciunii „Tatăl nostru”. S-o rostim ori de câte ori simțim nevoia prezenței lui Dumnezeu! În același timp, gândul nostru să fie mereu însoțit de rugăciunea cea simplă a vameșului, „Rugăciunea lui Iisus”, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, care ne pune pază gândurilor rele. În acest fel trebuie să rezistăm ispitelor, haosului, zgomotului și larmei care vin din lume.

Deși Domnul Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi că nu sunt din lume și că nu sunt ai lumii, creștinul nu trebuie să înțeleagă ca este nevoie să se izoleze de lume, să fugă cu lașitate sau cu pasivitate de provocările vieții, ci să le țină piept, atât cât poate, și să lumineze cu prezența sa întunericul din lume. Deși noi nu suntem ai lumii, Domnul Hristos ne-a spus că tot noi suntem lumina lumii și sarea pământului acesta. Dacă sarea se strică, cum va mai rezista lumea? Dacă răspundem celui rău și celor care ne dușmănesc cu aceeași monedă, după Legea talionului – „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” – cu ce ne deosebim de păgâni? Cu nimic; doar că ne place să ne numim creștini și încercăm să ținem rânduielile și tipicul, așa precum făcea fariseul din Evanghelie. Să căutăm în timpul de pocăință de acum să redescoperim esența vieții noastre, a creștinilor. Înainte de orice altceva, prin Taina Sfântului Botez, identitatea noastră este de creștini, frații unii cu alții. Numai că, din păcate, prea des uităm lucrul acesta și ne comportăm adesea ca niște străini, apoi ca niște dușmani și, vai, nu de puține ori, ca niște monștri.

Prezența răutății din lume și schimonosirea pe care profilul creștinului contemporan a suferit-o se datorează rușinii credincioșilor de a-și asuma identitatea de creștini. O rușine nejustificată, infuzată de frica de a nu fi batjocoriți și luați în râs de cei din jurul nostru. Episcopul Oradiei a evidențiat faptul că nu trebuie să ne uimească lucrul acesta, căci dintru începuturi Creștinismul și Însuși Domnul Hristos nu a fost primit cu brațele deschise de cele ale lumii. Iubiții mei, aici pe pământ, în Valea Plângerii, avem de suferit, avem mult de rezistat batjocoririlor, hulelor și defăimărilor. Dar, oare, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel fără de păcat, nu a suferit așa ceva? Să ne aducem aminte de Proorocul Isaia care, în capitolul 53, Îl descrie pe Mesia ca om fără de frumusețe și fără chip. De ce? Pentru că Îl vede pe Mielul lui Dumnezeu, batjocorit, pălmuit, scuipat, încununat cu spini, însângerat și cu chipul desfigurat de suferință. Dacă El a fost batjocorit, ce așteptăm noi, care credem în El și vrem să-I urmăm? Așteptăm slavă? Slava Învierii Sale a venit doar în urma batjocurii, desfigurării și morții Sale pentru mântuirea omenirii.

Mai marii lumii acesteia, cei care au căutat să cucerească doar orizonturi profesionale și să câștige lumea, deși au toate cele lumești la picioarele lor și nu duc lipsă de nimic din ceea ce poate să ofere existența pământească, nu sunt împliniți, golurile lăuntrice și craterele egoismului din inima lor nu-i lasă să se bucure cu adevărat, din suflet, ci doar să-și veselească ochii și mintea. În finalul cuvântului, Preasfinția Sa i-a sfătuit cu multă cordialitate pe credincioși ca să își îndrepte atenția către lucrurile care dau vieții un sens spiritual, căci lumea aceasta este doar un pelerinaj înapoi către Dumnezeu. Lumea nu îți poate oferi ceea ce aștepți tu, omule. Singurul Care poate să îți ofere ceea ce vrei cu adevărat este Dumnezeu. De aceea, aici pe pământ nu suntem într-o campanie electorală ca să ajungem în demnități înalte, să avem nevoie de voturile oamenilor. Suntem într-o cursă pentru Împărăția cerurilor, pe o cărare strâmtă și anevoioasă. Dar, totuși, câtă frumusețe, câtă splendoare, câtă strălucire și câtă pace la sfârșitul ei! Pe această cale Dumnezeu este cu noi, și Sfinții Săi, și Îngerii Săi. Nu în zadar i-am invocat, de frumusețea enumerării, ci ei pot și vor să ne ajute și sunt împreună cu noi în urcușul nostru.

Andi Constantin Bacter