La împlinirea celor patruzeci de zile de la măreața sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, când Biserica Ortodoxă face pomenirea praznicului împărătesc al Întâmpinării Domnului, 2 februarie 2021, Întâistătătorul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Preasfințitul Părinte Sofronie, a săvârșit Dumnezeieasca Liturghie la parohia Oradea - Mihai Eminescu, în biserca ce poartă hramurile Învierea Domnului și Intrarea Domnului în Ierusalim.

Având în vedere evlavia poporului binecredincios față de Sfântul Mucenic Trifon, prăznuit cu o zi în urmă – la 1 februarie –, Preasfinția Sa, înainte de oficierea Sfintei Liturghii, a dat citire frumoasei rugăciuni și a puternicului exorcism ale Sfântului Mucenic Trifon, impresionantă molitfă care aduce binecuvântarea și ocrotirea lui Dumnezeu spre înlăturarea a tot răul și a toată vătămarea de la grădini, țarini, vii, livezi, pășuni și holde.

Praznicul împărătesc al Streteniei, cum mai este cunoscută în popor, ne înfățișează înaintea ochilor duhovnicești ai sufletelor noastre pericopa evanghelică lucană (Luca 2, 22-44), care evocă revelatoarea întâlnire a Dreptului Simeon cu Pruncul Hristos, Mesia cel îndelung așteptat, însoțit de Sfânta Familie. Cu acest prilej, Ierarhul Oradiei celei Mari a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care i-a învățat pe credincioși cum este posibilă vederea lui Dumnezeu, asemenea Dreptului Simeon, într-o lume tot mai orbită de vălul sensibil al celor telurice.

Dintru început, Preasfinția Sa a descris sărbătoarea Întâmpinării Domnului ca fiind o închinare a Templului făcut de mâini omenești înaintea Celui ce a făcut toate, indicând relația puternică ce leagă praznicul Streteniei de praznicul Crăciunului. Această legătură teologică este surprinsă în troparul celor două sărbători, amândouă adresându-se Domnului Iisus Hristos ca Soare al Dreptății. O imagine biblică cu o profundă semnificație teologică, poporul Legii celei Vechi, umblând în latura și în umbra morții, tânjea, alături de neamuri și de întreaga creație, după Cel ce avea să fie lumină spre luminarea neamurilor, Hristos Domnul, Cel ce este Lumina lumii, Lumină din Lumină. Prezența Luminii celei dumnezeiești însoțește întreaga activitate pământească a Domnului, ca mărturie a dumnezeirii Sale, dar și a prezenței Sale profund restauratoare, o prezență activă și lucrătoare prin energiile Sale necreate care reabilitează umanitatea și hrănește întreaga creație, și ea afectată de repercusiunile plonjonului umanității în umbra morții. Nu oricine are acces să vadă această Lumină, noi putem doar să ne-o imaginămca plăsmuire rațională, sub mijlocirea textului scripturistic, remarcând-o la Botezul Domnului, la Schimbarea la Față, la Învierea Domnului, și acum, la Întâmpinarea Domnului, ca emanație harică a DomnuluiHristos, inundând întunericul interiorității întregii umanități, vindecând-o de orbirea spirituală și de moarte.

Episcopul Oradiei i-a învățat pe credincioși că pentru a ajunge la măsura Dreptului Simeon, de a vedea Lumina necreată, adică de a-L cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu, omul trebuie să treacă printr-o îndelungată arheologie interioară prin care să se cerceteze pe sine și să se înalțe. Acest proces catartic este „theoretizat” în  toată literatura filocalică a Bisericii, care descoperă ascetica și mistica ortodoxă, arătându-ne cum poate omul să ajungă, prin lucrarea harului lui Hristos – Lumina lumii, la măsura desăvârșirii. Așadar, omul poate să ajungă să vadă această Lumină încă de aici, de pe pământ, însă trebuie să treacă prin ceea ce, în Biserică, numim treptele sfintelor nevoințe ale desăvârșirii.

Preasfinția Sa a redat, succint și cuprinzător, cele trei etape prin care omul trebuie să treacă pentru a ajunge la îndrăznețul țel al omului, îndumnezeirea, adică de a atinge, prin colaborarea cu harul Duhului Sfânt prezent în Sfintele Taine ale Bisericii, asemănarea cu Dumnezeu și înfierea divină. Prima treaptă este despătimirea, cea mai grea pentru noi „oamenii cărnii”, oamenii cei vechi, ai trupului. Despătimirea înseamnă lupta cu omul cel vechi ca să semănăm cu Omul cel nou, cu Fiul lui Dumnezeu, o cale de o viață întreagă. Cei mai mari sfinți, care au reușit să depășească această etapă duhovnicească, ajungând la celelalte stări spirituale mai depline, deși atât de înălțați de Duhul, pe patul de moarte aflându-se, mărturiseau că încă n-au pus început bun pocăinței, considerându-se păcătoși.

Cea de a doua treaptă este iluminarea. Iluminarea este vederea în Lumina lui Dumnezeu a păcatelor proprii. O lumină divină care, pe cât de strălucitoare și uimitoare, nu te descurajează, nu te îndeamnă la deznădejde, căci e blândă, lină, suavă și diafană. După spusele Sfântului Sofronie de la Essex, Lumina aceasta este precum un reflector dumnezeiesc care te luminează din spate și îți arată priveliștea vieții tale și a păcatelor personale. Ierarhul Oradiei a subliniat în mod cu totul deosebit înțelegerea corectă a acestei trepte, această stare duhovnicească neavând nicio similitudine, cât de mică, cu ideologiile generate în așa zisul „secol al luminilor”, sau al altor ideologii și paradigme străine, care-și trag seva doctrinară din tulpina Iluminismului filosofic, un veritabil salt al intelectului luciferic care s-a demonstrat a fi văduvit de Logos, de Rațiunea divină și de Înțelepciunea lui Dumnezeu Tatăl, și sfârșind a fi o trufașă inflamare a eului omenesc, aducând mândria în centrul vieții omului. De aceea suferim atât de mult, căci ne considerăm pe noi ca fiind izvorul luminii. Nimic mai fals și mai mincinos!

Deși omul ajuns la măsura iluminării accesează, deja, o altă dimensiune spirituală, drumul nu se oprește aici, ci merge spre ultima treaptă, îndumnezeirea. O treaptă care, la rândul ei, conform învățăturii despre epectază a Sfântului Grigorie de Nyssa, nu are margini, ci sufletul însetat de Dumnezeu Îl caută la nesfârșit, înălțându-se din slavă în slavă, tot mai aproape, și totuși atât de departe, de Slava Celui neapropiat și necunoscut în Ființa Sa. Îndumnezeirea este viața veșnică în Lumina nepieritoare a Sfintei Treimi, în comuniunea de dragoste a Sfinților.La aceastămăsură nobilă și teandrică ne cheamăDumnezeu.Nicidecum la satisfacerea nevoilor noastre primare și primitive, nu la bunăstare pe pământ, limitându-ne la universul plăcerilor, unde noi, de cele mai multe ori, ne opacizăm sufletele, blocându-ne aspirațiile la paravanul mat al bunurilor sensibile și limitative.

Totodată, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie a hirotonit pe Diaconul Gabriel Ionuț Pavel în demnitatea slujirii preoțești, primind deopotrivă și hirotesia întru duhovnic, spre slujba de păstor duhovnicesc al parohiei Valea Mare de Criș, protopopiatul Oradea, iar teologul Paul Marius Mititean a fost prohirisit în cea dintâi treaptă clericală, a diaconiei, pe seama parohiei Borozel, protopopiatul Oradea.

Această Sfântă Liturghie a avut un pronunțat caracter festiv, nu doar din pricina emoționantei Taine a Preoției, ci datorită instalării noului preot paroh, Preacucernicul Părinte Vasile Nicolae Vesa, secretar onorar al protopopiatului Marghita și fost preot paroh al parohiei Margine – protopopiatul Marghita. În urma pensionării Preacucernicului Părinte Paroh Marian Bălaș-Cuș, consilier eparhial onorar, a fost necesară plinirea acestui post vacant prin venirea unui preot vrednic și energic, spre soluționarea nevoilor și provocărilor pastoral-misionare deosebite, pe care o parohie din mediul urban orădean le solicită.

La capătul programului liturgic, Preacucernicul Părinte Lect. Univ. Dr. Emil Cioară, preot coslujitor al acestei parohii și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea, a ținut o cuprinzătoare cuvântare festivă prin care a mulțumit Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, pentru atenta purtare de grijă și pentru dragostea sinceră pe care întotdeauna a manifestat-o față de parohia Oradea – Mihai Eminescu, al cărei lăcaș de cult constituie prima biserica ortodoxă construită după căderea regimului comunist. Din rațiuni medicale, Preacucernicul Părinte Marian Bălaș-Cuș, fostul preot paroh, n-a putut să ia parte la vizita pastorală a Chiriarhului locului. Cu toate acestea, părintele profesor a dat citire scrisorii fostului preot paroh, în care și-a manifestat recunoștință către Episcopul Oradiei pentru dragostea părintească pe care o poartă față de întreaga lui familie, menționând în același timp că mulțumește Preabunului Dumnezeu că i-a îndeplinit rugăciunea stăruitoare de a se rândui un preot vrednic și tânăr, care să continue administrarea și călăuzirea parohiei pe care a păstorit-o timp de aproape douăzeci de ani, din anul 2003. De asemenea, părintele profesor a adresat și un călduros cuvânt de bun venit noului preot paroh, Părintele Vasile Nicolae Vesa, un bun student căruia i-a predat cu ani în urmă, colaborând fructuos încă de pe băncile facultății, fiind îndrumătorul lucrării sale de licență și, mai apoi, de disertație.

În cele ce au urmat, Preasfințitul Părinte Sofronie a oficiat ceremonia de instalare a noului preot paroh, oferind, simbolic, ca o reactualizare a demnității și autorității preoțești, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile sfântului lăcaș. De asemenea, Preasfinția Sa l-a prezentat credincioșilor pe noul lor păstor, ca fiind un preot smerit și ascultător, harnic și iubitor de rugăciune, asigurându-i că Părintele Vasile Nicolae Vesa își va purta crucea preoțească în continuare cu aceeași râvnă și responsabilitate. Cu acest prilej, noul paroh a dat citire Actului de onestitate și fidelitate față de Biserică.

În continuare, noul preot paroh a rostit un cuvânt de instalare în care a mulțumit Preamilostivului Dumnezeu și Preacuratei Maici pentru ajutorul pe care l-a simțit ocrotindu-i întreaga viață, prezentând înaintea credincioșilor, în mod recapitulativ, istoricul său, începând cu debutul său ca seminarist la Beiuș, continuând cu ascultarea de cântăreț bisericesc la Catedrala Episcopală din Oradea, preot paroh la parohiile Spinuș și Margine, protopopiatul Marghita, și finalizând cu ascultarea pe care a dus-o la bun sfârșit ca secretar protopopesc. Totodată, părintele paroh a așternut gânduri de recunoștință către Întâistătătorul Eparhiei Oradiei pentru toată încrederea acordată în tot acest timp, atât în lucrarea preoțească, cât și în cea administrativ-bisericească, încredințându-l pe mai departe de devotamentul și fidelitatea față de Biserica lui Hristos și față de bunii săi încredințați spre păstorire.

În final, Preasfințitul Părinte Sofronie l-a felicitat pe noul preot paroh, oferindu-i binecuvântare și cuvânt de încurajare, la început de drum. Totodată, Ierarhul Oradiei le-a mărturisit credincioșilor cinstea pe care Preasfinția Sa le-o poarte, fiind o comunitate creștin ortodoxă vie și disciplinată, simțind duhul rugăciunii curate de fiecare dată când vizitează parohia Oradea – Mihai Eminescu.

De asemenea, Chiriarhul a săvârșit, în a patruzecea zi de la Nașterea Domnului, Stretenia, pomenirea bunicului său patern, Ștefan Drincec, născut în localitatea Sâmbăta din Bihor și care își doarme somnul în așteptarea Învierii de obște în cimitirul „Eternitatea” din Arad, la patruzeci de ani de la mutarea la cele veșnice, la sărbătoarea Întâmpinării Domnului, 2 februarie 1981, la Arad.

Andi Constantin Bacter