După ce am fost alături de Marta și Maria martorii duhovnicești ai învierii lui Lazăr din morți, ziua următoare, a praznicului împărătesc al Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalimul primelor decenii ale erei creștine, ne face contemporani cu bucuria poporului ales la intrarea cu totul neobișnuită a Învățătorului Bun în Cetatea Sfântă, momente unice în care noroadele, deși dornice să vadă comandantul insurgent de oștiri gata să elibereze Țara Sfântă și să biruiască stăpânirea străină, au privit, fără ca să vadă, la Blândul Păstor și Mielul lui Dumnezeu, Biruitorul morții și Eliberatorul lumii, șezând smerit pe mânzul asinei.

În această aleasă zi de sărbătoare a Floriilor creștine, Duminica a șasea din Sfântul și Marele Post al Sfintelor Pătimiri, 17 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Paraclis Episcopal, a parohiei Beiuș II.

Îndată după citirea pericopei evanghelice consacrate Duminicii stâlpărilor (Ioan 12, 1-18), Ierarhul meleagurilor bihorene a ținut o frumoasă predică în care a tâlcuit înțelesurile spirituale ale intrării triumfătoare a Domnului în Ierusalimul pământesc, ale cărei ecouri eshatologice străbat veacurile până în clipa cea din urmă, a Întoarcerii Sale, a Biruinței finale din Ziua cea de apoi.

Episcopul Oradiei a început cuvântul de învățătură prin explicarea mesajului teologic al sărbătorii de astăzi, un mesaj care trece dincolo de istorisirea factuală a intrării Domnului în Ierusalim. Intrarea triumfală în Ierusalim a Fiului lui Dumnezeu înomenit este o preînchipuire a Triumfului Său asupra morții, a Biruinței depline și definitive, prin Învierea Sa din morți, asupra celui din urmă vrăjmaș al omului, moartea. Prăznuind intrarea triumfală a Fiului lui Dumnezeu întrupat în Ierusalim, prăznuim de fapt Biruința Sa asupra morții. Preamărindu-L cu osanale, „Bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului!”, așa cum facem la fiecare Sfântă Liturghie dimpreună cu toate Oștile îngerești, cu Tronurile, cu Heruvimii și cu Serafimii, cu Domniile, Stăpâniile și Puterile, cu Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii, Îi aducem, de fapt, cântare de preamărire Celui Care intră biruitor asupra morții în Ierusalimul ceresc, în Împărăția cerurilor, a Celui Care alege chipul smereniei, venind călare pe mânzul asinei, pentru a arăta smerirea extremă ce avea să I se întâmple, Răstignirea și Moartea pe Cruce, pentru ca prin acestea să Se coboare până în adâncurile iadului, urmând să intre învingător, cu biruința finală, în Împărăția cerurilor.

Așa cum ne învață Sfinții Părinți, fiecare eveniment major din viața Mântuitorului Hristos poate fi interpretat atât în contextul concret al cursului cronologiei istorice de atunci, cât și în cheie eshatologică, făcând trimitere la cele din urmă clipe ale umanității. Mai mult decât această prăznuire, dragii mei, noi, întreaga umanitate, ne pregătim, de fapt, să-L întâmpinăm pe Domnul Hristos cu emoțiile sfinte și depline, atunci când Se va întoarce în Ziua cea de apoi, cu adevărat triumfător, vădindu-Și biruința totală asupra morții, asupra întunericului, asupra oștirilor, legiunilor și cohortelor întunecate, demonice, când Se va întoarce în cea din urmă zi a acestei lumi. De data aceasta, însă, nu umil, ci în Slavă, împreună cu Sfinții Îngeri care Îi vor cânta Cântarea de preamărire pe care neîncetat I-o înalță în Ceruri, arătându-L omenirii înviate din morți, tuturor urmașilor lui Adam, arătându-L pe Cel Care este Mântuitorul lumii, Care, odinioară, înainte de Sfintele Sale Pătimiri, a intrat smerit în Ierusalim, pe mânzul asinei, întâmpinat fiind de mulțimea multă de popor care auzise de învierea lui Lazăr și de mulțimile de copii nevinovați care, cu sufletele lor curate, Îl văzuseră pe adevăratul Împărat al lui Israel, pe adevăratul și singurul Împărat al lumii, Cuvântul lui Dumnezeu prin Care lumea a fost creată și după Chipul Căruia Dumnezeu l-a plămădit pe Adam. Astfel, înțelegem că astăzi este o pregustare a Sărbătorii solemne de la sfârșitul veacurilor, când timpul va fi suspendat, lumea se va sfârși, stelele se vor stinge și se va arăta Cerul Nou și Pământul Nou, iar Lumina lui Hristos va lumina fără să mai fie nevoie de o altă lumină.

Înțelegând că viața nu încetează odată cu viețuirea noastră pământească, ajungem să putem înțelege că sensul vieții transcende nevoile materiale imediate și ambițiile noastre naive și efemere, motiv pentru care nu trebuie să ne pierdem speranța că nu mai suntem demult pe cale, ci să credem în mila lui Dumnezeu, Cel Care așteaptă iubitor întoarcerea noastră. Într-adevăr, noi, oamenii, ne-am situat prea departe de dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Am uitat de ceea ce Dumnezeu a pregătit omului, că nu l-a pregătit pentru moarte, ci pentru viață veșnică împreună cu El. De aceea, cu toate că ne comportăm ca și când Dumnezeu nu ne-ar iubi, ca și când nu L-ar fi trimis pe Fiul Său în lume, ca și când Acesta nu S-ar fi făcut Fiul Omului, ca și când nu ar fi murit pe Cruce pentru noi și nu ar fi înviat, totuși, Dumnezeu ne îngăduie, ne rabdă și ne iubește! Însă noi nu suntem la înălțimea lucrării lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Atunci, ce e de făcut? Să deznădăjduim? Nicidecum. Să ne întristăm? Defel, să nu ne fie aceasta! Să ne descurajăm și să abandonăm lupta nevăzută cu întunericul? În niciun chip. Ci să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare clipă pe care ne-o dă în plus aici, pe pământ, locul întoarcerii la El și locul întâlnirii cu El, ca să nu pierdem darul cel mai de preț gătit nouă, mântuirea și împreună-petrecerea cu Dumnezeu în Împărăția cerurilor.

Episcopul Oradiei a încheiat prin a-i îndemna pe credincioși să întețească lucrarea interioară, de pregătire a sufletului pentru Sărbătoarea cea mare a Învierii Domnului, de acum fiindu-ne pusă înainte cea mai sfântă perioadă a anului liturgic, Săptămâna cea Mare a Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos. Să ne ajute Preabunul Dumnezeu ca pe tot parcursul vieții care ne-a mai rămas de străbătut ca pământeni să nu pierdem din vedere ce vrea Dumnezeu pentru noi și, călătorind duhovnicește spre Sărbătoarea Învierii ce vine, să nu uităm că Învierea este pentru noi, ca noi să putem învia. Până atunci, să înviem din moartea spirituală, ridicându-ne din păcat pentru a călători spre Lumină, iar acolo, în Lumina lui Dumnezeu, să-L întâmpinăm pe Cel Care iarăși va să vină cu mărire, să judece viii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit.

În cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul locului a prohirisit în treapta slujirii preoțești pe diaconul Vladimir-Nicolae Petrila pe seama parohiei Tarcea, protopopiatul Marghita, care a primit și hirotesia întru duhovnic.

La sfârșitul dumnezeieștii slujbe, Preasfinția Sa a citit rugăciunea de binecuvântare a ramurilor de salcie, ce au fost stropite cu apă sfinţită, iar apoi împărţite, după Sfânta Liturghie, numărului mare de credincioşi dreptmăritori beiușeni care au participat cu bucurie şi emoție sfântă la prăznuirea Intrării Domnului în Ierusalim.

În cele ce au urmat, Părintele Protopop Marian Vasile Popa a rostit un cuvânt de bun venit Ierarhului, iar Părintele paroh Florin Ovidiu Stan, care îndeplinește și ascultarea de secretar la protopopiatul Beiuș, a mulțumit pentru bucuria vizitei arhipăstorești a Chiriarhului Oradiei în parohia Beiuș II, o aleasă și sfântă înainte-prăznuire a Sărbătorii celei mari a Învierii Domnului Iisus Hristos.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie a mulțumit celor prezenți pentru frumoasa împreună-prăznuire a sărbătorii celei frumoase și luminoase a Floriilor, aducând urări de bine, de ani mulți cu sănătate și pace tuturor credincioșilor și credincioaselor care poartă nume de flori, spațiul cultural bihorean fiind unul care abundă în acest sens, chipul omului bun fiind floarea de mare preț care trebuie să împodobească Biserica și Împărăția lui Dumnezeu.

Arhid. Andi Constantin Bacter