În periplul luminos și dătător de speranță al perioadei pascale, cel de-al patrulea popas duminical ne așază spre meditație o vindecare miraculoasă înfăptuită de Mântuitorul Iisus Hristos, cu o prefață și un epilog prin care este adâncită și tâlcuită înțelegerea sensului de taină al vindecării pe care o aduce Fiul lui Dumnezeu în viața celui care răspunde afirmativ paradoxalei interogații hristice, ce ne interpelează și pe noi: Voiești să te faci sănătos?

În Duminica vindecării slăbănogului de la Vitezda, 3 mai 2026, la pomenirea Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei Drăgești, Protopopiatul Beiuș, din soborul slujitor făcând parte și Părintele Arhimandrit Atanasie Paleu, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Oradea. De asemenea, la sfânta slujbă au luat parte stareța așezământului monahal orădean, stavrofora Mina Bădilă, dimpreună cu o parte din obștea mănăstirii, care au și oferit răspunsurile liturgice de la strana enoriei.

Cuvântul de învățătură al Chiriarhului Oradiei a avut în centrul său tâlcuirea „roadelor” Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos în viața oamenilor, înțeleasă ca vindecare și ridicare. Nu este doar o vindecare din moartea biologică, ci mai ales o ridicare din păcat, din patimi, din devenirea întru moarte a omului înstrăinat de Dumnezeu, atins de paralizia indusă de neascultarea primilor oameni și agravată de urmașii acestora și, în particular, de fiecare dintre noi. Ridicarea întru Hristos nu este doar o suprimare a simptomelor amorțelii spirituale, ci o vindecare a simțurilor sufletești și trupești, deopotrivă, care încep să perceapă altfel viața de aici, cu deschidere amplă spre viața cea veșnică:

„În cea de-a patra Duminică după Sfintele Paști, în Sfânta noastră Biserică, accentul duhovnicesc, care ne cheamă pe toți să înțelegem puterea Tainei Învierii, este pus pe ridicare. Este vindecarea înțeleasă ca ridicare. Nu este vorba doar despre vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda sau Betezda, care și dă numele Duminicii în care ne aflăm. Da, ea este pomenită întâi de toate, însă mai avem în pericopa din Apostolului zilei, în fragmentul din Faptele Sfinților Apostoli, încă o vindecare și ridicare din paralizie, tot cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Sfântului Apostol Petru: cea a lui Enea din Lida sau de la Lod, care era de opt ani paralizat, spre deosebire de slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, care era de treizeci și opt de ani în această suferință. Și cu puterea și în numele lui Iisus Hristos, Întâiul-Născut din morți, Petru îl vindecă! Adică prin puterea lui Hristos, prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt – întrucât, la Lida și apoi la Iope, suntem după Pogorârea Duhului Sfânt –, Enea este ridicat din paralizie. «Scoală-te, ridică-te și umblă!» - la fel cum i-a spus Mântuitorul paraliticului la scăldătoarea Vitezda. «Ridică-te, scoală-te! Ia-ți patul tău și umblă!» Și apoi, mai este și o ridicare, din morți, a Tabitei, a «Căprioarei», la Iope sau Iaffa, care este aproape de Lida sau Lod. Este Tabita sau Tavita, care avea «nume bun» în rândul comunității creștine și care murise. Însă cu puterea Întâiului-Născut din morți, a Domnului nostru Iisus Hristos, Petru o înviază! «Scoală-te, ridică-te!» Este ridicarea din moarte! Ceea ce Biserica ne pune înainte, tuturor, în Duminica specială în care ne aflăm, este tocmai mișcarea de ridicare din cădere. Și bolile, și neputințele, și păcatele, și moartea – vrăjmașul nostru cel din urmă –, toate acestea au intrat în firea omului nu din voia lui Dumnezeu! Dumnezeu nu așa l-a creat pe om, ci ca pe o făptură frumoasă, cum a creat Dumnezeu totul – frumos și minunat! O făptură frumoasă, dar înzestrată cu libertatea de a alege. Însă alegerea omului a fost dramatică, pentru că a vrut să cunoască răul. Ce înseamnă cunoașterea răului? Căderea în rău! Cu asta s-au ales Adam și Eva: în afara Paradisului, în afara Raiului, în lume.”

După ce a descris succint urmările păcatului neascultării protopărinților Adam și Eva – rușinea, anxietatea existențială, nevoia de a-și câștiga traiul prin efort și trudă, suferințele, boala și, în final, moartea; dar și iadul –, Chiriarhul Oradiei a mai evidențiat sensul central al perioadei pascale, care ne cheamă la o reconsiderare și o reverticalizare a vieții noastre, neuitând că o viață trăită doar „în orizontală” se sfârșește în paralizia sufletului, mai de temut decât ce a trupului:

 „Ce face Dumnezeu, întru Iubirea Sa? Își trimite Fiul să Se facă om, asemenea nouă, afară de păcat, care ia asupra Sa povara păcatelor și neputințelor noastre. Vine și vindecă toată boala și neputința din popor, cum l-a vindecat și pe slăbănogul ce zăcea de treizeci și opt de ani în neputință și paralizie. Da, Mântuitorul vindecă orice boală și neputință, dar El este Dumnezeu! Nu Se oprește doar la boală și neputință, ci îi înviază și pe cei morți! De fapt, îi cheamă înapoi la viața de aici. De aceea, Învierea Sa din morți este cea mai mare minune, pentru că El este Întâiul-Născut din morți, pentru viața cea veșnică! Marea minune a Învierii lui Hristos ne privește pe toți! Pe toți ne ridică Hristos din moarte! De aceea a venit! Asta vrea Biserica să ne ajute să înțelegem astăzi! Perioada pascală în care suntem este una de maximă speranță și bucurie a vieții noastre, pentru că datorită Paștilor nostru – Hristos – înviem din morți și moștenim viața cea veșnică! De aceea, bucuria Învierii copleșește și covârșește orice așteptare omenească! Noi așteptăm să ne vindecăm din micile noastre boli și neputințe, chiar dacă uneori sunt grele, grave sau incurabile, însă Mântuitorul nu numai de astfel de neputințe ne vindecă! Ne ridică din robia păcatului, din robia păcatelor noastre! Așa cum i-a spus paraliticului vindecat, când se întâlnește cu el la Templu: « […] te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.» Când Domnul vindecă, vindecă întru totul! Să ne amintim și de celelalte vindecări: «iertate sunt păcatele tale!» Când Domnul vindecă trupul, iartă și păcatele, vindecă și sufletul! Dar după vindecarea completă pe care o oferă Domnul, omul rămâne cu libertatea de a alege, de a putea să facă în continuare răul. De aceea, omul are nevoie de iertarea lui Hristos în permanență! Din acest motiv avem Taina Mărturisirii păcatelor! Avem nevoie de iertarea lui Hristos, iar El vrea aceasta, să ne ierte, să ne vindece, să ne ridice.”

Programul liturgic s-a încheiat cu alocuțiunile festive ale Părintelui Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, și cea a Părintelui paroh Vasile Paleu. În semn de recunoștință față de Episcopul locului, preotul paroh i-a oferit în dar o icoană a Sfântului Cuvios Sofronie Athonitul de la Essex, unul dintre patronii spirituali ai Preasfinției Sale.

Nu în ultimul rând, Preasfințitul Părinte Sofronie a adresat un cuvânt de binecuvântare, dorind părintelui paroh și credincioșilor acestei enorii să aibă parte de binecuvântarea lui Dumnezeu, ridicarea din robia păcatelor și de vindecarea aduse de Domnul Hristos Cel Răstignit și Înviat. 

pr. Andi-Constantin Bacter