Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Învierea lui Lazăr, prefața cea dătătoare de nădejde înaintea Măreței Învieri a Domnului Hristos și a învierii noastre

Învierea lui Lazăr, prefața cea dătătoare de nădejde înaintea Măreței Învieri a Domnului Hristos și a învierii noastre

În ajunul marelui praznic împărătesc al Intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, 16 aprilie 2022, în Sâmbăta lui Lazăr, cea care străjuiește Săptămâna Sfintelor Pătimiri și care deja deschide orizontul de speranță al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și al propriei noastre învieri în Ziua cea de apoi, la biserica Schimbarea la Față a Domnului, Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul din parohia Băile Felix, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi.

Citirea pericopei evanghelice din cadrul Sfintei Liturghii ne-a adus în atenție pasajul ioaneic al relatării copleșitoarei și impresionantei minuni a învierii din morți a lui Lazăr, fratele Martei și al Mariei, de către Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, versete cutremurătoare din care izvorăsc atâtea și atâtea învățăminte mântuitoare ce ne arată dragostea și compasiunea lui Dumnezeu față de fragilitatea și vremelnicia făpturii omenești. În cele ce au urmat, Ierarhul cetății Oradiei celei Mari a rostit un cuvânt de învățătură, explicând credincioșilor prezenți mesajul duhovnicesc pe care învierea lui Lazăr ni-l comunică spre înțelepțire.

Dintru început, Preasfinția Sa a vorbit despre caracterul pedagogic pe care învierea lui Lazăr o are, atât pentru cei de atunci, cât și pentru noi, cei de astăzi, care avem imaginea de ansamblu și putem să analizăm cu atenție cadența celor întâmplate, fiecare eveniment în parte având o rațiune și un sens aparte în iconomia mântuirii. Intrând în Sâmbăta lui Lazăr, prin învierea lui Lazăr, ne pregătim pentru Învierea Domnului. Prin pericopa citită de la Sfântul Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, ne pregătim duhovnicește în cel mai frumos chip cu putință pentru a ne apropia de Taina morții și a Învierii celei de a treia zi a Fiului lui Dumnezeu. În pericopă, Domnul Hristos Îi cere Tatălui să-L asculte și mărturisește înaintea tuturor că știe că Tatăl Îl ascultă, însă face aceasta pentru ca ei să creadă că El este Fiul lui Dumnezeu. În pericopă este vorbire și despre învierea cea de obște, însă Domnul Iisus Hristos îl înviază pe Lazăr atunci, la patru zile după ce murise, care înviază nu pentru viața cea veșnică, ci îl cheamă înapoi la viață, urmând ca la timpul cuvenit să moară din nou, trecând în rândul oamenilor muritori, întru așteptarea învierii din Ziua cea de apoi. Astfel, în această zi înțelegem și mai bine Cine este cu adevărat Domnul Iisus Hristos, Stăpânul vieții și al morții, Dumnezeu adevărat și Om adevărat.

Înțelegem din cele evocate faptul că Hristos Domnul Și-a asumat pe deplin firea omenească, dimpreună cu toate afectele și vulnerabitățile aferente, văzându-L vărsând lacrimi pentru moartea bunului Său prieten și pentru tristețea surorilor acestuia, aspect subtil care ne face să înțelegem mai în profunzime cele ce aveau să se întâmple, suferința cruntă și trăirile interioare extreme prin care a trebuit să treacă Mielul lui Dumnezeu pentru ca noi să avem Viață din belșug. Tatăl Îl trimite pe Fiul în lume, însă nu în afara noastră, a oamenilor, ci Îl trimite să-Și ia asupra-Și firea noastră omenească, să Se facă Om, restaurând firea omenească din lăuntrul ei. Este om adevărat și nu o idee abstractă sau filosofică. Nu un înger, ci om adevărat! Cum se poate ca Fiul lui Dumnezeu să Se facă om adevărat? Luându-Și firea omenească pe deplin, în toate asemenea nouă în afară de păcat, păcat pe care-l răstignește pe Cruce, învingând moartea noastră. Da, om adevărat! Cum altfel poate Fiul lui Dumnezeu să lăcrimeze? Suspina de mila surorilor care-și plângeau fratele mort de patru zile. Da, suspină, suspină cu duhul, căci este Om adevărat și Dumnezeu adevărat și numai prin El ne mântuim; nu este nimeni în lume, în cer, pe pământ sau în cele de dedesubt, nici în alte locuri din Universul creat de Dumnezeu, în afară de Fiul lui Dumnezeu, Singurul prin Care să ne putem mântui.

Episcopul Oradiei a explicat că ridicarea din morți a lui Lazăr a avut reverberații puternice în memoria colectivă a Bisericii, inclusiv în viața ei liturgică. Învierea lui Lazăr este prilej și izvor de speranță pentru toți, pentru învierea cea de obște și pentru învierea noastră duhovnicească de pe pământ! De aceea, pe Lazăr, cel a patra zi înviat din morți, îl pomenim ori de câte ori facem pomenirile celor adormiți. Când încheiem rugăciunile pentru cei adormiți, îl pomenim și pe el, Sfântul și Dreptul Lazăr, pentru ca el, prietenul Domnului, să mijlocească și el, alături de Maica Domnului și toți Sfinții, pe lângă Fiul lui Dumnezeu, Care să aibă milă de sufletele celor plecați dintre noi. Bineînțeles, învierea lui Lazăr este îndemn la învierea noastră din păcat, din moartea sufletească care bântuie prin lume și încearcă să îngroape cât mai mulți oameni. De ce? Pentru că dușmanul mântuirii oamenilor, vicleanul diavol, știe că dacă omul se apropie de Fiul lui Dumnezeu are șanse la mântuire, spre paguba împărăției întunericului. De aici, înțelegem înverșunarea căpeteniilor întunericului și războiul neîncetat purtat în lumea de aici împotriva Bisericii-luptătoare, a creștinilor care nu obosesc, chiar dacă adesea dăm dovadă de așa ceva, însă prin ceea ce face Biserica an de an și zi de zi, Vestea cea Mare și Bună a Învierii, a izbăvirii din moarte și întuneric, continuă să se propovăduiască la toată lumea.

Concluzionând, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să mediteze la marea Taină a morții și Învierii Domnului Hristos, singura care ne poate lămuri pe deplin cu privire la sensul existenței noastre. Așadar, dragii mei, deja, în cele opt zile rămase până la Înviere, cu toată nevoința ce urmează în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, bucuria tainică a Sărbătorii sărbătorilor începe să se simtă și nevoințele celor patruzeci de zile încep să-și arate roadele. Trupurile, slăbite prin postire și nevoință, și mintea, răstignită prin asceză și paza gândurilor, ajută omul să se apropie tot mai mult și mai intens de misterul prin care Dumnezeu lucrează scoaterea omului din moarte. Taina morții pe Cruce a Domnului Iisus Hristos, urmată de Învierea Sa de a treia zi, este Cheia de înțelegere a misterului propriei noastre vieți. În acest fel, pe măsura credinței și a pregătirii duhovnicești a fiecăruia, cu toți spinii și toată pălămida acestei vieți, înțelegem de fapt pentru ce trăim, pentru ce suferim, ce este moartea și faptul că moartea este doar o etapă care, oricum, nu are ultimul cuvânt în privința vieții omului. De aceea, deși este bine să ne îngrijim de trupurile noastre, să purtăm de grijă mai ales de sufletele noastre, pentru ca la învierea cea de obște, când se va reface unitatea dintre suflet și trup, să putem sta cu fruntea sus înaintea Mântuitorului, că aici, pe pământ, măcar am încercat și ne-am nevoit cât am putut ca să fim la înălțimea chemării noastre de creștini.

În cadrul dumnezeieștii slujbe, Chiriarhul locului a promovat în slujirea de preot pe diaconul Cristi-Valentin Edu, care a primit și hirotesia de duhovnic, spre păstorirea comunității parohiale din satul Șușturogiu, protopopiatul Oradea, iar pe Vladimir-Nicolae Petrila l-a hirotonit în treapta slujirii diaconale pe seama bisericii Nașterea Maicii Domnului din satul Tarcea, protopopiatul Marghita.

La finele programului liturgic, Părintele paroh Vasile Marius Bara a rostit un cuvânt festiv în care a adus mulțumiri Episcopului Oradiei pentru prezența liturgică și kerigmatică în mijlocul bunilor săi credincioși, prilej de aleasă bucurie și de sporire duhovnicească înainte de intrarea în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos. În semn de prețuire, părintele paroh a oferit Ierarhului Oradiei o cruce de binecuvântare.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie a mulțumit pentru primirea călduroasă de care are parte de fiecare dată când poposește în sânul acestei „Vitezde” a Băilor – așa cum cordial numește Preasfinția Sa parohia Băile Felix – un loc special în care credincioșii își găsesc refugiul spiritual și se întâlnesc cu Hristos cel euharistic. Nu în ultimul rând, Preasfinția Sa a adus aprecieri preotului paroh și harnicei comunități parohiale pentru înălțarea unui nou altar de vară, în stil maramureșan, cu turn-clopotniță, lăcașul de cult fiind adesea neîncăpător pentru numărul mare de credincioși care-i trec cu evlavie pragul.

Arhid. Andi Constantin Bacter