În cea de a douăzeci și opta Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, a Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, 11 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea.

Pornind de la pericopa evanghelică rânduită (Pilda celor poftiți la cină – Luca 14, 16-24), Chiriarhul cetății Oradiei le-a vorbit credincioșilor despre universalitatea și inclusivismul pe care Dumnezeu le manifestă față de întreaga umanitate, în deplină disonanță cu încercările alternative, palide și defectuoase, ale oamenilor de a crea coeziune și unitate, prin care, în cele din urmă, paradoxal, ajung să instaureze și mai multe limitări și frontiere ale dezbinării.

În partea de început a predicii Episcopul meleagurilor bihorene a tâlcuit tematica amplă pe care o abordează și dimensiunile diverse pe care le accesează această succintă și simplă parabolă hristică. Dumnezeu Tatăl este Cel Care pregătește Cina. El este Stăpânul Casei, iar Casa este Împărăția cerurilor. Pentru că noi ne-am înstrăinat și pentru că Dumnezeu nu a rămas indiferent la înstrăinarea noastră, Îl trimite pe Fiul Său în lume pentru ca să Se facă Om asemenea nouă în toate, afară de păcat, ca prin El să inaugureze Împărăția cea nouă pentru toți urmașii lui Adam. Tot ceea ce se citește și se săvârșește în această Sfântă Duminică este o descoperire a planului de mântuire a lumii al lui Dumnezeu prin invitația la Cină, Ospățul cel dumnezeiesc, la Ospățul euharistic, la împărtășirea cu Viața lui Dumnezeu pentru comuniunea noastră cu El și moștenirea Împărăției cerurilor. O dată în plus, ni se revelează iubirea lui Dumnezeu față de toți oamenii, fără deosebire, pentru că prin Fiul Său, pe Care-L trimite în lume ca să o împace cu Tatăl Cel ceresc, se anulează toate diferențele între oameni. În Hristos nu mai este tăiere împrejur sau netăiere împrejur. Nu mai este iudeu sau elin, barbar sau scit, rob sau liber. Adică toate diferențele de orice fel și de orice rang sunt anulate prin Hristosul lui Dumnezeu, venit în lume ca să salveze lumea.

Fărâmițările comunitare și lipsa de coeziune socială este o consecință inevitabilă a pătrunderii neascultării și, implicit, a păcatului în orizontul omului. Acestea sunt instrumentele sau mijloacele prin care diavolul – adică „dezbinătorul”, cum ne arată etimologia-i elină – sădește zâzania și ispitește la conflict, toate aducătoare de și mai multă adâncire între semeni a crăpăturilor care ajung adevărate prăpastii de netrecut. Toate diferențele dintre noi, oamenii, toate deosebirile, au apărut în umanitate datorită păcatului, datorită stricăciunii care a intrat în firea omenească prin neascultarea lui Adam și a Evei, dar s-au căit pentru aceasta. Și de la ei, prin ei, a venit toată suferința, neîncrederea, iar dezbinarea s-a transmis și celor de după ei, primilor copii, lui Cain și Abel, ajungând la o asemenea măsură încât Cain își ucide fratele! Este primul semn al profundei dezbinări care a intrat în umanitate prin neascultarea de Dumnezeu și cunoașterea binelui și răului, întâmplată prin gustarea din pomul oprit și urmată nu doar de a ști binele și răul, ci și de înfăptuirea răului. Și așa a luat amploare dezbinarea între urmașii lui Adam.

După ce a amintit într-o manieră sintetică de arhetipalele istorisiri ale Vechiului Legământ, amestecarea limbilor de la turnul Babel, alegerea seminției abrahamice și întreg parcursul sinuos al poporului mozaic prin care s-a construit momentul „plinirii vremii”, Preasfinția Sa L-a descris pe Domnul Hristos ca fiind Cel Care vine în lume pentru a izbăvi umanitatea din existența întru incurabila dezbinare. Pentru ca dezbinarea făcută prin Adam și Eva, prin Cain și Abel și urmașii lor să poată să fie restaurată și umanitatea răscumpărată, a fost nevoie de intervenția lui Dumnezeu, prin Noua Evă care dăruiește lumii pe Noul Adam prin Care sunt salvate toate dezbinările dintre oameni și prin Care suntem cu toții invitați să fim moștenitori împreună cu El ai Împărăției cerurilor, unde este sărbătoarea cea fără de sfârșit. În cuvântul Său de învățătură către ucenicii Săi, folosindu-Se de mentalitatea iudaică a vremii Sale, le vorbește despre realitățile care vor fi, făcând uz de exemple din lumea concretă și asemănând Împărăția cerurilor cu o mare sărbătoare. Și cum sărbătoarea întotdeauna era marcată printr-o masă festivă în faptul serii, Mântuitorul asemuiește Împărăția cu o serbare, cu o cină sau un ospăț organizat de un Stăpân diferit de oricare alt stăpân, pentru că este Cel Care poate dărui nemurirea, Cel Care este Viața cea veșnică și poate dărui Viața, Cel Care a creat Universul din dragoste și Care ne invită pe toți la sărbătoarea împlinirii splendorii Creației Operei Sale. Aici, Dumnezeu nu ne cheamă ca pe niște robi sau sclavi, ci îi cheamă pe toți cei pe care i-a creat, egali în demnitate cu Cel pe Care L-a sacrificat, Unul-Născut Fiul Său, Împăratul cerurilor. Prin El și alături de El suntem invitați la Sărbătoarea Cerească, la Banchetul Euharistic, invitație care ne este adresată și nouă, celor de astăzi, la Sfânta Liturghie, prin Dumnezeiasca Euharistie, când suntem chemați să ne împărtășim ospătându-ne cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Acest imens dar al comeseniei alături de Creatorul și Stăpânul tuturor văzutelor și nevăzutelor primit din postura noastră, a celor „săraci și neputincioși” lăuntric, „orbi și șchiopi” duhovnicește, adunați de pe „ulițele” rătăcirilor noastre, îl respingem adesea cu nonșalanță, prea preocupați fiind de o comoditate maladivă, sufocați și păcăliți iar și iar de mirajul unui rai terestru. Marele dar pe care Dumnezeu îl face oamenilor, din păcate, ajungem să îl risipim. Nu ne mai interesează să intrăm la Ospățul de Taină, la Cina cea mistică cu Dumnezeu. Vrem privilegii imediate, aici și acum! Suntem prea interesați de cele de aici, de pământ, de teritorii, de stăpânire, de frontiere, de zone de graniță cât mai largi, de sfere de influență, de animale, de posesiuni materiale, țarini și avere cât mai multă aici, pe pământ, uitând că toate sunt trecătoare. Și da, ceea ce se petrece la scară mică, cu noi, oamenii, în ambițiile, lăcomiile și poftele noastre mărunte și egoiste și crude adesea, este cu atât mai dramatic și mai tragic la scara întregii umanități. Astfel, pornirile noastre cele mici și egoiste în spațiu restrâns, la scară mondială devin adevărate priveliști ale infernului, aducând după ele războaie, răzbunări, concurență neloială, nedreptate, călcarea în picioare a demnității, umilirea popoarelor, rivalități între neamuri, pizmă, trufie, gelozie, răsplătirea răului cu rău, instaurarea Legii talionului, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, graniță pentru graniță și defăimare pentru defăimare. La răutate și calomnie se răspunde cu răutate și calomnie, căci așa se întâmplă în ordinea căzută a lumii.

De asemenea, Chiriarhul locului a mai vorbit despre asumarea unei conștiințe vii și treze în ceea ce privește vocația slujitoare a creștinilor, de a fi lumină a lumii și de a fi factori determinanți ai unității între oameni, unitate necondiționată de nimic altceva decât de unitatea de a împărtăși Chipul Icoanei Tatălui după care am fost creați. Aceasta trebuie să o înțelegem mai ales noi, creștinii, care suntem noul popor al lui Dumnezeu, cu slujire preoțească și împărătească, pentru lumea întreagă, chemându-i pe toți la unitate. Să nu cădem și noi în ispita babiloniei, căci în Hristos nu mai există diferențe! Noi ridicăm barierele între noi, noi ridicăm granițe între noi, noi întindem zonele de liberă circulație după bunul plac, nu Dumnezeu. La Dumnezeu nu este graniță între om și om. Înaintea Lui nu mai există, pe limbajul nostru de acum, diferență între un afro-american și un asiatic, între un rus și un ucrainean, între un român și un austriac, ci noi suntem cei care ridicăm barierele, nu Dumnezeu! De aceea, nu avem voie noi, ca și creștini, să cădem în logica coruptă a lumii și să nu obosim nicicând să le vestim tuturor oamenilor că înaintea lui Dumnezeu nu există loc de supărare între noi, nu este loc de răsplătire a răului cu rău, nu este loc de concurență, pentru că nu este o limbă mai apreciată decât alta, nici un popor mai ales decât altul. Cu toate acestea, noi, creștinii, avem datoria de a fi poporul slujitor, indiferent din ce timp sau cultură facem parte, ceea ce nu înseamnă să anulăm specificul național și nici sacrificarea identității noastre spirituale, cea creștină și ortodoxă, ci, rămânând astfel, să ne păstrăm deschiderea și să înțelegem neputințele și micimile omenești, fără să ne mai căutăm dreptatea noastră, ci să căutăm ceea ce contează cu adevărat, să răspundem la invitația la Cina cea neînserată, în Patria cea cerească.

În încheiere, Preasfinția Sa a adresat o urare sărbătorească, în duhul unității pe care Biserica ni-l oferă spre asumare în Duminica aceasta. Sărbători fericite și binecuvântate, pline de pace tuturor! Și aici, și în vecini, până la Kiev și până la Viena, până la Moscova și până la Bruxelles, până la Pekin și până la Washington. Și de aici, spre ceruri! Și din cerurile lui Dumnezeu, înapoi pe pământ, spre pacificarea și liniștirea întregii lumi. Amin!

La sfânta slujbă Ierarhul Oradiei l-a hirotonit întru diacon pe teologul Marius Zaha pe seama Parohiei Ioaniș din Protopopiatul Beiuș.

 Pr. Andi-Constantin Bacter