Ion I. C. Brătianu comemorat la Oradea
Manifestările dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri din 1918 au debutat la Oradea vineri, 24 noiembrie 2017, printr-o serie de evenimente religioase, cultural-comemorative și științifice organizate de Primăria Municipiului Oradea și alți parteneri, la împlinirea a exact 90 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui om de stat Ion I. C. Brătianu (1864-1927), care a avut un rol major în evenimentele istorice de dinainte, din timpul și de după Marea Unire de la 1918.
Festivitățile au debutat, la ora 11, în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, biserica cu lună, din Oradea, vechea catedrală a Bihorului, unde Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Parastasului pentru pomenirea lui Ion I. C. Brătianu, dimpreună cu tot neamul lui cel adormit, în prezența a numeroase oficialități locale, județene și centrale, a reprezentanților Garnizoanei Oradea și ai altor instituții de stat. Ierarhul a înălțat rugăciuni pentru veșnica odihnă a sufletului adormitului robului lui Dumnezeu Ion I. C. Brătianu și a tuturor celor care „s-au jertfit pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român”.
Partea a doua a manifestărilor s-a desfășurat în Parcul Brătianu din municipiul Oradea, unde peste 200 de persoane, între care și multe oficialități, au participat la ceremonia dezvelirii statuii lui Ion I. C. Brătianu. După intonarea Imnului de stat al României și dezvelirea grupului statuar, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat slujba de binecuvântare a monumentului, ce a fost stropit la final cu agheasmă. A urmat rostirea unor alocuțiuni de către Domnul Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea și Domnul Academician Nicolae Noica, care au subliniat rolul important pe care Ion I. C. Brătianu l-a avut în unirea tuturor provinciilor istorice românești în anul 1918. Apoi, artistul Radu Ciobanu, cel care a sculptat grupul statuar, a oferit asistenței detalii privind concepția și realizarea monumentului, dorind a fi un puternic mesaj pentru generațiile actuale și cele viitoare. Festivitatea s-a încheiat cu depunerea de coroane și jerbe de flori la monument din partea oficialităților și defilarea detașamentului militar prezent.
Manifestările de la Oradea dedicate lui Ion I. C. Brătianu s-au încheiat cu un simpozion de prezentare a personalităţii acestuia, desfăşurat, în după-amiaza zilei, în sala mare a Primăriei Oradea, la care au fost invitaţi să vorbească academicienii Mihai Șora, Nicolae Noica și Ionuț Cojocaru.