În cea dintâi Duminică din luna februarie, a cincisprezecea după Rusalii, 4 februarie 2024, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în prima vizită arhierească în sânul comunității dreptmăritoare din satul Burda (comuna Budureasa), Protopopiatul Beiuș, oficiind Dumnezeiasca Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, pe Altarul bisericii de enorie închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Acestui popas duminical din cea de a patra zi a lunii lui făurar i se adaugă și o valoare aniversară aparte pentru Chiriarhul locului, întrucât se împlinesc 25 de ani de la momentul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a validat decizia luată de Colegiul Electoral al Episcopiei Ortodoxe Române a Ungariei, de chemare a Preasfinției Sale în slujirea de întâi Arhipăstor al acestei Eparhii.

Sfânta Liturghie a găzduit o pericopă evanghelică cu totul aparte (Matei 22, 35-46), în care Mântuitorul, fără mijlocirea vreunei parabole sau pilde, ne vorbește fățiș despre cea mai mare poruncă din Lege, iubirea lui Dumnezeu, la care se adaugă imediat iubirea aproapelui. Îndată după lectura fragmentului mateian, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, în care le-a vorbit credincioșilor despre înțelegerea corespunzătoare a poruncii iubirii, dincolo de „litera” care limitează și hotărnicește mesajul profund pe care Mântuitorul Hristos îl descoperă lumii, oferind sens umanității și îndemnând-o să nu-și piardă iubirea chiar și în momentele de pătimire, lipsire, prigonire și doborâre descrise magistral de Sfântul Pavel în Apostolul zilei (II Corinteni 4, 6-15).

În prima parte a cuvântului de învățătură, Ierarhul Oradiei a tâlcuit atât felul în care Domnul Hristos le-a stricat încercarea fariseilor de a-L surprinde în cuvânt, cât și mesajul sublim și subliminal pe care-l transmite contemporanilor Săi și, prin ei, nouă.  Mântuitorul, fiind Dumnezeu, știe foarte bine cum gândește mintea căzută și întunecată a omului. Și, atunci, îi pune în încurcătură pe învățătorii de Lege ai vremii și îi întreabă despre Sine Însuși, să-i vadă pe cei care țin cu strictețe „litera” Legii și nu sunt în stare să înțeleagă care este miezul ei. Ce se ascunde dincolo de literă? Adică adevărata dreptate, care nu stă în literă, ci în duhul libertății ascuns în spatele literei. Și pentru că ei dau răspunsul ad litteram, așa cum au învățat din Lege: „Fiul lui David”, nu sunt în stare să meargă mai departe și să citească în psalmi: „Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale”. Ce înseamnă aceasta? Dumnezeu-Tatăl Îi vorbește Dumnezeu-Fiului și Îl trimite în lume ca să Se facă Om și să calce în picioare pe vrăjmașii Săi și să zdrobească cu Moartea Sa moartea noastră, vrăjmașul cel din urmă. Nu oamenii sunt vrăjmașii Săi, ci e vorba despre vrăjmașii mântuirii omului: bolile, suferințele, necazurile, neputințele, despre care ne vorbește și Sfântul Pavel în extraordinar de frumoasa secvență din Epistola a doua către corinteni din care am ascultat adineaori. Aici, Apostolul neamurilor ne vorbește despre doborârea la pământ a omului, dar fără nimicire, fără a fi pierduți, fără a ne pierde nădejdea, pentru că noi, creștinii, trebuie să trecem printr-o altă naștere: moartea împreună cu Hristos și învierea împreună cu Hristos. Moartea și Învierea lui Hristos, prin care Mântuitorul i-a biruit pe vrăjmași, fac parte din viața creștinului, prin care și noi putem să înfrângem pe vrăjmașii noștri, tot ceea ce ne desparte de Dumnezeu, pentru a dobândi viața cea veșnică.

Datoria iubirii este sădită în însăși ființa omului, creat de și pentru Dumnezeu și pentru a exista în comuniune de dragoste cu toți ceilalți frați în umanitate, motiv pentru care imperativul iubirii este cel care dă tonul pentru cea mai mare poruncă din Lege. Vedeți, dragii mei, tot ceea ce gravitează în jurul celei mai mari porunci din Lege se traduce prin iubire. De fapt, care este cea mai mare poruncă din Lege? Să iubești! Asta e porunca, abia apoi aflăm pe cine: pe Dumnezeu și, imediat spune Mântuitorul, pe aproapele. Dar, concret, ceea ce ne poruncește Dumnezeu este să iubim. „Iubește” înseamnă „iartă”; înseamnă să înveți să-l accepți pe cel de lângă tine, cu limitele lui, cu neputințele lui, să nu-i pretinzi ceea ce nu poate face, să nu ceri de la el ceea ce nu-ți poate da și, mai ales, să îl ierți atunci când îți greșește. Iertarea e ruptă din Rai. Iubirea este cea care asigură Raiul. Însă dacă iubirii i se răspunde prin nerecunoștință, se merge până la răutate și facere de rău, acolo este iadul. De aceea, Dumnezeu Își trimite Fiul să salveze întreaga umanitate, dar este alegerea fiecărui om în parte dacă decide să meargă pe calea lui Hristos și să fie bun și iertător, să-Și poarte crucea, să facă binele și să răspundă inclusiv la rău cu bine. Însă dacă la Bunătatea lui Dumnezeu și la bunătatea semenului omul răspunde cu răutate, iadul s-a instalat în viața lui. Dacă la răutate omul nu încearcă să-și depășească propriile limite și neputințe și să ajungă la iertare, deja își face un infern din viața sa. Doar prin răbdare și cu ajutorul lui Dumnezeu poate să iasă de acolo, ca nu cumva, ferească Domnul, când se desparte sufletul de trup, să nu apuce să se împace și să-și ceară iertare.

Ajungând la finele cuvântării, Chiriarhul i-a îndemnat pe credincioși ca, la plecare, să rămână ancorați în această prețioasă lecție duhovnicească pe care Biserica, Școala vieții noastre, ne-o predă în această Duminică, Mântuitorul dezvăluindu-ne o dată în plus că dragostea fundamentează existența noastră și că numai în dragoste putem să ne descoperim cu adevărat sensul vieții noastre, până dincolo de mormânt. Aceasta trebuie să învățăm acum, dragii mei, din lecția Duminicii de astăzi. Pentru că da, venim toți la Sfânta Biserică pentru ca să-L preamărim pe Dumnezeu, dar și pentru a fi prezenți la Școala vieții noastre, la Școala mântuirii, unde Însuși Domnul Iisus Hristos, Care este viu în Evanghelia Sa, ne învață ce să facem ca să moștenim viața cea veșnică. Lecția de astăzi, pentru întreaga noastră viață, este iubirea și bunătatea. Care este cea mai mare poruncă? Să iubești. Iubirea înseamnă iertare și bunătate, a trece peste toate, a uita toate, a nu ține minte răul, a te lăsa copleșit de bunătatea lui Dumnezeu. Aceasta e lecția pe care e bine să ne-o însușim, dacă vrem să scăpăm de întunericul veșnic, de moartea cea de a doua, de focul care arde și chinuie viața eternă a omului care, aici pe pământ, nu iubește și nu iartă. De aceea, să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze pentru ca să fim iubitori și mărturisitori ai Bunătății Lui, într-o lume tot mai înstrăinată. Dar, ca să fim convingători, trebuie să arătăm iubire întreolaltă, pace, liniște, împăcare, iubire, înțelegere, îngăduință, răbdare și îndelungă răbdare. Astfel, liniștea lui Dumnezeu se va așeza și peste sufletele noastre, în viețile și familiile noastre, în țară și în lume.

La sfârșitul programului liturgic, Părintele Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, a ținut o alocuțiune festivă în care l-a felicitat pe Episcopul Oradiei pentru frumoasa aniversare a celor douăzeci și cinci de ani de providențială slujire arhierească a lui Dumnezeu în mijlocul credincioșilor ortodocși români, atât de pe plaiurile ungurene ale Sfântului Rege Ștefan, vreme de opt ani, cât și de pe meleagurile binecuvântate ale Bihorului românesc din timpul celor șaptesprezece ani de arhipăstorire. În continuare, Părintele paroh Adrian-Vasile Ivancea a rostit un cuvânt de mulțumire și de recunoștință față de Preasfințitul Părinte Sofronie, aflat pentru prima dată în mijlocul comunității euharistice din satul Burda, adresând, deopotrivă, urări de bine în nume personal și în numele bunilor săi credincioși.

În încheiere, Ierarhul a mulțumit antevorbitorilor săi pentru gândurile frumoase exprimate cu acest prilej și, totodată, și-a manifestat recunoștința fără margini către Părintele ceresc, Cel Care l-a chemat la această slujire apostolică, oferindu-i puterea și binecuvântarea de a-și îndeplini datoriile și responsabilitățile pe care le are față de poporul binecredincios. Nu în ultimul rând, Preasfinția Sa și-a exprimat bucuria de a-i vedea și cunoaște pe credincioșii acestei enorii, invocând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor, asupra strămoșilor lor și a întregului sat.