După ce în urmă cu o săptămână, în Vinerea cea Mare, am fost martorii duhovnicești ai Răstignirii, Morții și Îngropării Domnului nostru Iisus Hristos, în Săptămâna cea Luminată a Învierii Mântuitorului, serbăm, în oglindă, Vinerea cea Luminată, ziua care este închinată praznicului Izvorului Tămăduirii, căci din preasfânta coastă însulițată n-au țâșnit, vindicativ, resentimente și răzbunare pentru cele ce I s-au întâmplat, ci tămăduirea și mântuirea neamului omenesc și restaurarea întregii Creații.

În această sfântă zi de praznic, 10 mai 2024, la fel ca și în ceilalți ani, Preasfințitul Părinte Sofronie, Ierarhul Oradiei Mari, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor Mănăstirii Izbuc, unde, înconjurat de un numeros sobor preoțesc, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul de vară al mănăstirii, cu prilejul serbării unuia dintre hramurile așezământului monahal, Izvorul Tămăduirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, întrucât izvorul care se află în incinta mănăstirii s-a dovedit a fi un fenomen cu totul special al naturii, atât prin regimul deosebit al curgerii sale, cât și prin proprietățile miraculoase pe care acesta le deține din mila lui Dumnezeu și prin rugăciunile neîncetate care se fac și s-au făcut de veacuri în aceste locuri binecuvântate și afierosite Domnului și Preasfintei Sale Maici.

Sfânta Liturghie a fost prefațată de sfințirea apei, Slujba aghiasmei mici, care a fost apoi oferită tuturor credincioșilor spre folosul sufletesc și trupesc.

Citirea fragmentului evanghelic rânduit acestei sfinte prăznuiri pascale a fost urmată de cuvântul de învățătură al Chiriarhului meleagurilor bihorene, care a descris sărbătoarea Izvorului Tămăduirii ca fiind o preafrumoasă recapitulare și sinteză a nepământenei bucurii a Învierii Mântuitorului și a Biruinței Sale totale asupra morții, un prilej duhovnicesc propice înțelegerii perspectivei inverse pe care Biserica Domnului Iisus Hristos o transmite fiilor ei ca viziune asupra vieții și antidot împotriva multiplelor narațiuni rătăcitoare și rătăcite ale duhului lumii.

În incipitul omiliei, Ierarhul i-a povățuit pe cei prezenți să privească în profunzime această sărbătoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca o încununare simbolică și mistică a perioadei prepascale și pascale, mergând chiar până la originile lumii și ale omului, întrucât răscumpărarea, tămăduirea și mântuirea prin Iisus Hristos s-au răsfrânt asupra întregii Creații. Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, prin însuși numele ei, ne arată că este o sinteză a bucuriei pascale și o mărturisire a împlinirii pe care Dumnezeu a săvârșit-o pentru noi din dragoste nelimitată, nețărmurită, nestinsă față de biata Sa făptură, omul. La crearea lumii, ni se spune că Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor, apele primordiale ale Creației. Dumnezeu a creat lumea din nimic. Apele primordiale ale Creației sunt ceea ce arată de ce are nevoie omul. Trupul omului are nevoie de apă, dar sufletul lui are nevoie de apa cea vie. Și va veni vremea când omul va fi îndestulat și de apa cea vie și nu va mai avea nevoie de apă, în Ziua Domnului, în Ziua Învierii. În zilele plinirii vremii, Mântuitorul descoperă că a venit să aducă o apă pe care cel care o bea nu mai însetează. Apa adusă de Domnul Iisus Hristos este harul Duhului Sfânt prin Care Fiul veșnic al Tatălui – Care Se face Om pentru ca din interiorul firii omenești să ne vindece de moarte prin propria Sa Moarte – lucrează în lume mântuirea! Harul Duhului Sfânt este apa cea vie care tămăduiește omul de păcat și, prin credința în înviere, de moarte. Izvorul, apa, apele primordiale, apele în care și trupul omului stă în sânul mamei sale până la naștere, dar mai ales apa cea vie a Împărăției cerurilor, care aduce vindecarea totală. Izvorul și tămăduirea. Sinteza mântuirii.

Așa cum era de cuviință, cea dintâi prăznuire a Bisericii îndată după Praznicul Învierii Domnului este închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea care a fost cel mai aproape de Fiul ei și a suferit cel mai mult în Săptămâna cea Mare a Dumnezeieștilor și Mântuitoarelor Pătimiri, dar și cea care a fost aleasă să fie Muntele minunat din care să izvorască în lume mântuirea lumii prin Domnul Iisus Hristos. Când începe înomenirea Fiului lui Dumnezeu și unde? Începe la Buna Vestire, la Nazaret. Cine a mers în pelerinaj în Țara Sfântă sau a călătorit cu sufletul citind jurnalele de pelerinaj în Țara Sfântă, aceștia știu că, la Nazaret, în biserica ortodoxă este Izvorul Bunei Vestiri, potrivit vechii tradiții creștine. Îngerul Gavriil vine la izvor, în Nazaret, unde Fecioara merge să ia apă, iar acolo îi aduce la cunoștință că va naște Fiu prin puterea lui Dumnezeu. Când Fecioara spune da, în clipa aceea puterea Celui Preaînalt o umbrește, Duhul Sfânt Se pogoară peste ea și, la Nazaret, începe înomenirea Fiului lui Dumnezeu –  Izvorul Vieții și Vindecătorul Care vine în lume să ne tămăduiască de toată boala și neputința, dar mai ales de vrăjmașul cel din urmă, cumplita moarte, trecându-ne prin Moartea Sa, cu Darul Învierii Sale, odată cu moartea noastră, spre Învierea din Ziua cea mare a Tămăduirii definitive. Altfel spus, sărbătoarea de astăzi este o pregătire și o recapitulare pentru Marea vindecare a umanității, care se va săvârși nu prin vreo mare revoluție medicală, ci se va împlini – deși deja este prezentă, nedeplin – când Hristos Se va întoarce în Slavă. Atunci, de bună seamă, fiecare va primi ceea ce a ales aici.

Rătăcirea continuă, bâjbâirea dezolată și orbecăiala disperată sunt caracteristice omului care a încercat să găsească de unul singur Izvorul Vieții, din dorința de a deveni și el izvor, sfârșind, în cele din urmă, secătuit și epuizat. Până în clipa izgonirii din Rai omul trăia în vârsta copilăriei umanității, a nevinovăției, în care vedea totul foarte simplu, așa cum copiii nevinovați desenează și își închipuie lumea lor, în care își desenează părinții, pe ei înșiși și totul este schematic, simbolic și simplu. Așa era sufletul lui Adam în paradis, însă înstrăinându-se de Dumnezeu, Adam a început să caute și să vadă în perspectivă, pentru că avea nevoie să vadă de unde vine pericolul și cum să meargă să-și găsească de-ale gurii. În perspectivă privind, a crezut că dacă va scruta la nesfârșit orizontul va și recupera sau va redobândi paradisul pierdut. A încercat să meargă și pe înălțime – turnul din Babilon, marele zigurat era o privire spre cer și o încercare nebunească de a ajunge în ceruri, cu puterile firii deja căzute. Zbaterile omului s-au întins și în perspectivă orizontală: regate și imperii prin care omul a încercat să-i domine pe frații săi. Și ceea ce se întâmplă în zilele noastre este o altă formă a vechii patimi a lăcomiei și a înțelegerii supraviețuirii și vindecării prin mijloace pur umane și căzute.

În ultima parte a predicii, Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre perspectiva inversă asupra vieții, pe care Biserica lui Hristos o oferă umanității ca antidot la perspectiva limitată și decrepită, pusă la dispoziție de duhul lumii. Este optica Duhului Sfânt, cea care ne luminează și ne arată Calea cea una, care ne poartă ascensional spre Dumnezeu și ne adapă nemijlocit din Izvorul Vieții. În pedagogia Sa, Dumnezeu ce vrea să ne arate? Că perspectiva Sa este inversă, în raport cu a noastră. Nu noi trebuie să căutăm și să încercăm și să ne silim să le vedem pe toate cu puterile noastre căzute și pervertite, ci Dumnezeu Însuși, prin dragostea Sa, vine și ni le descoperă. Aceasta este perspectiva inversă, pe care oricine a citit un tratat despre icoane știe că icoana este reprezentată prin perspectiva inversă. Nu noi privim icoana, ci icoana, Cel din icoană ne privește pe noi. Dumnezeu vine spre noi! Icoana este prezența nevăzută și tainică a lui Dumnezeu Care ne vorbește și ne arată că ni Se dăruiește și că ne așteaptă. Nu doar icoana implică perspectiva inversă, ci întreaga viață a Bisericii este perspectiva inversă pe care Dumnezeu o oferă lumii spre vindecare, spre tămăduire! Iar nu progresul și fericirea promise de știință și dictatorii pământului sunt cele pe care Dumnezeu ni le-a promis pentru noi! Ci este Viața Duhului Sfânt Care strălucește în Sfânta Biserică. Orice Liturghie este o perspectivă inversă, o arătare a Împărăției cerurilor, a ceea ce, cu adevărat, Dumnezeu a pregătit pentru noi! O prefigurare a lumii cerești! Întreg șirul de apariții pe care le vedeți –  de la icoane, la veșminte, la gesturi liturgice, toate încărcate de simbolism – reprezintă perspectiva inversă prin care Dumnezeu vorbește tuturor. Așa este și viața Bisericii, pentru că dumneavoastră, aici, cu toții, cei născuți din apă și din Duh prin Taina Sfântului Botez, faceți parte din icoana Bisericii și parte a perspectivei inverse și a soluției cu adevărat vindecătoare și tămăduitoare pe care Dumnezeu o are pentru viața omului și salvarea pământului!

Răspunsurile la Dumnezeiasca Liturghie au fost acordate de către Corul „Anastasis” al Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din Deva.

La sfârșit, Ierarhul i-a încurajat pe toți cei prezenți să rămână cu rădăcinile sufletești adânc înfipte în solurile binecuvântate ale credinței dreptmăritoare, străbătute de apa cea vie a Izvorului Vieții și Biruitorului morții, devenind la rândul lor izvor de pace și binecuvântare în lume și mărturisitori ai Bunătății și Iubirii lui Dumnezeu.

În încheierea programului liturgic, Arhimandritul Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc și exarhul așezămintelor monahale din Eparhia Oradiei, a ținut o alocuțiune festivă și un cuvânt de mulțumire față de Chiriarhul locului, care și anul acesta s-a aflat în mijlocul obștii Izbucului și al mulțimii pelerinilor, prezenți an de an în număr impresionant pentru a-și potoli setea sufletească cu apa cea vie a harului lui Dumnezeu.

Miile de pelerini care s-au alăturat serbării hramului mănăstrii au avut ocazia să se închine la icoanele făcătoare de minuni și la sfintele moaște ale mai multor Sfinți tămăduitori și grabnic ajutători găzduite de Mănăstirea Izbuc, dar și să ducă la casele lor din apele miraculoase ale izvorului așezământului călugăresc, binecuvântate și sfințite la rugăciunea stăruitoare a soborului preoțesc și a poporului binecredincios.

pr. Andi-Constantin Bacter