În Duminica a paisprezecea după Pogorârea Sfântului Duh, 28 ianuarie 2024, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie pe altarul bisericii parohiale din satul Cuzap, Protopopiatul Marghita, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

După citirea pericopei evanghelice a Nunții fiului de împărat (Matei 22, 1-14), Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a evidențiat măsura dragostei pe care Dumnezeu o manifestă permanent față de umanitate, fiind descrisă atât în Vechiul Legământ, cât și în Legea cea Nouă a harului ca o legătură nupțială, mistică, care este oglindită în modul cel mai sublim și armonios prin Unirea Ipostatică, adică unirea dintre firea dumnezeiască și firea omenească în Persoana unică a Fiului lui Dumnezeu.

Partea introductivă a predicii vlădicești a cuprins explicarea pedagogiei hristice, mereu aplecată asupra îmbrăcării profundului mesaj divin în cuvinte și imagini apropiate înțelegerii auditoriului numeros și entuziasmat, însă cu un orizont al cunoașterii destul de limitat. Fiul lui Dumnezeu Întrupat – „Învățătorul”, așa cum era cunoscut de popor – îi învăța pe oameni despre cele legate de Împărăția cerurilor și despre Taina Venirii Sale în lume, El fiind Fiul Împăratului veșnic Care vine în lume pentru mântuirea noastră. Tot ceea ce face și învață Mântuitorul trimite la Planul de mântuire a lumii și la dragostea lui Dumnezeu pentru noi oamenii, la ceea ce a pregătit El pentru noi. De aceea, pentru că tainele lui Dumnezeu nu pot fi cuprinse în cuvinte omenești, Domnul Hristos Se folosește și vorbește prin pilde; nu vorbește direct despre ceea ce este de netâlcuit, de neexplicat. Mântuitorul folosește exemple din viața de zi cu zi a oamenilor simpli, marea majoritate fiind fără prea mare pregătire, reușind să Se facă înțeles, deși lucrurile despre care vorbește Domnul sunt foarte adânci și înalte, deopotrivă. Astfel, Domnul le descoperă oamenilor taina Iubirii lui Dumnezeu, măreția Dragostei Sale prin ceea ce le era lor la îndemână.

Prin urmare, în cazul învățăturii Domnului Hristos, sublimul legăturii nupțiale nu doar că este preluat pentru a descrie dragostea fără margini a lui Dumnezeu pentru umanitate, ci este ridicat la un cu totul și cu totul alt nivel, perfectând icoana iubirii, contemplată și năzuită de umanitate. Noi, ca să răzbim aici pe pământ, avem nevoie unii de alți. De aceea, ne învață Sfânta Scriptură, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și va lua pe femeia sa și vor fi amândoi un trup. Așadar, așa cum Dumnezeu l-a creat pe om bărbat și femeie, Adam și Eva, așa a rânduit Dumnezeu să trăiască omul pe pământ, adică în familie. Și ce este în familie? Este rădăcina dragostei, unde copiii sunt rodul dragostei și tot ce se întâmplă în familie trebuie să fie dragoste. Astfel, pentru ca să-i vorbească omului pe înțelesul lui despre Dragostea Sa și despre cum vrea să îl scape de moarte, Mântuitorul vorbește despre Împărăția cerurilor care va să vină și în care Dumnezeu ne vrea împreună cu El, din dragoste pentru noi. Nunta este evenimentul cel mai important din viața unei familii, pentru că e momentul în care bărbatul se unește cu femeia sa, primește binecuvântarea lui Dumnezeu, întemeind micul lor regat. Mic, pentru că trebuia să fie mare – lumea întreagă – , însă, căzând în păcat, s-au ales cu un regat mic. Nunta este imaginea biblică cea mai puternică, pe care Domnul o folosește pentru ca să ne învețe despre Dragostea lui Dumnezeu față de noi. Cu alte cuvinte, nunta la care suntem noi invitați, a Fiului de Împărat, este Nuntirea Fiului lui Dumnezeu cu firea noastră omenească pe care o ia asupra Sa și Se face Om, în toate asemenea nouă în afară de păcat. Împăratul este Tatăl ceresc, iar Fiul este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Care ia asupra Sa firea noastră omenească pentru a trece împreună cu ea prin ceea ce trece firea noastră omenească, prin toate etapele vieții. Se naște în mod miraculos din Fecioara Maria, crește, învață poporul, iar pentru ca să împlinească Dragostea lui Dumnezeu, trebuie să treacă prin Sacrificiul suprem al morții, urmat de Înviere și Înălțarea la ceruri în sânul Preasfintei Treimi; de data aceasta, însă, firea omenească luată de Fiul lui Dumnezeu este nu doar înviată, ci proslăvită și așezată de-a dreapta Tatălui, adică în Slava lui Dumnezeu. S-a întors Fiul înapoi la Tatăl, însă cu firea omenească proslăvită și înălțată. Aceasta este Nunta care inaugurează Împărăția cerurilor.

Continuând tâlcuirea preafrumoasei metafore a nunții, Preasfinția Sa a insistat asupra purității cu care trebuie să se îmbrace sufletul nostru la această Nuntă cerească, o eleganță lăuntrică ce nu ține de nicio normă a superficialului cod vestimentar lumesc. Ce este haina de nuntă? Este haina cea mai frumoasă. Dar despre haine este vorba în pericopa evanghelică? Desigur că Mântuitorul Se folosește de exemple din viața concretă, dar, de fapt, vorbește despre podoaba sufletească. Dumnezeu nu Se uită dacă suntem îmbrăcați în porfiră și vison sau zdrențe. Nu despre aceasta este vorba, ci despre haina sufletului. Haina sufletului, pentru ca să fie înfățișată corespunzător înaintea Judecătorului, trebuie să fie o haină de nuntă, pentru că Dumnezeu vrea să se nuntească. Dumnezeu este Mirele sufletelor noastre. Sufletele noastre trebuie să fie îmbrăcate ca miresele, atunci când se duc înaintea lui Dumnezeu. Cum se îmbracă mireasa? Frumos, curat, în alb imaculat. Sufletele noastre, din cauza păcatelor, nu mai sunt imaculate, nu sunt fără pată, sunt murdare, mânjite, ponosite, uzate. Și atunci e nevoie de ceva care să ni le spele. Ce ne spală nouă haina sufletului? Este Sângele pe care Fiul lui Dumnezeu îl varsă pe Cruce pentru iertarea păcatelor noastre, iar în Cartea Apocalipsei îi vedem pe bărbații îmbrăcați în alb, pentru că și-au spălat veșmintele în Sângele Mielului. Deci haina de nuntă este asigurată de harul lui Dumnezeu, care se dobândește prin credință și prin dorința puternică a omului de a se despărți de lumea păcatului și a se încununa cu Dumnezeul Care i-a dat viață.

Încheind cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a făcut referire la imaginea spălării hainei baptismale în Sângele purificator al Mielului, descriind-o ca fiind grăitoare în privința răspunsului afirmativ pe care cei chemați în număr mare îl oferă invitației la Nunta Fiului de Împărat, ce presupune nu doar bucuria cerească a învierii, ci și crucea încercărilor lumii care face posibilă dulceața Împărăției și tranziția din statutul de „chemat” la cel de „ales”. Viața în această lume este un drum lung spre Marea Festivitate, Marele Festin, Marea Sărbătoare din Împărăția cerurilor. De aceea, pentru că mulți sunt cei chemați și puțini sunt cei aleși, Domnul ne invită să răspundem chemării Sale, să-I deschidem atunci când bate la ușa sufletului nostru, să-L primim în viața noastră, să nu ne fie rușine de Crucea Domnului, să o purtăm și să nu ne întristăm de încercările lumii de aici, ci să avem grijă ca nu cumva, atunci când ne mutăm, să descoperim că nu avem haină de nuntă. Mai bine ne este nouă să rămânem lângă Crucea Domnului și să lăsăm toate bunătățile și ispitele lumii deoparte. Și atunci când lumea ne poftește la propria ei nuntă, acolo să refuzăm politicos spunându-i pe șleau: Iartă-mă, prietenă lume, nu am haină de nuntă să mă duc la nunta ta! Mă pregătesc și îmi tot spăl haina pentru altă nuntă, pentru cea care contează, pentru cea cu adevărat importantă, pentru Nunta Fiului de Împărat.

La finele Sfintei Liturghii, Părintele paroh Ioan Toma a rostit un cuvânt festiv în care a adus mulțumiri Ierarhului Oradiei pentru bucuria de a-l avea în mijlocul bunilor săi credincioși, liturghisind și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu.

În cele din urmă, Preasfințitul Părinte Sofronie a adresat urări de bine și binecuvântări tuturor celor prezenți, felicitându-i pentru frumoasele costume populare cu care s-au înveșmântat, de la cei mai tineri și până la cei mai înaintați în viață.

pr. Andi-Constantin Bacter