La Oradea și Beiuș: întâlniri duhovnicești cu Pr. Constantin Necula, în prag de Crăciun – 20 și 21 decembrie
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei are bucuria de a anunța organizarea a două evenimente de excepție prilejuite de prezența Pr. prof. univ. dr. Constantin Necula în eparhie, în zilele de 20 și 21 decembrie 2025, dedicate pregătirii lăuntrice pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Primul eveniment va avea loc sâmbătă, 20 decembrie 2025, ora 17:30, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, unde Părintele Constantin Necula va susține conferința cu tema „Când Marele Absent suntem noi. Cum Îl regăsim pe Dumnezeu în vremea Nașterii Domnului?”. Întâlnirea de la Oradea va fi prefațată de un moment artistic, un concert de colinde susținut de Grupul coral „Sfântul Nectarie” al Catedralei Episcopale.
Prezența Părintelui Constantin Necula este o chemare la sinceritate, la speranță și la redescoperirea Chipului lui Dumnezeu din ființa fiecăruia dintre noi. Cu un cuvânt mereu vibrant, pătrunzător și plin de bucurie, părintele reușește să vorbească „pe limba fiecăruia”, fără să dilueze adevărul credinței, transformând Teologia – Știința despre Dumnezeu – într-o respirație firească a vieții de zi cu zi.
Conferința propune o reflecție actuală și necesară: nu Dumnezeu este absent din lumea noastră, ci noi suntem cei care, preferând postura „spectatorului”, ne retragem din propria viață, iar Dumnezeu rămâne singurul Care ne așteaptă „intrarea în scenă”. Nașterea Domnului aduce în lume nu doar o veste, o știre între altele, ci o Prezență. Este o Prezență delicată și discretă, Care nu Se impune, nu forțează, ci Se așază în tăcerea unui staul ca să ne poată întâlni în fragilitatea și vulnerabilitatea noastră.
Al doilea eveniment va avea loc Duminică, 21 decembrie 2025, în municipiul Beiuș. În această zi, Pr. prof. univ. dr. Constantin Necula va sluji, de la ora 10:00, Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Beiuș I, iar apoi va susține conferința cu tema „Cum se vindecă o inimă obosită? Lecția de Iubire a Betleemului”, la Casa de Cultură din Beiuș, începând cu ora 16:00.
Această a doua conferință completează armonios conferința de la Oradea, aducând în prim-plan dimensiunea vindecătoare a Nașterii Domnului, ca răspuns la oboseala, rănile și neliniștile inimii omului contemporan, și ca invitație la o trăire autentică a Iubirii lui Hristos, descoperită în smerenia Betleemului.
Invităm cu mult drag pe toți cei interesați, pe cei mari și pe cei mici, să ne bucurăm de aceste momente de înălțare sufletească, să ne întoarcem privirea spre Cel Care deja ne așteaptă și să redescoperim sensul Crăciunului ca Întâlnire de Taină cu Însuși Dumnezeu. O întâlnire care să-L scoată din uitare pe „Cel omis” și să ne smulgă pe noi din absență, redându-ne conștiința prezenței depline înaintea Lui.
Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei







