Liceul Ortodox din Oradea, implicat în proiectul „Bihorul plantează”
Ca de fiecare dată, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea s-a alăturat campaniilor de împădurire organizate periodic de Consiliul Județean Bihor și de instituțiile partenere, contribuind activ la acțiunile desfășurate în județ.
Sâmbăta trecută a avut loc cea de-a cincea ediție a proiectului „Bihorul plantează”, eveniment organizat la marginea satului Păușa, comuna Nojorid. În continuitatea participărilor anterioare, desfășurate în zone precum Săldăbagiu, Betfia sau Apateu, elevii și cadrele didactice ale liceului au fost prezenți și de această dată într-un număr semnificativ, dovedind implicare și responsabilitate față de mediul înconjurător.
Pentru comunitatea școlii, astfel de inițiative reprezintă mai mult decât simple activități de voluntariat. Ele constituie o formă autentică de educație, prin care elevii învață respectul față de natură și conștientizează importanța protejării mediului. Fiecare puiet plantat devine, astfel, o lecție vie despre grijă, răbdare și responsabilitate.
Acțiunea a fost organizată de Consiliul Județean Bihor, Direcția Silvică Bihor și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, reunind peste 1.300 de voluntari, dintre care numeroși copii însoțiți de părinți. În cadrul evenimentului au fost plantați aproximativ 25.000 de puieți de stejar, cer și frasin pe o suprafață de 5 hectare, materialul săditor provenind din pepinierele Direcției Silvice. Acestei acțiuni s-au alăturat reprezentanți ai administrației locale, instituții publice, companii private, precum și membri ai comunității academice și ai societății civile. Prezența numeroasă a copiilor a fost remarcată ca fiind esențială pentru formarea unei generații responsabile, preocupate de protejarea mediului.
Proiectul „Bihorul plantează”, inițiat în anul 2024, continuă să crească de la o ediție la alta, contribuind la împădurirea județului și la consolidarea spiritului comunitar. Până în prezent, peste 100.000 de puieți au fost plantați, iar acțiunile vor continua și în anii următori.
prof. dr. Florin-Alin Oros







