Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Linie de Telverde la Oradea pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile

Linie de Telverde la Oradea pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei vine în sprijinul autorităților locale din municipiul Oradea care au deschis o linie telefonică de tip Telverde (apel gratuit) 0800-410.430 pentru persoanele vulnerabile în fața provocărilor pandemice, persoane cu dizabilități, boli cronice, persoane vârstnice fără familie, apropiați sau alte persoane de sprijin, persoane care nu mai pot frecventa serviciile comunitare ale centrelor de zi din Oradea și care pot solicita ajutor prin intermediul acestei linii telefonice.

Credincioșii sunt îndemnați să doneze alimente neperisabile pentru persoanele aflate în situații de risc, ce vor fi direcționate, prin intermediul parohiilor, către un depozit al Asociației Filantropia Oradea unde toate pachetele vor fi decontaminate cu raze UV și transportate cu un autoturism supus aceluiași tratament. Echipa restrânsă de volunari va purta echipament corespunzător și va aplica un protocol de dezinfecție strict. Cei care doresc să contribuie cu alimente la depozitul Asociației Filantropia Oradea sunt rugați să sune la telefon: 0744-647.825.

Alimentele colectate vor fi direcționate spre destinatari, persoane vârstnice, persoane aflate în carantină și persoane izolate la domiciliu, apelându-se în prealabil la linia telefonică de Telverde deschisă, pentru ca hrana oferită să fie înregistrată oficial, respecându-se cu strictețe măsurile de siguranță și protecție pentru prevenirea transmiterii virusului pandemic.

 

 Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei