Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Liturghia praznicului Înălțării Domnului la biserica militară din Oradea

Liturghia praznicului Înălțării Domnului la biserica militară din Oradea

În oglinda celor patruzeci de zile de postire, pregătitoare pentru sărbătoarea Învierii Domnului, la patruzeci de zile după Praznicului Sfintelor Paști, Biserica retrăiește evenimentul Înălțării Domnului la Cer, când și firea omenească a Fiului Omului, asumată pe deplin și îndumnezeită, este așezată în sânul Preasfintei Treimi. Este umanitatea lui Adam cel Nou care recapitulează întreaga omenire, pe toți cei de dinainte și pe cei de după, până la sfârșitul veacurilor, înălțându-ne pe toți lângă Tatăl și Duhul și așteptându-ne pe fiecare dintre noi să actualizăm, să ne descoperim și să ne revendicăm șansa de a fi, cu adevărat, fiii lui Dumnezeu după har.

Acest minunat răstimp sărbătoresc a fost marcat liturgic de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la biserica militară „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Garnizoanei Oradea, joi, 13 iunie 2024, prin oficierea Dumnezeieștii Liturghii, evidențiind astfel și dimensiunea patriotică a prăznuirii – Ziua Eroilor –, a onorării și comemorării eroilor neamului românesc din toate timpurile și locurile, jertfiți pentru apărarea țării și a credinței ortodoxe strămoșești. La Sfânta Liturghie, au luat parte un număr mare de cadre militare active și în rezervă ai Garnizoanei Oradea, mulți credincioși, dar și profesori și elevi de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, respectiv de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea.

După citirea pericopei evanghelice a sfintei prăznuiri (Luca 24, 36-53), Episcopul Oradiei a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc în care a explicat sublimul celor lucrate de Dumnezeul Iubirii jertfelnice pentru mântuirea neamului omenesc, Înălțarea Domnului vorbindu-ne în mod tainic despre Ținta supremă a tinderii noastre spre cele înalte, întru armonioasa împreună-lucrare cu Cel Înălțat, Care rămâne prezent, viu și lucrător în Biserica Sa prin Duhul Său Cel Sfânt, până la sfârșitul veacurilor.

Pentru început, Chiriarhul a tâlcuit pe înțelesul credincioșilor marea teologie din spatele Rânduielii dumnezeiești a Întrupării Mântuitorului Hristos – Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului –, care, odată înțeleasă, pe cât este cu putință omului, deslușește semnificațiile profunde ale Înălțării Domnului. Șederea în Slava Tatălui este numită în Scriptură și în Biserică „șederea de-a dreapta Tatălui”. Este Slava pe care Fiul lui Dumnezeu o avea dintotdeauna. Așa cum ne descoperă nouă Revelația biblică, însă, cea de a Doua Persoană a Sfintei Treimi, Fiul, S-a deșertat de Slava Sa, făcându-Se Om pentru ca să ne poată scoate pe noi din moarte cu Moartea Sa. Este Fiul lui Dumnezeu, Care Se înomenește și rămâne Dumnezeu-Omul. Nu se întâmplă nicio modificare în Dumnezeu, doar că Fiul lui Dumnezeu Își ia firea omenească, pentru ca prin Sacrificiul Său răscumpărător, din interiorul firii umane, să devenim moștenitori ai Învierii. Moartea nu L-a putut birui, bineînțeles, pentru că este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Și, înviind cu Trupul, El devine Întâiul-Născut din morți, gătindu-ne tuturor calea pentru propria noastră înviere. Această rânduială a lui Dumnezeu n-a fost descoperită nici Îngerilor și n-a putut fi prevăzută nici de îngerul cel căzut, cel care și-a dorit și își dorește atât demult pieirea neamului omenesc. Așa trebuia să se întâmple, să vină Cel Preaînalt, să le primească toate, inclusiv moartea, și să Se întoarcă biruitor, înălțat întru Slavă, ca în Ziua Întoarcerii Sale să învieze toate trupurile, iar sufletele – care până atunci stau acolo unde și-au pregătit, în lumea lui Dumnezeu sau cealaltă lume –  se întorc în trupurile în care au viețuit. Apoi, va avea loc decizia finală și inaugurarea Împărăției cerurilor, iar pentru îngerul întunecat și următorii săi, „moartea cea de a doua”, adică suferința eternă.

Înălțarea la Cer a Domnului marchează sfârșitul activității istorice a Mântuitorului, pregătește cele minunate ce urmau să se întâmple în imediata apropiere temporală, face referire la cele care se vor săvârși la sfârșitul timpului, iar cuvintele Domnului ne oferă certitudinea prezenței Sale  necontenite,  dincolo de timp și spațiu, în Biserica temeluită de El și construită prin lucrarea Mângâietorului promis. Există o foarte puternică legătură între Înălțarea la Ceruri cu Trupul înviat a Domnului Hristos și Întoarcerea Sa din Ziua cea mare a învierii tuturor. Este, de asemenea, o legătură foarte strânsă între această zi și sărbătoarea de peste zece zile. Domnul le spune Ucenicilor să nu se depărteze de la Ierusalim, pentru că urmează să se îmbrace cu Putere de Sus, cu Duhul Sfânt. Duhul Îl face pe Hristos prezent în Viața Bisericii, în noi, pentru că Biserica suntem noi. Numim „biserică” și clădirile în care ne adunăm pentru slujbe, dar Biserica suntem noi dimpreună cu cei de Sus, din Biserica triumfătoare. Duhul Sfânt – cu Care au fost botezați Apostolii și pe Care Îl primim la Taina Sfântului Botez – vine, prin credința noastră, și Îl face pe Hristos prezent în viața noastră, pentru că Duhul Sfânt împlinește făgăduința Mântuitorului, Cel Care spune Ucenicilor Săi înainte de plecare: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului!”. Desigur, Trupul Domnului S-a înălțat întru slavă, dar încă de la Cina cea de Taină ne-a lăsat nouă ca memorial Trupul Său Euharistic. Este Pâinea și Vinul care se prefac în Însuși Trupul și Însuși Sângele Domnului prin pogorârea Duhului Sfânt. Cu Acestea ne împărtășim, primind pe Însuși Hristos în noi. Îl avem deja întru noi, din Taina Sfântului Botez. Și chiar dacă în viață săvârșim păcate, harul nu ne părăsește, ci doar nu poate lucra în noi din cauza răutății și egoismului nostru, din cauza patimilor și păcatelor inspirate de marele diversionist – părintele minciunii și cel mai mare egoist, cel care a vrut să se pună pe sine în locul lui Dumnezeu, diavolul. Și păcatul, și patima se spală prin întoarcerea permanentă la Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt asupra inimilor și vieților noastre. Prin urmare, Domnul Hristos S-a înălțat, dar rămâne prezent, activ și viu în viața Bisericii.

Mesajul înălțător al Praznicului Ispasului este sintetizat și întrupat în mod sublim de cei care și-au jertfit viața pentru aproapele, toți cei care au răspuns afirmativ la chemarea sublimă a Domnului la eroismul credinței, fie prin sângele propriu, fie prin zdrobirea propriei inimi; toate acestea fiind săvârșite din dragoste pentru El și cei ai Săi, întru asemănarea cu Cel Care ne-a iubit cel mai mult. Lecția de credință în Învierea Domnului nostru Iisus Hristos și în puterea Sfintelor Taine au știut-o foarte bine înaintașii noștri. De ce serbăm noi, astăzi, de Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor? Pentru că înaintașii noștri, eroii căzuți pe câmpurile de luptă, majoritatea lor zdrobitoare, doreau să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. Jertfele eroilor noștri s-au săvârșit în timpurile în care preoții militari erau prezenți mereu pe câmpurile de luptă. Nu erau așa de multe rătăciri ca astăzi și atâta libertinaj spiritual și intelectual, încât fiecare să creadă cum vrea și ce vrea, că așa ar fi corect, ci ostașii, de la comandant și până la ultimul recrut, aveau credința puternică, moștenită din familie. Eroii noștri au închis ochii făcându-și datoria și cu credința că prin Jertfa pe Cruce, prin Sacrificiul Întâiului-Născut din morți, se mută și ei prin moarte spre înviere; la fel ca toți ceilalți ai noștri, care merg dincolo și care, și ei, sunt eroi, chiar dacă nu-și dau viața pentru patrie și neam. Ei sunt eroi pentru că rezistă în războiul cel nevăzut cu ispitele, cu răutățile și cu puterea celui rău din lume, în zilele noastre. În fiecare dintre noi este stofă de erou, cu condiția să răbdăm și să rezistăm până la sfârșit la tot asaltul răutăților și infernului care vine năvală peste noi, câteodată cu asupra de măsură. Dar, prin credința puternică, moștenită de la înaintașii noștri dragi și sfinți, vom rezista. Ne va ajuta Bunul Dumnezeu ca poporul din care facem parte să răzbească din toate încercările istoriei și să se înfățișeze în Ziua cea de apoi, cu tot neamul, în Lumină.

Atât la dumnezeiasca slujbă, cât și la slujba parastasului care a urmat, Ierarhul dimpreună cu soborul slujitor au înălțat rugăciuni de binecuvântare, de invocare a iertării și odihnei întru pace pentru toți ostașii și luptătorii români, cunoscuți și necunoscuți, care și-au sacrificat viața pentru libertatea, demnitatea și unitatea poporului nostru.

 La finele Sfintei Liturghii, Părintele (colonel) Mircea-Ilie Ioniță, preot militar la Comandamentul pentru Comunicații și Tehnologia Informației București și fost preot capelan al Garnizoanei Oradea, a rostit un emoționant cuvânt ocazional, în care a subliniat semnificația specială a sărbătorii Înălțării Domnului pentru „iubitoarea de Hristos armată”, mulțumind, de asemenea, Preasfințitului Părinte Sofronie pentru binecuvântarea arhierească și înălțătoarea slujire liturgică.

În continuare, Chiriarhul cetății orădene a adresat alesele gânduri cuvenite la astfel de împrejurări festive, felicitându-i pe toți cei prezenți care și-au dedicat viața protejării și cultivării securității poporului nostru, cu osteneala și eforturile cărora cetățeanul, dar și credinciosul, poate să își ducă liniștit traiul de zi cu zi. Totodată, Ierarhul a vorbit într-un mod elogios despre eroii neamului românesc, care s-au mutat în veșnicia lui Dumnezeu respectând întocmai aforismul hristic: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).

La finele programului religios, toţi cei prezenţi s-au deplasat în procesiune solemnă de la biserica militară până la Cimitirul Municipal din Oradea, unde au continuat manifestările dedicate Zilei Eroilor cu o slujbă de pomenire a eroilor neamului românesc, iar la final au fost rostite alocuţiuni şi au fost depuse coroane, jerbe şi buchete de flori la monumentele eroilor. Evenimentul s-a încheiat prin defilarea Gărzii de Onoare.

pr. Andi-Constantin Bacter