Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Liturghia Sfântului Apostol Iacob, rudenia Domnului, la Liceul Ortodox din Oradea. Un pelerinaj liturgic la interferența dintre Ierusalimul pământesc și ceresc

Liturghia Sfântului Apostol Iacob, rudenia Domnului, la Liceul Ortodox din Oradea. Un pelerinaj liturgic la interferența dintre Ierusalimul pământesc și ceresc

 La Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, ziua de 23 octombrie este o zi de aleasă bucurie duhovnicească și este mereu sărbătorită într-o manieră cât se poate de specială, întrucât prăznuirea ocrotitorului spiritual al unuia dintre paraclisele instituției, Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului și întâiul Episcop al Ierusalimului, este marcată de oficierea Dumnezeieștii Liturghii a cărei paternitate duhovnicească este atribuită Sfântului Iacob, fiind considerată cea mai veche, Liturghia-sursă pentru toate celelalte de mai târziu.

Cu acest prilej sărbătoresc, luni, 23 octombrie 2023, Liturghia Sfântului Apostol Iacob a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, alături de un sobor preoțesc compus din preoți profesori și absolvenți ai acestui liceu, în paraclisul din istorica clădire de pe strada Republicii din Oradea, spațiul sacru în care odinioară și Academia Teologică din municipiu, a cărei aniversare centenară o serbăm anul acesta, își desfășura programul liturgic.

În cadrul solemnei liturghii iacobite a fost redat pasajul evanghelic referitor la originile pământești și rudeniile după trup ale Domnului nostru Iisus Hristos, verișorii Săi, între care și Sfântul Apostol Iacob (Matei 13, 54-58), întru fericita și binecuvântata amintire a primului Arhipăstor al Cetății Sfinte. După evocarea pericopei mateiane, Episcopul orașului de pe malurile Crișului Repede a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, evidențiind valoarea inestimabilă a acestei „Liturghii-monument și memorial”, cum a numit-o Ierarhul, lăsată Bisericii ca moștenire cultică neprețuită și nemuritoare, cu un pronunțat caracter eshatologic:

„La început Sfânta Liturghie nu a avut o formulă unică. Au existat mai multe rugăciuni liturgice, numite în tradiția noastră bisericească „anaforale” –  un cuvânt de origine greacă, bineînțeles, care descrie rugăciunea de pregătire pentru sfințirea darurilor de pâine și vin și prefacerea lor prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt în Trupul și Sângele Domnului pentru ca să ne cuminecăm. Liturghia Sfântului Iacob este cea mai veche dintre liturghiile din Orient. Au fost foarte multe liturghii, până când s-au cristalizat liturghiile pe care le folosim în Biserica Ortodoxă astăzi; vorbim, îndeosebi, despre Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, o variantă restrânsă a Liturghiei Sfântului Iacob, și despre Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, care se săvârșește cel mai mult, care este o variantă și mai restrânsă, o anaforală liturgică mai scurtă. Liturghia Sfântului Iacob durează foarte mult. Au fost și alte liturghii, însă aceasta a rămas ca Liturghie-izvor sau sușă, cum este numită în Teologia liturgică. Ea nu se mai săvârșește decât în ziua de pomenire a Sfântului Iacob sau în cea mai apropiată Duminică, precum și în Duminica de după Nașterea Domnului, a Sfintelor rudenii ale Mântuitorului Hristos, în mod special în Patriarhia Ierusalimului și în anumite eparhii din Biserica Greciei, mai puțin în alte locuri. Dar pentru că, din darul lui Dumnezeu, atunci când am pornit la drum cu liceul nostru confesional, am ales ca ocrotitor al primei capele pe Sfântul Apostol Iacob, de atunci, an de an, am săvârșit la liceu această Sfântă Liturghie, ca o frumoasă tradiție a liceului. De aceea, de fiecare dată, cu acest prilej, ne putem bucura de frumusețea și parfumul străvechii Liturghii a Sfântului Iacob, ce este un adevărat eveniment pe care trebuie să-l trăim cu toată responsabilitatea și prețuirea necesare, căci prin această Sfântă Liturghie intrăm în atmosfera de taină a primelor comunități creștine, în special de la Ierusalim, ieșind din vremea noastră atât de zbuciumată, tulbure și anarhică și apropiindu-ne de frumusețea netrecătoare a Raiului, acolo unde generațiile întregi de creștini care ne-au precedat, de sute și mii de ani, sunt împreună, în comuniune, cu Mielul lui Dumnezeu sacrificat din dragoste pentru mântuirea tuturor.”

Răspunsurile de la strană au fost oferite de către tinerii teologi coordonați de Părintele prof. Ștefan-Alexandru Lakatos, constituiți în corala liceului care poartă numele Diaconului de vrednică amintire Nicolae Firu – diacon chiriarhal al Episcopului-ctitor Roman Ciorogariu, profesor de „Cântare bisericească și Tipic” la Academia Teologică, dirijor al corului Academiei și, vreme de mai bine de patruzeci de ani, al primului cor românesc din Oradea „Hilaria” –, de la a cărui naștere aniversăm 150 de ani.

La finele celor patru ore de profundă și necontenită rugăciune euharistică, Chiriarhul Oradiei Mari a oferit Părintelui prof. Dorel-Mircea Leucea, directorul adjunct al liceului, și Părintelui prof. Alin-Florin Sonea, cadru didactic la aceeași instituție teologică, hirotesia de iconom-stavrofor, iar Părintele prof. Raul Ardelean, cu aceeași ascultare didactică, a fost hirotesit de către Ierarh întru sachelar. De asemenea, cu ocazia festivă a prăznuirii Ocrotitorului instituției și a Centenarului Academiei Teologice, Preasfinția Sa a conferit Ordinul eparhial „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici Părintelui prof. Florin-Liviu Negruțiu, inspector pentru disciplina Religie în cadrul ISJ Bihor, Părintelui prof. Dorel-Mircea Leucea, Părintelui prof. Alin-Florin Sonea și Părintelui prof. Alexandru Dulca, cadru didactic la liceu.

După ceremonia de conferire a distincțiilor eparhiale, Ierarhul meleagurilor bihorene a adresat un cuvânt de felicitare pentru întreg corpul profesoral, pentru elevii și ostenitorii Liceului Ortodox numit cu numele ctitorului Episcopiei Oradiei și Academiei Teologice, Arhiereul cu dreapta frântă Roman Ciorogariu al Oradiei. Preasfinția Sa a mai mărturisit că timpul liturgic intens pe care l-au petrecut în capela liceului s-a constituit într-un veritabil și autentic curs de Liturgică pentru toți cei prezenți, ocazie providențială de a medita la inestimabilul tezaur cultural, imaterial, spiritual și paradisiac, chiar, moștenit de la înaintașii noștri în credință, Liturghia Sfântului Iacob având darul de a comprima în mod sublim întreaga Antichitate creștină.

„Să nu uităm, dragii mei, că Liturghia aceasta se săvârșește la Sfântul Mormânt, locul din care a înviat Hristos, a ajuns și până la noi, în zilele noastre. Așa că, putem să spunem, fără să greșim, că astăzi am fost în pelerinaj la Ierusalim, cu Sfântul Iacob împreună, și da, ne-am închinat la Mormântul Domnului. Și chiar dacă nu l-am avut aievea, prin Sfântul Altar și prin prezența reală și directă prin Euharistie a Domnului, Mântuitorul Cel Înviat din morți și toată Slava Ierusalimului au fost aici, împreună cu noi. E un mare dar și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru asta! Și vă felicit pe toți ostenitorii acestui liceu și pe toți cei care ați fost părtași la frumusețea zilei, la bucuria și splendoarea cerească a sărbătorii. De aceea, trebuie să fim fericiți și să-I mulțumim lui Dumnezeu că atât cât suntem noi capabili, aici pe pământ, avem posibilitatea să savurăm astfel de bucurii nepământene.”

În cele din urmă, Părintele prof. Radu-Valer Rus, vicar eparhial și directorul liceului orădean, a adresat o cordială cuvântare festivă, mulțumind în mod deosebit Ierarhului Oradiei pentru frumusețea sfințeniei acestei Dumnezeiești Liturghii pe care a prezidat-o cu atâta emoție și dragoste de slujire, amprenta arhiereului locului conferind o sobrietate și intensitate aparte acestei slujbe sacre, născute din pântecul sacrosanct și mult pătimitor al Ierusalimului pământesc.

Pr. Andi-Constantin Bacter