Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Liturghie arhierească în biserica parohială din Oradea-Podgoria

Liturghie arhierească în biserica parohială din Oradea-Podgoria

În cea de-a unsprezecea Duminică după Rusalii, 23 august 2020, la Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului, comunitatea dreptmăritoare din cartierul orădean Podgoria s-a bucurat de vizita pastorală a Întâistătătorului Eparhiei Oradiei, Preasfinţitul Părinte Sofronie, care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, în sobor de preoți și diaconi.

  Ierarhul a fost aşteptat cu multă bucurie duhovnicească de bunii credincioşi ai parohiei. În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, Preasfinţia Sa a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care tâlcuit înţelesurile duhovnicești ce se desprind din pilda datornicului nemilostiv, spusă de Mântuitorul Iisus Hristos.

          La finalul Sfintei Liturghii, Părintele paroh Vasile Ovidiu Ungur, care împlinește și ascultarea de inspector eparhial la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei, a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru darurile revărsate cu îmbelșugare peste această enorie, dar şi Preasfinţitului Părinte Sofronie pentru aleasa purtare de grijă și pentru prezenţa în mijlocul credincioșilor din cartierul Podgoria al Oradiei.

          În cuvântul festiv rostit, Chiriarhul a adresat felicitări părintelui paroh și bunilor credincioși din această parte a municipiului Oradea pentru frumoasa lucrare ctitoricească și duhovnicească pe care o împlinesc.

 

*

 

          Cartierul Podgoria este situat pe albia râului Crişul Repede, la marginea orientală a cetății Oradiei. De viaţa duhovnicească a credincioşilor ortodocși de aici s-a îngrijit, până în anul 2004, Părintele Nicolae Robotin de la Parohia Oşorhei, Protopopiatul Oradea. Cele peste 100 de familii care alcătuiesc comunitatea ortodoxă din acest nou cartier al municipiului Oradea şi-au manifestat dorinţa de a avea propriul lăcaş de cult, așa încât în data de 19 august 2003 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae.

          În demisolul bisericii s-a amenajat un paraclis unde s-a început săvârşirea sfintelor slujbe. La 1 octombrie 2004, Părintele Vasile Ovidiu Ungur a fost numit pe seama acestei biserici, iar la 1 ianuarie 2005 a fost înființată noua parohie Oradea-Podgoria. Părintele Vasile Ovidiu Ungur a continuat lucrările de construcţiei a noului lăcaş de cult, astfel că biserica este ridicată, acoperită cu tablă zincată, tencuită în exterior în terasit şi praf de marmură. În ziua de 26 noiembrie 2006 s-a oficiat prima liturghie în biserica propriu-zisă. În jurul bisericii s-a amenajat o parcare şi un părculeţ cu flori împrejmuit cu un gard din fier forjat. În interiorul sfântului lăcaş s-a montat un frumos iconostas din lemn de stejar sculptat și mobilier bisericesc, a fost instalat un sistem de încălzire centrală, sonorizare modernă și clopote, biserica fiind înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Sofronie, în interior biserica este pictată în stil neobizantin, urmând ca după finalizarea tuturor lucrărilor sfântul lăcaș să fie târnosit.

Pr. Cristian Rus