Liturghie Arhierească în Catedrala istorică a Aradului
În Duminica a 20-a după Rusalii, 6 octombrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului și un ales sobor de preoți, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Veche din Arad.
Vizita Preasfințitului Părinte Sofronie în Cetatea Aradului este prilejuită de participarea la festivitatea de decernare a titlului de Cetățean de Onoare al Județului Arad, Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în cadrul căreia Preasfinția Sa a rostit LAUDATIO în care a evidențiat personalitatea venerabilului Arhipăstor al arădenilor (5 octombrie 2024, în Sala Marii Uniri din Arad). Totodată, astăzi, 6 octombrie 2024, se împlinesc 92 de ani de la nașterea neprețuitei sale mame Maria, în casa unei frumoase familii de pe strada Rozelor din Aradul acelor vremuri, după cum însuși Ierarhul amintea în cuvântul său. Amintim aici că mama Preasfinției Sale a trecut la cele veșnice la 31 decembrie 2022, fiind înhumată în ziua de 3 ianuarie 2023 în Cimitirul municipal Eternitatea din Arad, unde își doarme linul somn întru așteptarea luminoasei Zile a Domnului, a Învierii celei din urmă.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Chiriarhul Oradiei, tâlcuind pericopa evanghelică din această Duminică, despre învierea fiului văduvei din Nain.
La final, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a adus mulțumire Arhipăstorului Aradului, Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru ospitalitate și binecuvântarea arhierească de a săvârși astăzi Sfânta Liturghie în Vechea Catedrală a Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul din Arad, Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul și întregului sobor pentru împreună slujire.
La rândul său, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, în numele Chiriarhului arădean, a preoților și a dreptmăritorilor creștini arădeni, a adus cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Sofronie, care a revenit în ,,Betleemul de suflet”, locul în care s-a născut, pentru cuvântul de învățătură și împreuna slujire, amintind cele două evenimente la care Preasfinția Sa a participat în Cetatea Aradului.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Armonia a Catedralei Vechi din Arad, dirijată de prof. Ovidiu Boar.
Rusu Ștefan-Adelin
(www.arhiepiscopiaaradului.ro)