În cea de-a douăzeci și opta Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, 14 decembrie 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile Acoperământul Maicii Domnului, Sfântul Apostol Andrei și Sfinții Împărați Constantin și Elena a Parohiei Beiuș III.

Chiriarhul Oradiei, în cuvântul său de învățătură, a tâlcuit credincioșilor sensul Duminicii Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, ilustrând-o ca istorie a fidelității lui Dumnezeu față de umanitatea rătăcită și ca pregătire tainică a venirii mântuitoare a lui Emanuel. Pornind de la așteptarea strămoșilor și ajungând la chemarea Cinei euharistice (Luca 14, 16-24), Ierarhul a arătat că mântuirea prin Hristos nu este doar un eveniment istoric, ci o invitație vie, adresată fiecăruia, personal, aici și acum:

„Prin Duminica de astăzi, a Sfinților Strămoși ai Domnului Hristos, suntem mai aproape de marea binecuvântare pe care Dumnezeu o dăruiește umanității care nu a ascultat de El. Cum s-a întâmplat aceasta? Prin Adam cel dintâi și Eva, care sunt astăzi pomeniți împreună cu toți urmașii lor. Ei sunt strămoșii noștri. Dar Dumnezeu a dat mare binecuvântare, mântuitoare, prin Venirea în lume a Fiului Său. Dacă ați fost cu luare aminte la cântările de la strană, începând cu vecernia și continuând cu utrenia, adică slujba dimineții, în Duminica de astăzi am auzit pomelnicul tuturor celor de dinainte, a celor ce au precedat Legea – Adam, Eva și Abel, cu urmașii lor până la Noe – și, apoi, Patriarhii biblici – Avraam, Isaac și Iacov –, până în timpurile mai apropiate de Întruparea Domnului – Moise, prin care s-a dat Legea sau prin cei trei tineri și Profetul Daniel din cuptorul din Babilon. Generații întregi de oameni drepți care, totuși, prin Adam cel întâi zidit s-au depărtat de Dumnezeu, de Dumnezeul Care însă nu l-a părăsit pe om. Mai mult decât atât, prin Venirea în lume a Cuvântului Veșnic al lui Dumnezeu Care Se face Fiul Omului, prin tainica lucrare a Duhului Sfânt, Dumnezeu coboară în mijlocul umanității, în inima lumii, prin Înomenirea Fiului lui Dumnezeu, pentru ca pe noi, cei ajunși să cunoaștem moartea, să ne mântuiască, să ne salveze, să ne dăruiască viața cea veșnică. Dumnezeu vine în lume direct, prin Fiul Său, dar El oricum este prezent în lume de la începuturile ei, de la începutul Creației. Toată Creația este opera lui Dumnezeu. El nu a creat lumea și S-a retras. Asta este un curent filozofic, deismul, și nu are nimic în comun cu realitatea, având atâta consistență cât poate avea orice idee umană lipsită de descoperirea lui Dumnezeu. Și omul – o sinteză creată de Dumnezeu, între lumea nevăzută sau spirituală, prin sufletul său, și lumea materială sau văzută, prin trupul pe care l-a tocmit Dumnezeu creându-l pe Adam –, el însuși prezent în lume, cu toate că s-a înstrăinat de Dumnezeu, nu are cum să nu constate Prezența lui Dumnezeu, pentru că El nu a părăsit niciodată lumea și nu îl uită pe om. Și totuși, omul Îl uită pe Dumnezeu.”

Preasfinția Sa a mai subliniat faptul că Dumnezeu nu este detașat de lume și nici o prezență concurentă a lumii, ci Temeiul ei iubitor, discret și statornic. În Taina Întrupării și în ospitalitatea euharistică a Bisericii, această prezență se preschimbă în chemare personală, adresată fiecărui om, dincolo de indiferență sau uitare:

„Dumnezeu este prezent în Creația Sa. Când vine Fiul lui Dumnezeu Înomenit, Emanuel – și ați ascultat în cântările de la strană cum, în repetate rânduri, s-a amintit că vine Emanuel, care înseamnă «Dumnezeu este cu noi» –, adică Domnul nostru Iisus Hristos, ni se arată mai deplin că El este aici, în Creație, prezent fără să Se confunde cu Creația. Pentru că tot ceea ce a creat Dumnezeu, a creat din iubire. Iubirea nu poate fi distrusă atunci când cel care este chemat la viață din iubire refuză iubirea. Iubirea pe toate le suferă, pe toate le pătimește, pe toate le rabdă, pentru că «iubirea nu cade niciodată» – cum ne spune Marele Pavel. Nu Îl vedem pe Dumnezeu și nu Îl percepem cu simțurile noastre trupești, însă El intervine în viața noastră sufletească și ajungem să Îi simțim Prezența binefăcătoare, binecuvântătoare, Care înrâurește toată fapta cea bună, iar efectele binecuvântării lui Dumnezeu se răsfrâng și asupra părții noastre materiale. Căci suntem botezați și cu trupul, iar prin participarea la viața Bisericii, prin Cina cea de Taină, prin Ospățul cel Mare, la Cina despre care am ascultat în pericopa evanghelică, primim Trupul și Sângele Domnului în trupurile noastre. Dumnezeu e prezent în mijlocul nostru. Cina e aici! Poftită la Cină este toată umanitatea! Chiar dacă noi nu Îl vedem sau nu vrem să Îl vedem sau nu vrem să-I simțim Prezența sau, pur și simplu, nu ne interesează. Suntem indiferenți și nu ne mai pasă că suntem opera cea mai de preț a lui Dumnezeu și că El, da, este prezent în lume. În Duminica de azi despre această Cină este vorba. Stăpânul Care a făcut Cina este Dumnezeu. Ce este Cina? Este «spațiul» privilegiat al Prezenței lui Dumnezeu în lume, pregătind Cetatea cea cerească, Ierusalimul ceresc, Împărăția cerurilor, în care Cina se descoperă pe deplin. Până atunci, Dumnezeu Cel Prezent în lume ne cheamă la El. Asta este invitația! Suntem cu toții invitați la Cina lui Dumnezeu, în «Lumea» lui Dumnezeu, de către Dumnezeu! Toți oamenii sunt oaspeții lui Dumnezeu. Altfel spus: «aici sunt! Veniți la Mine!»”

Din concluzia predicii Ierarhului a reieșit faptul că libertatea omului se „joacă” adesea în registrul „amânărilor respectuoase” și al „refuzurilor politicoase” față de Dumnezeu. Parabola Cinei devine astfel o oglindă a vieții noastre, în care se vede limpede contrastul dintre răbdarea chemării discrete a lui Dumnezeu și pripa lacomă cu care ne agățăm de lucrurile trecătoare:

„Omul este creat de Dumnezeu liber, are libertatea de a alege. Ce răspundem noi Chemării lui Dumnezeu și cum răspundem Bunătății Lui? Avem alte griji. Ogoare, perechi de boi, neveste. Avem case de făcut, conturi la bancă de umplut, averi de strâns, cariere prin care să ne întrecem unii pe alții și, apoi, să stăpânim unii peste alții, privilegii. Noi de acestea ne îngrijim mai mult și, «politicos», Îl refuzăm pe Dumnezeu: «Știi ce, Doamne? Am ceva mai bun de făcut decât să vin să mă întâlnesc cu Tine.» Și atunci, cum Răbdarea divină este mare, cei care au impresia că sunt uitați de către toți, mulți bolnavi și necăjiți, uitați de lume, nu sunt uitați însă de Dumnezeu. Sunt chemați și ei! Și tot mai este loc! Toți marginalii lumii și ai istoriei sunt chemați, cei de la răspântii, de la marginile drumurilor. Și tot mai este loc! Dar vine și clipa «scadenței», când Dumnezeu Se întoarce în Slavă, adică Fiul Omului, Cel Care S-a înălțat la Ceruri după Moartea și Învierea Sa. Ce va face cu cei chemați care au refuzat invitația? Dacă nu vrei să fii cu Dumnezeu și nu răspunzi invitației Lui, cum vei putea intra, când vei vedea strălucirea cea mare a Cinei – la care ai refuzat să participi – și ușile se vor închide? Rămâi pe dinafară. Și totuși, Dumnezeu este cu noi. Emanuel e aici! Hristos S-a întrupat, Hristos este prezent în Biserica Sa. Sfintele Taine sunt în Sfânta Biserică și Sfânta Împărtășanie este mereu în Sfântul Chivot. Sfânta Liturghie este săvârșită în fiecare zi, Hristos ne cheamă în fiecare zi prin cuvântul slujitorului: «cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă!» Și noi ce facem? Avem mereu ceva mai bun de făcut. Dumnezeu este aici. Ce mai așteptăm? Avem așteptări din partea lumii și a oamenilor? Vai de noi, dacă am ajuns acolo! Haideți, fraților și surorilor, să ne deschidem inimile! Ne apropiem de Taina Nașterii în peștera Betleemului. Peșterile noastre seci, inimile noastre secătuite și întunecate au nevoie de Prezența lui Dumnezeu! Haideți să deschidem poarta sufletului și să lăsăm să intre Dumnezeu cu Bunătatea Sa, să-L primim pe Dumnezeu în viața noastră, pe Emanuel! Creștinii de demult, înainte de serbarea Nașterii Domnului, înaintașii noștri Îi cântau în sfintele slujbe: «veni, veni, veni, Emmanuel!» Vino, vino, vino, Emanuel! Haideți, dragii mei, să-L invităm pe Cel Care este deja aici, să intre în viața noastră! El ne poftește la Cină! Acum, e rândul nostru! Să-L poftim la umila cină a vieții noastre, la masa noastră cea de pe urmă, la crepusculul vieții noastre! Cina este cea din urmă masă a zilei. Dacă Dumnezeu ne cheamă la Cina Lui, haideți acum, la amurgul vieții noastre – că nimeni nu știe cât are de trăit pe pământ –, măcar în ultimul ceas, să-L chemăm pe Emanuel, pe Domnul nostru Iisus Hristos în viețile noastre! Să rămână cu noi, că e târziu și s-a înserat și lumea e la apusul ei. Se apropie de «țintă» și El e aici. Nu-L recunoaștem, nu-L vedem, nu-L înțelegem și nu arde în noi inima, dar da, la frângerea pâinii, la cuminecarea cu El, atunci abia, când El Se face nevăzut, înțelegem că da, El este cu noi și că, de fapt, Cina noastră, la care Îl invităm, e Cina Lui; la Care El ne invită. Și bisericile noastre – pe care noi, cu ajutorul Lui, le ridicăm pentru El – sunt de fapt ale Lui. Și acolo, unde noi Îl chemăm să cineze împreună cu noi, aici la biserică, în Casa Lui de fapt, El ne cheamă la Cină, să cinăm împreună cu El și împreună cu El să rămânem, la Cina Lui, în Împărăția Lui.”

Încheierea programului liturgic a fost marcat de cuvântul festiv al Părintelui Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, urmat de gândurile de mulțumire adresate Chiriarhul locului de către Părintele paroh Ioan-Cosmin Faca-Balint, exprimându-și recunoștința pentru binecuvântarea arhierească și cuvântul ziditor de suflet, care vor contribui semnificativ la primenirea sufletească a comunității euharistice a Parohiei Beiuș III înainte de sărbătoarea cea mare a Nașterii Domnului.

La final, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a îndemnat pe credincioși să petreacă răstimpul sfintelor sărbători în familie, alături de cei dragi, pe care de cele mai multe ori ajungem să îi neglijăm în cursul anului, din cauza programului de muncă încărcat, fără a-i uita pe cei adormiți din rândul înaintașilor noștri, părinții și bunicii, ale căror morminte se cuvine, de asemenea, a fi cercetate și împodobite nu doar cu ramuri de brad și candele, ci mai ales cu lacrimi de prețuire și recunoștință pentru sacrificiul, moștenirea și dragostea lor.

pr. Andi-Constantin Bacter