Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în cea de a patra Duminică după mărețul praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos, a Vindecării slăbănogului de la Vitezda, 15 mai 2022, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la biserica cea nouă, cu hramul Sfânta Treime, din orașul bihorean Ștei, protopopiatul Beiuș.

Îndată după citirea cuvântului evanghelic (Ioan 5, 1-15), Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, în cadrul căruia le-a vorbit credincioșilor despre lucrarea harului Duhului Sfânt, Care de la începuturile Bisericii nu contenește să lucreze și să călăuzească viața dreptmăritorilor creștini, Dumnezeu rezervându-i omului darul uriaș al libertății, îngăduindu-i-se posibilitatea să aleagă să conlucreze cu harul, orientându-se spre îndumnezeire, sau să-l ignore sau chiar să-l refuze, întorcând spatele bunătății dumnezeiești.

În deschiderea predicii, Preasfinția Sa a vorbit despre perioada în care se află Biserica, situându-ne în apropierea Înjumătățirii Cincizecimii, tot mai aproape de Praznicul cel mare al Înălțării Domnului, chezășia împlinirii făgăduinței hristice, a Pogorârii Duhului Sfânt Care, de atunci și până în zilele noastre, nu încetează să înrâureze tainic viața Bisericii. Dragii mei, încă ne aflăm în bucuria cea mare a Învierii și ne pregătim deja pentru sărbătoarea Rusaliilor, Pogorârea Duhului Sfânt, întemeierea Bisericii și împlinirea în lumea de aici a misiunii Mirelui Bisericii, a Păstorului și Arhiereului sufletelor noastre, Domnul Iisus Hristos, prin lucrarea cea tainică a Duhului Sfânt Care întinde lucrarea mântuitoare și vindecătoare a Domnului, roadele Învierii, asupra întregii umanități de pe fața întregului pământ! Nu doar într-un anumit episod al istoriei sau într-o anumită secvență temporo-spațială, ci pentru toate generațiile, până la ultimul care se va naște din femeie. Pentru ca toți urmașii lui Adam să se bucure de Lumina Învierii lui Hristos, atât cei de până la Hristos, prin pogorârea Sa la iad cu sufletul, cât și cei de după Hristos, prin lucrarea Mântuitorului în Biserica pe care El a întemeiat-o prin venirea Duhului Sfânt asupra Sfinților Apostoli, lucrarea Sa mântuitoare asupra tuturor oamenilor, adică inclusiv asupra noastră, a celor de astăzi, la fel cum a fost și pentru înaintașii noștri și cum va fi și pentru cei care vor veni după noi.

Prezența dinamică, harică, a Domnului Hristos în Biserică până la sfârșitul veacurilor nu este o promisiune poetică, menită să mențină vie o legendă, ci este o realitate pe care Biserica și mădularele ei o resimt tainic, însă nu doar lăuntric, ci se răsfrânge vizibil, inclusiv prin posibilitatea ca și ucenicii Mântuitorului, până astăzi, să facă minuni. În prima parte a Sfintei Liturghii, Liturghia Cuvântului, am ascultat două pericope din cărțile sfinte ale Noului Legământ. Din Faptele Sfinților Apostoli am putut auzi despre vindecarea paraliticului Enea și învierea Tavitei, a „Căprioarei”, iar din Sfânta Evanghelie, de la Sfântul Ioan, vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda de către Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Vindecarea lui Enea și a Tavitei înviere s-au realizat prin lucrarea lui Dumnezeu prin Sfinții Apostoli, arătându-ne, astfel, cum lucrarea Domnului Iisus Hristos continuă în Biserică prin rânduiala cea de har a succesiunii apostolice, adică prin Taina Sfintei Preoții, până în zilele noastre.

Episcopul Oradiei a reliefat faptul că vindecarea pe care o aduce Domnul Hristos în viețile oamenilor este una deplină, care vizează toate planurile existenței umane, dimensiunea sufletească având o pondere covârșitoare în definirea sănătății trupești, cea care, din păcate, ne preocupă mult mai mult. Mântuitorul vorbește explicit despre păcat și păcătuire, atunci când îi spune în Templu, la reîntâlnirea cu slăbănogul vindecat, să aibă grijă ca de acum să nu mai păcătuiască, ca să nu i se întâmple ceva mai rău. Domnul Iisus Hristos îl vindecă pe slăbănog și de boală, iar prin vindecare îi iartă și păcatele. Domnul atrage atenția asupra pericolului păcatului și a efectelor lui în viața omului și, totodată, ni Se descoperă că El este Cel Care are puterea de a vindeca, de a învia și de a ierta. Învierea morților, la întoarcerea Domnului Iisus Hristos, este zdrobirea definitivă a morții, numai că, deși toți vom învia, nu toți oamenii vom petrece împreună cu Dumnezeu, în veșnicie, pentru că nu toți au dorit lucrul acesta încă de aici, de pe pământ. Cu alte cuvinte, înțelegem că toți vom învia, însă nu toți oamenii se vor putea mântui. Nu că ar dori Dumnezeu aceasta, pentru că El vrea ca tot omul să se mântuiască, însă i-a dăruit omului libertatea de a primi sau a respinge darul lui Dumnezeu.

 Vorbind despre împietrirea inimii iudeilor care nu se puteau bucura de vindecarea slăbănogului de către Domnul Hristos, Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să nu privească cu ochi prea critici această reacție, căci și noi, adesea, ne comportăm asemenea atunci când aproapelui nostru i se întâmplă o bucurie, iar noi rămânem indiferenți, invidioși sau chiar ne pare rău. Realitatea cruntă a omului care respinge darul lui Dumnezeu am văzut-o și în pericopa evanghelică, când iudeii, contrariați de vindecarea în zi de sâmbătă, în loc să se bucure că un om necăjit și bolnav a fost vindecat, au început să judece. Nu trebuie, noi, să-i judecăm pe ei, căci și noi suntem la fel ca și ei. Și noi arătăm prin comportamentul nostru zilnic și prin raportarea noastră la realitate că ne comportăm la fel ca și iudeii atunci când i se întâmplă bine cuiva. Găsim motive ca să cârtim, să judecăm, să comentăm, să bârfim și, mai ales, să nu fim de acord cu bunătatea lui Dumnezeu. Din păcate, aceasta nu înțelegem noi, cât de bun este Dumnezeu! Și de aceea este atâta răutate pe pământ, vărsare de sânge, boală, suferință, războaie și catastrofe. Nu înțelegem cât de mult ne iartă, cât de mult ne rabdă și cât de mult ne îngăduie! Numai că, dacă nu mai suntem în legătură cu Dumnezeu, prin rugăciune, căci am uitat să ne rugăm sau ne rugăm tot mai puțin, sigur că ne îndepărtăm de Dumnezeu și nu mai vedem lucrurile așa cum vrea Dumnezeu să ni le arate, ci le vedem pe toate după răutatea din noi.

În încheiere, Ierarhul Oradiei le-a împărtășit credincioșilor din învățăturile și sfaturile Părintelui Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unul dintre povățuitorii spirituali ai Preasfinției Sale. Una dintre povețele evocate a făcut referire la o frumoasă și plastică analogie a Terezei de Lisieux, enunțând felul în care omul trebuie să vadă relația sa cu Dumnezeu. Trebuie să înțelegem că dincolo de orbirea noastră sufletească, dincolo de paralizia noastră sufletească este măreția frumuseții, bunătății lui Dumnezeu și noianul iubirii Sale. Numai că noi ne-am pierdut sensibilitatea pentru a mai înțelege aceasta. De aceea, fac trimitere la Tereza de Lisieux, o călugăriță carmelită care a murit de tânără, foarte bolnavă, fiind aproape contemporană cu noi și foarte iubită în Apus. Despre ea am auzit de la Părintele Teofil și spunea că așa vrea să fie în mâinile lui Dumnezeu cum este o minge în mâinile unui copil, să se „joace” Dumnezeu cu ea așa cum se joacă copilul cu mingea. Imaginea aceasta foarte plastică, a mingii în mâna copilului, face trimitere la viața noastră în mâinile lui Dumnezeu, aduce atâta lumină și seninătate, bucurie și bunătate pentru noi, dincolo de orice bariere lingvistice, naționale, culturale și spirituale, ajutându-ne să ne descoperim nu doar umanitatea, ci să redescoperim copilăria, bucuria de a fi simpli și nevinovați, curați, fără a ne judeca unii pe alții, ca niște jucării în mâinile Pruncului Iisus, Care Se poate „juca” cu noi cum vrea, să dea cu noi de pământ, căci, apoi, tot El ne mângâie, și să ne mai dea câte-o lovitură, pentru că merităm, căci tot El ne oblojește! Dacă așa am gândi și am vedea viața, ar fi Raiul pe pământ! Iar Biserica tocmai aceasta face, ne ajută să regăsim în noi resursele de bunătate pe care le mai avem și, nu în ultimul rând, copilul din noi!

La finele dumnezeieștii slujbe, Părintele Marian Vasile Popa, protopopul Beiușului, a rostit un cuvânt de bun venit și de recunoștință Ierarhului locului, aducând mulțumiri pentru frumoasa slujire arhierească și pentru edificatorul cuvânt de folos duhovnicesc pe care l-a sădit în inimile bunilor credincioși ai acestei parohii de frunte a Eparhiei noastre.

În continuare, Părintele paroh Gheorghe Tal a ținut o alocuțiune festivă prin care și-a manifestat bucuria și împlinirea sufletească de a-l avea în mijlocul comunității încredințate spre păstorire pe Întâistătătorul Episcopiei Oradiei celei Mari, prezența Ierarhului constituind prilej de înnoire duhovnicească și de înțelegere a lucrării lui Dumnezeu în Biserică. Ca semn al prețuirii și cinstirii, părintele paroh a oferit în dar Chiriarhului locului un baston arhieresc, semn al autorității eclesiastice și al responsabilității cu totul deosebite, de călăuzire a clerului și poporului dreptmăritor pe calea mântuirii.

În cele ce au urmat, primarul orașului Ștei, Gheorghe Iulian Balaj, fost membru al Adunării Eparhiale și al Consiliului Eparhial ale Episcopiei Oradiei, a oferit Preasfințitului Părinte Sofronie o Diplomă de Excelență pentru devotamentul și atașamentul față de valorile perene ale credinței dreptmăritoare și ale neamului românesc, Biserica Ortodoxă având un rol central în dezvoltarea și menținerea coeziunii sociale, culturale și, bineînțeles, spirituale a poporului român.

La sfârșit, Episcopul Oradiei a adus alese mulțumiri părinților slujitori și evlavioșilor credincioși pentru călduroasa primire și pentru bucuria de a fi împreună părtași la cea mai importantă slujbă a Bisericii, Dumnezeiasca Liturghie, precum și autorităților locale pentru sprijinul și implicarea în buna desfășurare a vieții Bisericii în cetate.

Arhid. Andi Constantin Bacter