Liturghie arhierească în paraclisul de iarnă de la noua Catedrală Episcopală din Oradea
În Duminica a douăzeci şi şaptea după Rusalii, 9 decembrie 2012, sute de credincioşi dreptmăritori din municipiul Oradea au participat, în paraclisul de iarnă cu hramurile „Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie” de la demisolul noii Catedrale Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, la Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.
În predica rostită după citirea pericopei evanghelice duminicale, Chiriarhul Oradiei a vorbit despre vindecarea miraculoasă pe care Mântuitorul Iisus Hristos a săvârşit-o asupra femeii gârbove, arătând felul în care această pericopă ne pregăteşte pe noi, duhovniceşte, pentru întâmpinarea praznicului Naşterii Domnului:
„În chipul femeii gârbove noi trebuie să vedem firea omenească cea gârbovită de păcat, ţinută prizonieră de satana în ghiarele lui, în împărăţia întunericului, şi pe care Noul Adam, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, a venit să o vindece, să o scoată din robia diavolului, din umilinţa de a nu mai putea privi în sus, spre cele înalte, spre cer, ci doar în jos, datorită păcatului. Umilinţa aceasta a venit s-o vindece El, Cel fără de păcat, Domnul Hristos Iisus, luându-şi fire omenească din Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, a cărei zămislire, din Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, astăzi o prăznuim.”
„A fi gârbov înseamnă a nu mai avea puterea să te ridici, a privi tot timpul spre pământ, a fi obligat să priveşti cu umilinţă spre pământ, în loc de a sta cu demnitate, în dialog cu Creatorul. Femeia gârbovă din Evanghelie era bolnavă de optsprezece ani, fiind captiva puterilor întunericului, iar Domnul Hristos o vindecă în zi de sâmbătă pentru a arăta că nimic nu poate împiedica dragostea lui Dumnezeu, nici măcar răutatea şi micimea omenească a oamenilor căzuţi, invidioşi şi geloşi pe bunătatea lui Dumnezeu. Este un act de măreţie dumnezeiască şi omenească, deopotrivă, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Dumnezeul înomenit, a elibera din lanţurile gârboveniei fizice şi spirituale pe cineva care suferă.”
„Mântuitorul Iisus Hristos Cel Atotputernic a venit în lume nu ca să îi înfricoşeze pe oameni sau ca să îi ţină prizonieri literei legii, ci a venit să ne dăruiască nouă libertatea Duhului Sfânt, ca în această libertate să alegem, în deplină conştiinţă şi dragoste, calea pe care să mergem pentru a ajunge la Tatăl, prin Fiul. Iar această cale ne este deschisă de Cel Care S-a coborât din ceruri pe pământ, Fiul lui Dumnezeu, Cel deofiinţă cu Tatăl, Care, luându-Şi fire omenească, S-a întrupat ca să vindece omenirea de toată răutatea, neputinţa şi boala.”
„Dumnezeu S-a făcut om, a venit în mijlocul oamenilor, în poporul său, pe care El l-a creat şi El îl cheamă la mântuire, a venit şi a vindecat, chiar şi în zi de sâmbătă, pentru că El este şi Domn al sâmbetei, pe femeia cea ţinută de satana în închisoarea gârboveniei, i-a dat din nou putere că să privească spre cer, iar ea l-a preamărit pe Dumnezeu, deci s-a îndreptat pe sine, aşa cum şi firea omenească cea căzută şi umilită de puterile întunericului, prin asumarea ei de către Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut întru toate asemenea nouă, afară de păcat, a fost îndreptată, ridicată de sub povara păcatelor şi aşezată în starea de a-L preamări, din nou, pe Dumnezeu.”
„Să ne rugăm Preasfintei Treimi, Care ne-a creat şi ne cheamă la mântuire, ca să putem să ne bucurăm, duhovniceşte, cât mai intens de praznicul ce vine, să ne luminăm minţile cu prăznuirea, să ne curăţim inimile cu mărturisirea şi să ne umplem viaţa noastră de bucuria Duhului Sfânt, care s-a dat în Biserică prin Iisus Hritos Mântuitorul, Fiul Fecioarei şi, totodată, Fiul Veşnic al Tatălui.”
La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul a făcut din nou un apel călduros şi a îndemnat părinteşte pe cei prezenţi ca, în această perioadă binecuvântată a Postului Naşterii Domnului, să pună în lucrare darul facerii de bine şi al milosteniei, ajutând pe cei lipsiţi şi împovăraţi, pe cei bolnavi şi neajutoraţi, prin colectele de bani, alimente, medicamente, îmbrăcăminte şi alte obiecte de strictă necesitate, ce se fac în toate bisericile parohiale şi mănăstireşti din cuprinsul Episcopiei Oradiei.