Liturghie arhierească în Parohia Oradea Sfântul Pantelimon
În Duminica Samarineanului milostiv, cea de a douăzeci și cincea după Pogorârea Sfântului Duh, 10 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității euharistice de la biserica închinată Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon din Oradea, la Dumnezeiasca Liturghie. Vizita arhierească a Chiriarhului meleagurilor bihorene este prilejuită de serbarea celor cincizeci de ani de slujire preoțească și a „nunții de aur” de către Părintele Roman Pintea, ctitorul principal al lăcașului de închinare.
În Duminica premergătoare începerii Postului Nașterii Domnului, Biserica a rânduit ca la dumnezeiasca slujbă să fie evocată Pilda Samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37), luna noiembrie abundând în trimiteri evanghelice în care omul este îndemnat la punerea în practică a credinței, care rămâne o realitate sufletească fictivă sau cel puțin inactivă, câtă vreme ea nu devine „lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), adică iubire milostivă. În acest sens, Chiriarhul cetății Oradiei, la răstimpul liturgic al chinonicului, a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a tâlcuit sensul profund al iubirii milostive, exemplificate prin Modelul suprem al Samarineanului milostiv, Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Care voiește să ia, într-o manieră alegorică, chipul străin și dezagreabil al unei categorii etnice detestate de cei aleși ai Israelului, pentru a indica obiectivul cardinal al umanității: „unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3), dincolo de orice bariere și îngrădiri etnice, sociale, culturale sau lingvistice. Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
Ierarhul a evidențiat, în partea de debut a cuvântării, că Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Se folosește de omeneștile slove, cuvinte și pilde pentru a trece dincolo de cuvânt, la Cuvântul Care descoperă adevărurile tăinuite ale iubitoarei și discretei purtări de grijă a lui Dumnezeu. Astăzi este Duminica Samarineanului milostiv, adică Duminica milostivirii lui Dumnezeu față de noi. Milostivirea lui Dumnezeu se descoperă în chip desăvârșit, deplin, total, prin Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu înomenit, Cuvântul lui Dumnezeu prin Care toate s-au făcut și Care, la plinirea vremii, vine și Se face Om din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu lucrarea Duhului Sfânt. Și, așa cum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul, întru ale Sale a venit, întru ai Săi a venit, dar ai Săi nu L-au primit pentru că nu L-au cunoscut. Atunci, astăzi, noi înțelegem, de fapt, Cine este Samarineanul. Este Samarineanul Cel străin și milostiv, Care îi vine în ajutor celui căzut între tâlhari. De aceea, pentru a ne vorbi despre adevărurile cele veșnice și mântuitoare, Domnul Se folosește de pilde, cum este și cea a Samarineanului milostiv. Trece un preot al Legii vechi, apoi un slujitor, un levit, al Legii celei vechi pe lângă cel căzut între tâlharii care l-au lăsat abia viu. Ambii trec cu indiferență, nici nu îl bagă în seamă, ei, care erau păzitori și slujitori ai Legii. Și vine un om străin, pentru că samarinenii erau considerați ca fiind cu totul înstrăinați de poporul iudaic, vine Străinul Care îl ajută pe omul aproape mort. Așadar, imaginea Samarineanului închipuie pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, Care vine între ai Săi ca un străin, vine în lume să-l salveze pe omul căzut între tâlhari, adică pe omul căzut, pe Adam, pe cel desfigurat de păcat, însă ai Săi nu vor să-L primească. Acum înțelegem care este mila lui Dumnezeu. Nu este vorba doar despre o simplă vindecare, un simplu tratament pe care ni-l administrează Cel Străin, Care Se deșertează de toată Slava Sa pentru a deveni asemenea nouă, afară de păcat, nu este o simplă faptă a milosteniei, un simplu ajutor al aproapelui, ci este vorba despre salvarea din ceea ce ajunsese să fie omul, neascultând de Dumnezeu și căzând în ispita diavolului.
Prin urmare, Pilda Samarineanului milostiv, la fel ca mai toate parabolele hristice, nu face altceva decât să reia succint, cu diferite accente și nuanțe, cum numai Dumnezeu poate, întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc prin „Străinul” Care ne scoate din înstrăinare și „Departele” Care ne învață cine este aproapele. Darul Cel Mare al lui Dumnezeu, Samarineanul Cel Milostiv, Mila lui Dumnezeu înseamnă salvarea noastră din moarte, din robia morții. Pentru aceasta vine Cel Atotputernic și Se înstrăinează, primește condiția exilatului – pentru că este vorba de un exil, un sacrificiu pe care Tatăl Cel Ceresc îl face împreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Duminica Samarineanului milostiv ne amintește tuturor de cum am scăpat de moarte. El este Străinul Care vine în lume pentru noi, cei înstrăinați de Dumnezeu, ca să ne aducă înapoi în staulul Tatălui; pe noi cei răniți de păcat și condamnați la moarte prin nebunia noastră, de a deveni ca Dumnezeu, însă fără Dumnezeu. Aici este Taina Iubirii milostive a lui Dumnezeu. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca să mântuiască prin El lumea, iar nu să o judece. El este Samarineanul Cel Milostiv, Mântuitorul nostru. El ne arată cât de mare este mila Lui, ne arată nouă tuturor și, în special, nouă, creștinilor, căci nouă ne revine datoria principală ca în lumea aceasta să rămânem lumina lumii și sarea pământului! Nouă ne revine datoria să vestim neîncetat mila lui Dumnezeu fraților noștri în umanitate – loviți de neputințe, de suferințe și de eșecuri, pentru că viața nu e alcătuită doar din roze –, să-i îmbărbătăm pe frații noștri, să nu-i lăsăm să se prăbușească! Bineînțeles, toate acestea se pot face doar ținând cont de ceea ce ne-a învățat Apostolul neamurilor, în pericopa evanghelică de astăzi, să păstrăm unitatea Duhului, în legătura păcii. Pentru că orice tendință centrifugă a noastră, a creștinilor, orice risipire, orice duh schismatic duce la slăbirea puterii noastre misionare, iar Dumnezeu nu ne-a chemat la așa ceva, la risipire și fărâmițare, ci la milă, dragoste și unitate întru Duhul Sfânt.
La finele dumnezeieștii slujbe, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a rostit un cuvânt festiv în care a adresat binecuvântări și urări de bine sărbătoriților enoriei, Părintelui Roman Pintea și doamnei preotese Minerva, oferindu-i ca pildă de armonioasă conviețuire și slujire a lui Dumnezeu, în special pentru tinerii zilelor noastre, care au nevoie de exemple concrete de viețuire pentru a înțelege importanța și sublimul familiei așezate sub bolta de har a Bisericii lui Hristos. De asemenea, Preasfinția Sa a subliniat slujirea jertfelnică a preotului serbat astăzi, o bună parte fiind desfășurată în timpul regimului comunist ateu, precum și deosebita purtare de grijă pe care a manifestat-o față de cei bolnavi, suferinzi și singuri, prin activitatea social-filantropică de excepție, concretizată îndeosebi prin înființarea și coordonarea Căminului pentru persoane vârstnice „Vasiliada” din Oradea.
În încheiere, ctitorul bisericii orădene, care a împlinit anul acesta frumoasa vârstă de 75 de ani, a ținut o alocuțiune sărbătorească prin care a mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra sa, asupra familiei și credincioșilor încredințați spre păstorire în aceste cinci decenii de slujire a Sfântului Altar, manifestându-și, totodată, recunoștința față de Ierarhul Oradiei pentru părinteasca purtare de grijă și onoarea de a-l avea aproape la această aniversare de suflet din viața familiei lor.
pr. Andi-Constantin Bacter