În cea de-a doua Duminică din Sfântul și Marele Post, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, strălucitul Arhiepiscop al Tesalonicului și eruditul teolog al Energiilor Dumnezeiești necreate, 8 martie 2026, când la nivel internațional este serbată Ziua Femeii, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității euharistice din Parohia Oradea-Tei, săvârșind Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi și tâlcuind înțelesurile profunde oferite spre meditație prin evocarea celor două pericope evanghelice rânduite: Vindecarea paraliticului din Capernaum (Marcu 2, 1-12), respectiv fragmentul ioaneic în care este conturat Chipul Mântuitorului Iisus – Păstorul Cel Bun (Ioan 10, 9-16).

În partea de debut a cuvântului său de folos duhovnicesc, Chiriarhul Oradiei a descris acest popas duminical drept o a doua Duminică a Ortodoxiei, datorită biruinței învățăturii Dreptei Credințe – revelate Părinților cu viață sfântă ai Bisericii – cu privire la harul lui Dumnezeu sau Energiile Dumnezeiești necreate împotriva rezultatelor filozofării omenești, în special a teologilor apuseni, tributari sistemelor raționaliste existente la vremea acestei sensibile dezbateri dogmatice:

„În călătoria Sfântului și Marelui Post al Paștilor, cea de-a doua Duminică este închinată cinstirii Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, care a viețuit în veacul al paisprezecelea și care a tâlcuit Dreapta Credință cu privire la Harul lui Dumnezeu, prin care omul se poate apropia de Creatorul său, cunoscând încă din viața de aici darurile Duhului Sfânt; dintre care Cel mai mare, pe Care Îl face Dumnezeu oamenilor, este Fiul Său, pe Care Îl trimite pe pământ. Este  «cuvântul făgăduinței», cum am auzit în cea de-a doua pericopă a Apostolului zilei: faptul că poporul va fi scos din robia păcatului și a morții, iar pe Cuvântul făgăduinței Îl trimite în lume să Se facă Om, ca El să Se aducă pe Sine ca Jertfă pentru păcatele tuturor. Și nu doar pentru poporul ales, cum am ascultat în cea de-a doua pericopă evanghelică a zilei – că Dumnezeu mai are  «și alte oi care nu sunt din staulul acesta», adică din popoarele celelalte, din semințiile până atunci păgâne –, pentru ca prin Moartea pe Cruce, prin Jertfa Sa pentru păcatele noastre, ale tuturor oamenilor, înviind din morți, să ne dăruiască tuturor învierea din morți. Darul Învierii se lucrează în viața omului prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, prin Harul dumnezeiesc care este comun Celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Despre Harul lui Dumnezeu, despre Energiile Dumnezeiești necreate, adică despre lucrările lui Dumnezeu, ne vorbește și tâlcuiește Sfântul Ierarh Grigorie Palama. În prima Duminică a Sfântului Post am sărbătorit Dreapta Credință, biruința asupra tuturor ereziilor – proclamată la Sinodul al șaptelea Ecumenic în anul 787, al doilea care s-a ținut la Niceea, urmat de biruința icoanelor în Duminica Ortodoxiei din anul 843. Ceea ce s-a întâmplat apoi în viața Bisericii, care n-a fost scutită de tulburări și învățături străine de credință, l-a condus pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, în veacul al paisprezecelea, să arate Dreapta Credință – adică Ortodoxia – cu privire la Harul lui Dumnezeu. De aceea, Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post poate fi socotită  o a doua Duminică a Ortodoxiei. Este tot o biruință a Ortodoxiei, însă cu un accent aparte: biruința Ortodoxiei în viața creștinului care dorește să se apropie de Dumnezeu și care înțelege că, încă din viața de aici, are posibilitatea să cunoască experiența Harului și Luminii lui Dumnezeu.”

Prin profunda experiență duhovnicească a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, prin inspirata sa teologhisire și moștenirea pe care ne-a lăsat-o, marele teolog al Tesalonicului a demonstrat lumii întregi miza reală a dezbaterilor dogmatice, care nu sunt o acrobație impresionantă și abstractă a minților înalte, ci au implicații imediate în viața de har a Bisericii, în viața de zi cu zi a credinciosului și a felului în care ne raportăm la Părintele Ceresc, întrucât cunoașterea naște înțelegere, iar înțelegerea înlesnește simțirea:

„Experiența dobândirii harului Duhului Sfânt o avem de la Taina Sfântului Botez și continuă în toată viața creștinului. Dar în fiecare an, în Sfântul și Marele Post, încercăm mai mult și ne apropiem și mai tare de înțelegerea extraordinarului Dar pe Care ni L-a făcut Dumnezeu nouă. Nu doar că ne este la îndemână, ci ne invită să ne bucurăm de El! Însă nu așa cum am primi un dar oarecare, cum se întâmplă când primim cadouri în copilărie, la Sfântul Nicolae, la Nașterea Domnului, când sunt serbate zile de naștere sau onomastice; toate acestea sunt niște daruri de care ne bucurăm și pe care, probabil, ajungem să le și uităm sau ne rezumăm la a le privi cu nostalgie. Chiar dacă fac parte din viața noastră, ele continuă să aibă un rol exterior, sunt din afară, nu fac parte din viața noastră. Pe când Darul cel Mare al Învierii și al vieții celei veșnice ne privește direct, personal, pe fiecare dintre noi. Este un dar lăuntric. Și Darul lui Dumnezeu se lucrează în viața omului prin Harul Lui. Darul lui Dumnezeu este Fiul Său. Noi ce facem în Sfântul și Marele Post? Călcăm pe urmele Mântuitorului – Fiul lui Dumnezeu Înomenit, Care merge la apa Iordanului și primește botezul pocăinței pentru noi, pentru că El este fără de păcat, după care merge și postește patruzeci de zile. Îi urmăm și în calea postirii, pregătindu-ne să intrăm apoi în Sfânta Săptămână a Pătimirilor Mântuitorului, culminând cu Moartea pe Cruce și Coborârea în Mormânt, pentru a ne putea bucura de Lumina Sfintei Învieri. Dumnezeu ne oferă Darul Acesta pentru viața noastră, nu ca să trecem formal prin Sfântul și Marele Post, ca pe o tradiție împlinită cu rigoarea pe care o practicau iudeii atunci, la fel ca în zilele noastre; pentru că formalismul liturgic, formalismul tradiției – tradiție, de dragul tradiției – și neînțelegerea că dincolo de ceea ce împlinim este chiar viața noastră înseamnă, practic, îndepărtarea de propriul nostru țel. Țelul nostru este Împărăția Cerurilor. Scopul pentru care omul trăiește pe pământ este dobândirea intrării în Împărăția Cerurilor, mântuirea! Sfântul și Marele Post este o recapitulare a întregii umanități, călătorind prin valea plângerii spre pământul făgăduinței – adică «pământul Învierii», Ierusalimul cel ceresc, iar nu țara Israelului pământesc. Totodată, Sfântul și Marele Post este un rezumat al vieții fiecăruia dintre noi! Cu încercări, cu ispite, cu multe renunțări, pentru ca să primim ceea ce este cu adevărat de folos: Viața; nu viața care se oprește la mormânt, ci Viața cea veșnică! Viața veșnică este viețuirea în Lumina lui Dumnezeu.”

Deși este o Duminică a Biruinței și a Luminii, îndemnul conclusiv al Ierarhului Oradiei are în vedere, în continuare, practicarea cu stăruință a rugăciunii în stare de smerenie și pocăință, de schimbare a minții și de abandonare lăuntrică a superficialului care se prezintă ca esențial, a agitației care promite pace, a întunericului care se vrea Lumină:

„A-I urma lui Hristos înseamnă a ne desbăra de «omul cel vechi», cu păcatele, cu grijile și răutățile acestei lumi. Aceasta presupune despătimirea. De aceea, Părinții Bisericii ne învață că urcușul duhovnicesc începe cu despătimirea, se continuă cu luminarea și ajunge la îndumnezeirea cea prin har. Aceasta este învățătura pe care ne-o tâlcuiește Sfântul Grigorie Palama, în continuarea celor de dinainte. Însă Sfântul Grigorie Palama face o sinteză – și a gândirii Sfântului Simeon Noul Teolog, care, la începutul celui de-al doilea mileniu creștin, deja vorbește despre experiența Harului pe care și el o avea, dar și a altor Sfinți Părinți de dinainte. Este experiența dobândirii harului Duhului Sfânt, adică vederea Luminii necreate încă de aici, din viața omului. Pregustarea Duhului Sfânt o putem dobândi prin lucrarea de despătimire, prin asceza pe care o face creștinul pentru ca să se curețe de tot ceea ce este balast, zgură, mizerie, praf; curățenie în suflet, curățenie în viață! De ce? Ca să strălucească Lumina lui Dumnezeu! Însă Părinții ne atenționează să nu căutăm să urmărim a vedea «lumini», fiindcă și diavolul poate lua chip de «înger de lumină» și să se prezinte că el este Dumnezeu. De fapt, asta a și vrut diavolul de la început: să ia locul lui Dumnezeu – și, de aceea, a și căzut. Și da, pentru că a fost Înger, diavolul are o lumină, dar este pervertită, mincinoasă! Și noi, din păcate, aici, pe pământ viețuind și îndepărtându-ne de Dumnezeu, am ajuns să ni se tocească simțurile duhovnicești. Și cel mai important simț duhovnicesc, în special pentru noi, creștinii, este dreapta socoteală, discernământul! Acesta se pierde din neatenție. Neatenția este biruită prin asceza trezviei. Trezvia, adică să fii treaz cu sufletul, se menține prin rugăciunea smerită. Este rugăciunea vameșului, rugăciunea fiului risipitor, rugăciunea lui Zaheu, rugăciunea și curajul prietenilor slăbănogului care îl coboară prin acoperișul desfăcut al casei, pentru ca să-l vindece Mântuitorul Iisus Hristos. Rugăciune smerită. Pentru că, în momentul în care îndrăznim să credem că rugăciunea noastră este mai îndreptățită decât a altora, oricare ar fi semenul nostru, deja am ajuns în înșelăciune demonică. Acolo, deja, este sămânța mândriei, care l-a aruncat și pe satana din Cer. Și acolo, unde am lăsat breșa, unde am început să ne pierdem discernământul, se strecoară minciuna satanică – adică chipul «îngerului de lumină». Pentru a evita această ispită, Părinții Bisericii ne îndeamnă să nu căutăm să avem viziuni, vederi și să nu urmărim așa ceva! Dimpotrivă, ei ne învață că Lumina lui Dumnezeu ne descoperă așa cum suntem! Dar e o Lumină caldă, care nu ne judecă. Da, ne arată că suntem păcătoși, însă, de fapt, pentru asta a venit Fiul lui Dumnezeu în lume: să ne curețe, să ne spele de păcat, să ne mântuiască! Nu dorește jertfă din partea noastră. S-a jertfit El pentru noi! Dorește doar să-I urmăm. Și a-I urma înseamnă să renunțăm la tot ceea ce nu ne este de folos. Așadar, asceza pe care Sfântul și Marele Post o presupune este «antrenamentul» cel mai bun pentru întreaga noastră viață. Astfel, ajungem la vederea Luminii, care nu e scopul în sine al vieții noastre. Dovadă ne stau Părinții, care, la sfârșitul vieții lor pământești, străluceau ca soarele și spuneau că n-au pus început bun pocăinței. Scopul nostru este dobândirea Împărăției Cerurilor și să-L chemăm pe Dumnezeu ca El să fie Lumina vieții noastre. Și aici, și Dincolo.”

Dumnezeiasca slujbă a constituit și cadrul liturgic pentru hirotonia în treapta slujirii diaconale a teologului dr. Florin-Vasile Milian, pe seama bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Oradea-Tei, unde a slujit vreme de 18 ani în ascultarea de cântăreț bisericesc.

Slujirea Sfintei Liturghii a fost încununată de cuvântările festive, începând cu alocuțiunea Părintelui Călin-Dănuț Ioniță, Protopopul Oradiei, urmată de cuvintele de recunoștință adresate de Părintele paroh Dragomir Balota, secretar protopopesc, care a mulțumit Ierarhului Oradiei pentru binecuvântarea arhierească oferită în răstimpul binecuvântat al Postului Păresimilor și pentru întărirea misionară oferită parohiei orădene. În semn de prețuire, preotul paroh a dăruit Chiriarhului icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

În cele din urmă, Episcopul Oradiei i-a felicitat pe preoții slujitori și pe credincioși pentru frumoasa activitate pastoral-misionară din enorie. Deopotrivă, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei prezenți și a rostit gânduri de încurajare pentru bogata perioadă duhovnicească a Sfântului și Marelui Post, dorind tuturor mamelor și femeilor binecredincioase să aibă parte de harul și lucrarea Duhului Sfânt în viața lor, urmând pilda Sfintelor Femei Românce canonizate anul acesta de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, aparținând tuturor categoriilor sociale, întrucât, de cele mai multe ori, viețuirea râvnitoare și sacrificiul curajos al mamelor și femeilor binecredincioase au susținut temelia misiunii Bisericii.

pr. Andi-Constantin Bacter