La începutul ultimei luni a anului bisericesc, la 6 august, Biserica lui Hristos se așază smerit la poalele Muntelui Tabor, privind cu ochii întredeschiși, dar cu inima deschisă spre Lumină, ca o floare, împreună cu cele mai strălucite chipuri ale Vechiului Legământ – Prorocii văzători de Dumnezeu Moise și Ilie – către Cel Care vine să reverse Lumina peste umanitatea prăbușită în latura și în umbra morții. Ne însoțește și treimea Apostolilor apropiați Mântuitorului, Petru, Iacob și Ioan, alături de care exclamăm cât de bine ne este nouă să fim „aici”, scăldați pentru câteva clipe omenești în Lumina neînserată a Împărăției Sale.

La această prăznuire împărătească a Luminii line contemplate la vremea lui Gustar, miercuri, 6 august 2025, la fel ca în fiecare an, cea mai veche vatră de sihăstrie monahală din Eparhie, Mănăstrea Izbuc, și-a serbat unul dintre hramurile principale ale sfântului așezământ avându-l ca oaspete de seamă pe Întâistătătorul Eparhiei Oradiei, Preasfințitul Părinte Sofronie, care dimpreună cu un sobor de ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul de vară amenajat la umbra catholiconului mănăstirii. Bineînțeles, după frumoasa tradiție mănăstirească, prăznuirea hramului a început încă din ajun, când mulțimile de credincioși au putut lua parte la slujba privegherii, a Paraclisului Maicii Domnului, la Taina Sfântului Maslu de obște și la Sfânta Liturghie de la miezul nopții. 

După citirea pericopei evanghelice rânduite prăznuirii împărătești a Schimbării la Față a Domnului (Matei 17, 1-9), Chiriarhul locului le-a vorbit credincioșilor prezenți despre profunzimea teologică și caracterul programatic al acestui eveniment dumnezeiesc, subliniind că Transfigurarea Mântuitorului pe munte nu este doar o anticipare a Învierii Sale, ci o descoperire a scopului ultim al omului: îndumnezeirea prin comuniunea cu Lumina cea necreată. Ierarhul a arătat că această Lumină nu este o realitate simbolică sau trecătoare, ci Însăși Prezența vie și lucrătoare a lui Hristos în viața celui credincios, o chemare perpetuă la schimbare lăuntrică, la ridicare din păcat și la trăirea întru adevăr, smerenie și rugăciune.

Ierarhul a explicat faptul că ceea ce s-a petrecut pe Muntele Transfigurării este un eveniment programatic cu urmări la nivelul întregii umanități, care anunță nu doar ceea ce avea să se întâmple cu Domnul Iisus Hristos, ci mai ales cu întreaga lume – căreia i se descoperă fățiș, din nou, Care – sau, mai bine spus, Cine –  este Calea și Sursa Luminii, dar și care este destinația firească a omului.

 „Scopul pentru care Domnul Iisus Hristos Și-a dus Ucenicii în munte și S-a schimbat la Față înaintea lor este pentru a le arăta o dată în plus, după toate mărturiile pe care le adusese deja, că lumea se schimbă. Lumea se schimbă prin intervenția directă a lui Dumnezeu în istorie din starea infernală în care ajunsese din cauza căderii oamenilor. Este momentul în care Tatăl hotărăște să Își trimită Fiul să Se facă Om pentru noi oamenii și a noastră mântuire. Când îi ridică pe Ucenicii copleșiți de măreția Luminii Dumnezeiești, Domnul Se atinge de ei și le spune: «ridicați-vă și nu vă temeți!» Cuvintele din urmă au trimitere directă la Marele Miracol ce urma să se petreacă, Învierea din morți a Fiului lui Dumnezeu Înomenit. «Ridicați-vă» înseamnă mai mult decât simpla mișcare de a-și ridica fața de la pământ. Este limpede, «ridicați-vă» este o chemare către noi toți, o chemare la ridicarea din morți, o chemare la înviere: Sculați-vă din moarte și nu vă temeți! De ce să nu ne temem? Pentru că moartea, pentru că puterile ei infernale au fost biruite. Așa le spune și Femeilor purtătoare de miruri după Învierea Sa, când ele vin să ungă Trupul mort. Surpriză. Mormântul e gol și Îl întâlnesc pe Domnul, Care le spune: «bucurați-vă și nu vă temeți!» Pentru că moartea a fost biruită! Biruința asupra morții o aduce Cel Care a murit pentru noi, pentru că Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru moarte, ci pentru Viață. Viața nu o putem avea însă în afara comuniunii cu Dumnezeu. El a creat lumea din nimic și noi toți avem un început, El este Singurul fără de început. Ne-a creat după Chipul Său și ne-a chemat la asemănare. Chipul Său este Chipul Ipostasului Tatălui, Care este Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu. Asemănarea la care Dumnezeu ne cheamă, astfel, înseamnă a avea Viața lui Dumnezeu în noi. Și pentru că ne-am înstrăinat de Viața lui Dumnezeu, era nevoie de Marele Sacrificiu pentru ca noi să fim răscumpărați. Și Tatăl Cel din Ceruri Își trimite Fiul tocmai ca să Se sacrifice. De ce? Pentru ca Lumina Lui, Lumina Vieții Lui, a vieții celei veșnice, să strălucească în noi. De unde înțelegem de ce în pericopa Apostolului zilei, din a doua Epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Petru – care a fost martor la Schimbarea la Față –, îndemnul apostolic către creștini din toată lumea și din toate timpurile, întrucât este o epistolă sobornicească, este de a avea grija să ne întărim în Domnul Iisus Hristos «până când va străluci ziua». Care Zi? Este Ziua Învierii, Ziua veșniciei, Ziua vieții celei veșnice. Iar Luceafărul, Steaua Dimineții, «va răsări în inimile voastre». Steaua Dimineții este simbol al lui Hristos și Lumina lui Hristos este Lumina Zilei care nu apune și nu se înserează. Strălucirea în inimile noastre înseamnă că Hristos este prezent cu Lumina Sa în viața noastră, în inima vieții noastre, în partea cea mai tainică a omului.”

Deși Dragostea lui Dumnezeu face ca tot omul să aibă acces și deschidere la bucuria de a fi scăldat în Lumina Cea Adevărată, luminarea rămâne o invitație și o chemare ce așteaptă răspunsul nostru. Este un răspuns care trebuie oferit din adâncul inimii, cu deplina înțelegere a celor ce se întâmplă în lăuntrul nostru, altminteri orice șovăială poate fi deturnată dinspre Lumină spre întuneric sau, chiar mai rău, spre o „lumină părută”.

„Desigur, mântuirea adusă prin Iisus Hristos este cel mai de preț dar, însă este nevoie de participarea noastră. Pentru participarea noastră la harul lui Dumnezeu, pentru ca harul să fie prezent și să lucreze în viața noastră, avem nevoie de Taina Sfântului Botez, avem nevoie să trăim în viața Bisericii, să ne împărtășim cu Preacuratele Taine ale lui Hristos, dar avem nevoie și să depunem toate eforturile necesare pentru curățirea de patimi, pentru despătimire, pentru a ajunge să vedem Lumina și, apoi, pentru îndumnezeire. Mare grijă! Să nu cădem în capcana luminii false, mincinoase, a duhurilor necurate. Pentru că și diavolul poate lua chip de Înger de Lumină. Cum putem face «deosebirea duhurilor», mai ales în vremurile noastre, când așa de mult lucrează duhurile răutății și tulbură mințile oamenilor, stricând pacea credincioșilor care nu se roagă destul și care se lasă influențați de toate răutățile din lume și minciunile demonice îmbrăcate în haină de lumină mincinoasă? Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne ajută să vedem diferența. Lumina mincinoasă este trufașă. Lumina mincinoasă strălucește fals, pentru că în spatele ei se ascunde mândria demonică. În momentul în care, în apropiere de o sursă de lumină diferită de lumina naturală sau artificială, omul este ispitit să creadă că a ajuns să vadă Lumina lui Dumnezeu, când, de fapt, se întâlnește cu o lumină venită de la cel rău; în momentul în care apar primele semne ale încrederii în darurile mari pe care omul le-ar fi primit de Sus, pentru că s-a învrednicit să vadă Lumina, acestea sunt primele semne ale înșelăciunii drăcești. Pentru că Lumina lui Hristos, Lumina cea Lină ne arată unde suntem de fapt. Lumina lui Dumnezeu ne arată păcatele noastre, dar nu ne lasă să ne clătinăm, să disperăm. Ne arată că suntem mici și, totuși, este o Lumină iubitoare Care ne ajută să depășim micimea noastră. Și înțelegem, astfel, că Lumina lui Dumnezeu nu poate lucra decât asupra inimii smerite și străpunse, care își înțelege condiția. Inima este adâncul vieții omului și numai o inimă smerită poate primi darul lui Dumnezeu. Pentru că Lumina lui Dumnezeu este foarte delicată și acolo unde apar urmele grandorii, megalomaniei, închipuirii, Lumina Se retrage discret. Iar omul rămâne în închipuirea lui, crezând că a dobândit mari daruri. Ba mai poate ridica și pretenția că poate face minuni, ajungând la ceea ce spunea Mântuitorul: când orb pe orb călăuzește, amândoi cad în prăpastie. De aceea, Lumina lui Dumnezeu ne ajută, cu condiția păstrării străpungerii inimii pentru a rămâne în har.”

Așadar, Hristos-Lumina lumii, înaintea Căruia nimic nu poate rămâne ascuns și a Cărui cercetare ne lasă fără cuvânt de dezvinovățire, ne îndeamnă la adevăr și asumare, la transparență duhovnicească și străpungerea inimii, înțelegând rolul crucial al rugăciunii trăite și al suferinței purtate cu sens pentru sporirea vieții de har la care suntem cu toții chemați.

„Dacă Lumina lui Dumnezeu, Care ne descoperă cine suntem de fapt și nu cine credem că suntem, nu ne lasă să ne descurajăm, adică nu ne lasă să ne temem și să ne lăsăm înfrânți de propriile noastre neputințe și răutăți, de răutățile și micimile din lume, atunci înțelegem că este o mărturie în plus cât de mult ne iubește Dumnezeu, deși suntem foarte departe de El. Tocmai din motivele arătate, ni se cere să înmulțim rugăciunea, rugăciunea cu inimă smerită, cu inimă înfrântă, cu inimă străpunsă, în care să recunoaștem păcătoșenia noastră. În adâncul inimii. În taina sufletului. Sigur, fiind și la sfânta mănăstire, toți cei care ați venit în pelerinaj, nu sunteți străini de rugăciunea Bisericii și mai ales de tradiția rugătoare din mănăstiri, pe care, pelerinii, ați deprins-o și cu care vă îndeletniciți și frățiile voastre. De fapt, tot ceea ce s-a spus astăzi este o invitație, o chemare, o îmbiere caldă la rugăciunea dulce a lui Iisus. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa! – spusă repetat, în gând și în minte, până când mintea noastră cea trufașă se pogoară smerit în adâncul vieții noastre, în inima, în partea duhovnicească a omului, și harul lui Dumnezeu e chemat să lucreze în noi, aducându-ne Lumina Vieții și Strălucirea Zilei pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim întru ea, Ziua cea de pe urmă, Ziua Învierii, Ziua Mântuirii. Sigur că sărbătoarea Schimbării la Față este Sărbătoarea Luminii și ascunde puterea Învierii, dar, iubiți frați și surori, să nu uităm nicio clipă: în spatele strălucirii Luminii Învierii, pe Tronul cel Mare este Altarul de Jertfă. Pe Tronul cel Mare al Slavei stă Mielul lui Dumnezeu junghiat pentru păcatele noastre. Adică puterea din spatele strălucirii Luminii izvorăște din Crucea pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu Înomenit, pentru a ne dărui nouă Lumina.”

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul vechii Catedrale „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare, coordonat de către doamna Gabriela Cânța.

În cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul locului a hirotesit pe ieromonahii Arsenie Dat și Silvestru Vid întru singheli.

La finele programului liturgic, Părintele Arhimandrit Mihail Tărău, starețul mănăstirii și exarhul așezămintelor monahale din Eparhia Oradiei, a ținut o alocuțiune festivă în care a adresat mulțumiri Ierarhului pentru bucuria duhovnicească de a-l avea în mijlocul obștii și la această prăznuire sfântă, binecuvântând poporul lui Dumnezeu și zidindu-l sufletește prin cuvântul de învățătură. De asemenea, părintele stareț a mulțumit sutelor de pelerini veniți de pe cuprinsul întregii Eparhii și dincolo de hotarele acesteia, autorităților civile care au asigurat armonioasa desfășurare a serbării și tuturor ostenitorilor obștii monahale care cu smerenie lucrează zi și noapte pentru ca toți pelerinii care se închină aici să aibă parte de un răstimp de înălțare duhovnicească.

Nu în ultimul rând, Preasfințitul Părinte Sofronie a adresat cuvinte de felicitare starețului mănăstirii și întregii obști monahale, apreciind misiunea impresionantă pe care o împlinesc cu jertfelnicie și smerenie, în slujba poporului lui Dumnezeu. Totodată, i-a îndemnat pe cei prezenți să ducă în casele lor duhul de rugăciune regăsit la mănăstire și să-și păstreze, cu discernământ și înțelepciune, energiile sufletești pentru pregustarea încă de aici a Împărăției Cerești, iar nu pentru prosperitate materială sau pentru războaie lumești care nu ne privesc.

pr. Andi-Constantin Bacter