În cea de a treia Duminică a Sfântului și Marelui Post, la jumătatea periplului duhovnicesc spre Marea Sărbătoare a Învierii Domnului Hristos, Sfinții Părinți au rânduit să fie cinstită în mod cu totul aparte Sfânta și de Viață făcătoarea Cruce a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, străjuind perioada Postului celui Mare de o parte și de cealaltă și către care credincioșii privind, asemenea poporului ales către șarpele de aramă înălțat de Moise în pustia Sinaiului, ne vindecăm de veninul patimilor și toate încercările din viață capătă sens și devin roditoare.

La fel ca și în anii precedenți, cu prilejul Duminicii Sfintei Cruci, 27 martie 2022, Preasfințitul Părinte Sofronie, Ierarhul Oradiei Mari, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, în paraclisul de vară închinat Înălțării Sfintei Cruci și Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei, de la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea. Anul acesta, Duminica Sfintei Cruci are rezonanțe speciale pentru așezământul de maici, nu doar pentru că este o ocazie binecuvântată de a sărbători hramul mănăstirii, ci și pentru că în urmă cu treizeci de ani, cu arhiereasca binecuvântare a vrednicului de pomenire Episcop Vasile Coman al Oradiei și sub părinteasca purtare de grijă a maicii starețe Mina Bădilă, s-a înființat Mănăstirea Sfintei Cruci.

La Sfânta Liturghie s-a dat citire pericopei evanghelice de la Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu (8, 34-38; 9, 1), unde ni se vorbește despre Luarea crucii și urmarea lui Hristos, îndemnuri hristice care vin să încununeze frumoasa și profunda Duminică a Sfintei Cruci. Succedând fragmentului neotestamentar, Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a descris Sfânta Cruce ca fiind cel mai puternic simbol al Creștinismului, prin care ne răstignim egoismul pentru ca să înviem întru jertfelnicie, față de Dumnezeu și față de aproapele, asemenea Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul și Biruitorul lumii.

Ierarhul cetății de pe malurile Crișului Repede, în deschiderea predicii, le-a prezentat credincioșilor semnificația teologică pentru care Sfânta Cruce este așezată strașnic în inima Sfântului și Marelui Post al Pătimirilor Domnului. Duminica Sfintei Cruci marchează jumătatea celor patruzeci de zile ale Postului Mare, zile care vor continua cu Săptămâna Pătimirilor Domnului Iisus Hristos. Sfânta Cruce este simbolul Jertfei supreme prin care Fiul lui Dumnezeu înomenit a biruit moartea și pe diavolul, întunericul și păcatul. La jumătatea postului avem Sfânta Cruce înălțată spre cinstire, dar și spre asumare, îndemnându-ne la propria răstignire față de lume ca și noi să biruim asupra întunericului din noi și din lume. Crucea Mântuitorului este modelul pentru urmarea propriei noastre căi a crucii, drumul nostru propriu de smerenie aici, pe pământ, pentru că prin cruce, prin smerenie și umilință putem să biruim întunericul. 

Smerenia și acceptarea umilinței cu inima bună, fără cârtire, sunt cele două realități duhovnicești care ne înlesnesc înțelegerea tainei pe care Sfânta Cruce o comportă, o taină care pentru lume este „nebunie”, piatră de poticnire, dar pentru noi este izvor de putere și înțelepciune (I Cor. 1, 23-24). Pentru ca să-I putem urma Domnului, asumându-ne crucea, avem nevoie de smerenie și de umilință, dar nu declarative, pe care să le afișăm înaintea oamenilor și să ne batem cu pumnul în piept că noi suntem smeriți și să ne comportăm de văzul lumii, ci în inimile noastre, acceptând cu seninătate, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate loviturile pe care le primim de la viață. În primul rând loviturile personale, ceea ce ne supără, ne umilește, ne răstignește și ne pune în pericol de moarte. Dacă vom ajunge să primim toată batjocura lumii, toată defăimarea, ura și răutatea, suntem pe drumul cel bun. Acceptarea cu umilință a propriei răstigniri ajută sufletul să primească cu seninătate toate nedreptățile din lume, care abundă. De la nedreptățile de zi cu zi făcute celor nevinovați, lipsiți, bolnavi și singuri, până la primirea cu smerenie a marilor încercări pe care Dumnezeu le îngăduie pentru omenire, pentru că prea am lăsat egoismul să domine în viața noastră. Am ajuns să ne comportăm ca niște tirani, mai mici sau mai mari, în funcție de poziția socială a fiecăruia, de la marii dictatori până la mizerabilii și micii tirani de zi cu zi, așa cum suntem și noi când ne comportăm ca niște stăpâni de robi cu aproapele nostru.

Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să privească tot la Sfânta Cruce atunci când nu înțelegem de ce trebuie să suferim, Crucea fiind un memento nu doar pentru cel asuprit, ci și pentru asupritor. Fiindcă mândria omului a ajuns atât de mare, Dumnezeu îngăduie atâtea provocări, suferințe și nenorociri! Ca să ne trezim și să vedem de fapt de ce suferim. Pentru că suntem foarte mândri, suntem stăpâniți de setea de dominare unii asupra altora, dar și pe scară planetară, popor asupra altui popor. De aceea apar războaiele, de aceea vin și molimele. De aceea primejdia de moarte ne paște mereu, sub diferite forme, iar noi nu înțelegem și ne cutremurăm, pentru că, de fapt, am renunțat demult să ne mai purtăm propria cruce și am abandonat gândul răstignirii noastre, fiindu-ne foarte greu atunci când vin încercările. Am uitat să ne pregătim pentru propria „trecere”, iar atunci când vine o nenorocire, omul se înspăimântă de moarte. Așa cum s-a întâmplat și în anii care au trecut și nu s-a sfârșit. Ne temem pentru că ne-am pierdut credința, ne e frică de moarte pentru că ne îngrozim de ce ne așteaptă „dincolo”. Toate acestea se întâmplă pentru că în viața de aici, în loc să acceptăm să-I urmăm Domnului nostru Iisus Hristos, căutăm să petrecem aici ca și împărații, ca și faraonii, ca și marii războinici, căutând să punem stăpânire pe cât mai mult, pierzând mereu din vedere că tot ce este aici, pe pământ, este trecător și efemer, la fel ca și viața noastră.

Răutatea și egoismul nu se rezumă doar la alterarea individuală, ci degenerează și se dezvoltă maladiv la nivel comunitar, ajungând să destructureze societăți întregi, să încerce să redefinească realitatea obiectivă și să atragă inclusiv adversitatea Creației lui Dumnezeu. Cu toate acestea, încredințarea în mâinile lui Dumnezeu și rugăciunea smerită pot să risipească tot răul cauzat și să aducă înnoire. Din cauza micimii spirituale la care am ajuns noi, oamenii, pătimim atâtea și ne îngrozim de boli, de războaie și de orice alte orori care pot veni și încă n-au venit, deși au fost prorocite, cutremure și catastrofe naturale. Odată declanșate războaiele, nebunia omenească ajunge la culmile obrăzniciei și absurdului, putând arunca toată umanitatea în întuneric prin folosirea fără niciun fel de chibzuire și responsabilitate a unor arme care pot distruge la propriu umanitatea, chiar și amenințarea folosirii fiind la fel de periculoasă și nesăbuită ca și folosirea lor. Numai că Dumnezeu ține lumea și El îngăduie și nebuniei forme de manifestat, până când, la un moment dat, Dumnezeu spune: Atât! Ajunge! Atunci când lucrurile depășesc o limită, Dumnezeu pune punct. Poate să pună și mai repede punct, însă pentru aceasta e nevoie ca Cel Atotputernic să ne vadă și pe noi, cu sinceritate, voitori să lucrăm împreună cu El, așa cum ne-a dat cinstea cea mare, înzestrându-ne cu Chipul Său și chemându-ne la asemănarea cu El! Da, constatăm că suntem neputincioși, iar El, prin lucrarea tainică a harului Duhului Sfânt, nu ne lasă să ne descumpănim, ci neîncetat ne inspiră ce să facem! Prin Sfânta Biserică, prin rugăciunile și slujbele ei, prin solidaritatea noastră creștină și rugăciunea noastră împreună, întărită cu smerenie de mica noastră rugăciune de acasă.

Concluzionând, Episcopul Oradiei i-a încurajat părintește să accepte cu încredere să pășească pe calea cea strâmtă a drumului crucii, care, deși presărată cu numeroase, neconfortabile și amare încercări, este singura care aduce Lumina și ne îndrumă spre Lumină. Așadar, iubiții mei, Duminica de astăzi ne propune tuturor urmarea Domnului Hristos pe drumul crucii. Și dacă El, prin Care totul a fost creat, a acceptat o atât de mare smerire, noi nu suntem în stare să acceptăm încercările prin care trecem în viață? Suntem creștini! Sau, cel puțin ne place să declarăm că suntem creștini. Afirmăm aceasta sus și tare! Și acum, la recensământ, ne manifestăm, ne recunoaștem și trebuie să o facem, e credința noastră. Dar asumarea credinței până la capăt înseamnă asumarea condiției de creștin, însă nu doar cu buzele, nu doar exterior. Ci profund, lăuntric, din adâncul inimii! A fi creștin înseamnă a accepta să fi batjocura lumii, cu atât mai mult în zilele noastre, când lumea s-a sălbăticit și mai tare, iar creștinii nu sunt văzuți bine. Să accepți să fii batjocura lumii fără să urăști lumea, ci rugându-te pentru ea și rugându-te pentru cei care te prigonesc, te vatămă și te umilesc, pentru că nu știu ce fac, ci ascultă de șoaptele părintelui minciunii, diavolul, în loc să asculte de Dumnezeu. Dar, vai, câtă bucurie, pace și mângâiere are cel care se smerește și se roagă, cerându-I lui Dumnezeu ajutorul cu sinceritate. În viața sa pacea se sălășluiește și liniștea coboară în lume! Da, în locul acela mic, după care se răsfrânge ca o binefacere și ca o mângâiere peste fața întregului pământ!

La momentul liturgic potrivit, Chiriarhul locului a prohirisit în treapta slujirii preoțești pe diaconul Raul Ardelean, spre folosul duhovnicesc al Parohiei Pocola cu filia Poietari din Protopopiatul Beiuș, unde va sluji ca preot împreună-slujitor.

Îndată după sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie a înmânat Ordinul eparhial Episcop Roman Ciorogariu pentru clerici maicii stavrofore Mina Bădilă, stareța Mănăstirii Sfânta Cruce, și Părintelui Arhimandrit Atanasie Paleu, duhovnicul așezământului monahal, ca semn al prețuirii și recunoștinței pentru bogata și pilduitoarea misiune pe care au îndeplinit-o și o desfășoară în continuare aici, la granița apuseană a neamului românesc, în inima unui oraș pluriconfesional și multietnic cum este Oradea Mare. În cele ce au urmat, duhovnicul mănăstirii a rostit un cuvânt festiv, mulțumind pentru onorantele distincții pe care le-au primit și, totodată, manifestând recunoștința întregii obști pentru aleasa purtare de grijă și pentru dragostea pe care Episcopul Oradiei o arată față de slujitorii, maicile, surorile, ostenitorii, pelerinii și credincioșii Mănăstirii Sfânta Cruce, Preasfinția Sa având binecuvântarea lui Dumnezeu de a fi cel sub a cărui arhipăstorire rodnică s-au sfințit catholiconul mănăstirii dimpreună cu celelalte patru paraclise ale acesteia, fiind mereu în mijlocul comunității atunci când aceasta avea nevoie de binecuvântarea, sfatul și ajutorul Ierarhului.

După ceremonia de înmânare a distincției eparhiale, clerul și poporul, în frunte cu Arhipăstorul lor, au pornit în procesiune spre clopotnița mănăstirii, proaspăt restaurată și împodobită cu icoane realizate în tehnica mozaicului, lucrări de înfrumusețare de curând finalizate, cu această ocazie fiind binecuvântate și sfințite de Episcopul Oradiei, spre mărirea lui Dumnezeu, spre bucuria sufletească și folosul duhovnicesc al obștii și al poporului binecredincios.

Arhid. Andi Constantin Bacter