La apusul Joii celei Mari, Biserica Ortodoxă de pretutindeni tânguie amarnic Sfintele Pătimiri ale Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, căci se ivesc zorii Vinerii celei Mari și Sfinte, când căutările viclene și lacome ale arhiereilor, cărturarilor și fariseilor s-au încheiat și Îl văd în sfârșit pe „neadecvatul” Domn Hristos judecat, schingiuit, răstignit și omorât. În această sfântă și mare zi, 21 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit îndătinata slujbă vesperală a Deniei celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Oradea, fiecare evanghelie din cele douăsprezece evocate aducându-ne aminte de supliciul hristic care a adus mântuirea întregii lumi și care ne îndeamnă la profundă și autentică pocăință.

La sfârșitul programului liturgic, trecuți pe sub povara sufletească a readucerii aminte în detaliu a ororilor prin care Blândul și Bunul nostru Păstor a trecut, credincioșilor prezenți Chiriarhul locului le-a ținut o meditație duhovnicească în care i-a îndemnat să se detașeze de duhul lumii care caută pe toate căile să imprime oamenilor o stare de inerție păcătoasă, ținându-i cât mai departe de gândul la Dumnezeu.

În deschiderea cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre frumusețea și profunzimea deniei din seara Joii celei Mari. Denia celor douăsprezece Evanghelii este una dintre cele mai impresionante slujbe de priveghere ale Sfintei Biserici. Cu privegherea aceasta, noi, creștinii, suntem datori pentru a împlini cuvântul Domnului: „Privegheați și vă rugați”, un îndemn rostit în timpul agoniei Sale, în Ghetsimani, înaintea Ucenicilor Săi, care răsună cu puterea testamentului dumnezeiesc și omenesc al Domnului până la sfârșitul veacurilor. 

Persistența creștinilor în rugăciuni îndelungate are și un rol purificator, care limpezește mintea și inima, îmblânzind pornirile pătimașe și iuțimea mâniei, făcând, totodată, loc pentru dragostea pentru aproapele care nu este o înaltă performanță duhovnicească, ci un necesar elementar al vieții creștinului. De ce avem nevoie să ne rugăm, să priveghem și să stăm treji întru rugăciune? Pentru că suntem departe de ceea ce așteaptă Hristos de la noi și de la ceea ce ne poruncește nouă, anume: Să ne iubim unii pe alții. Ați auzit în cea dintâi evanghelie, din cele douăsprezece care s-au citit, insistența Mântuitorului asupra iubirii întreolaltă a Ucenicilor Săi și a urmașilor lor. „Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiți unii pe alții!” – porunca iubirii, prin care suntem recunoscuți în lume că suntem creștini, prin iubirea cu care suntem datori unii față de alții. Acum, văzând ce se întâmplă în zilele noastre, putem să ne întrebăm: mai împlinim noi, oare, porunca iubirii? Trebuie doar să privim în imediata apropiere și vedem cum popor se ridică asupra altui popor și, culmea scandalului, creștini ortodocși omoară creștini ortodocși. Cum putem să nu vedem cu tristețe maximă în ce hal a ajuns civilizația contemporană și cât de departe suntem de ideal, de poruncile Domnului și de la cele pe care le așteaptă Dumnezeu de la noi.

Episcopul Oradiei i-a atenționat pe credincioși să nu cadă în capcana comparației și a judecării, considerând că păcatele personale sunt neînsemnate față de atrocitățile care se întâmplă dincolo de graniță. Dragii mei, să nu credeți că suntem mai buni decât cei care au început războaie, câtă vreme noi înșine pornim zilnic războaie unii împotriva altora. Prin atacuri de tot felul, prin defăimări de tot felul, prin mizerii și minciuni, prin exagerări și extrapolări. De ce? Pentru că suntem în stare de așa ceva și ne place să ne bârfim, să ne clevetim și să ne invidiem. Nu doar crimele de război sunt strigătoare la cer, ci și lapidarea zilnică, continuă, cu mizerii, răutăți și minciuni aruncate de unii în cârca altora și apoi supunerea în fața judecății lumii și oprobiului public. Ce înseamnă aceasta decât ucidere lentă pentru suflet? După ce lecții ne ghidăm? După ce ne învață Mântuitorul sau după autoritățile întunecate și lipsite de Dumnezeu? Ne place să vedem atunci când fratele nostru suferă, o satisfacție demonică și ticăloasă care arată unde suntem noi, de fapt, și cât de departe este Dumnezeu de noi, în toată splendoarea și măreția iubirii Sale de oameni, reflectată în îndelunga răbdare pe care o are cu noi, nevrednicii, zi de zi, an de an. Și cu toate că nu înțelegem nimic din încercările pe care ni le dă, Dumnezeu Se milostivește de noi, ne rabdă și ne așteaptă în continuare să ne întoarcem.

De aceea, este important să ne însușim ca laitmotiv al vieții noastre faptul că deși creștinul este din lume, nu este al lumii, ci trebuie să se înstrăineze de duhul ei și de curentele care încearcă să-l remodeleze prin demolarea Chipului divin din om. Iubiții mei, nu este totul pierdut. Dumnezeu poate să trezească din toate răutățile sufletul însetat după El. De aceea, nu vă lăsați otrăviți de ura care bântuie în lume și distruge suflete! Fața pământului nu are nevoie de revoluții spirituale ca să se schimbe, ci este nevoie de o revoluție duhovnicească în sufletul fiecăruia, ca să ne întoarcem fiecare dintre noi la Dumnezeu și să ne astupăm urechile, să ne acoperim ochii și gura pentru a nu auzi minciunile, pentru a nu vedea răutățile, pentru a nu difuza în jurul nostru mizerie. Nu ascultați mizeria din lume care sufocă sufletul, ci chemați-L pe Domnul Hristos să vă miluiască! Nu lăsați să fiți molipsiți de duhul răutății din lume, ci chemați-L pe Domnul Hristos, în Duhul Sfânt, prin rugăciune smerită și priveghere stăruitoare!

Ierarhul Oradiei Mari a concluzionat cu gândul adresat credincioșilor de a nu lăsa „garda” duhovnicească jos, odată cu sfârșitul răstimpului de postire, ci să continue în același duh de rugăciune și de cucernicie, chiar dacă la o intensitate mai redusă, căci este chemarea creștinului să fie solidar și empatic cu lumea tot mai tulburată ce are nevoie de intervenția lui Dumnezeu.  Peste câteva ceasuri, căci atât ne-a mai rămas până la Înviere, se va încheia Sfântul și Marele Post. Acum, așa arată lumea încât starea de postire duhovnicească, chiar dacă postul se va opri și va urma Săptămâna Luminată, n-are cum să se oprească! Pentru că postul înseamnă pocăință și am ajuns într-o asemenea situație la nivel planetar încât e mare nevoie de pocăință. Nu înseamnă să nu ne bucurăm de Sfânta Înviere, dar bucuria Învierii, cu toată tristețea pe care o vedem în jur, nu poate fi altfel decât o bucurie răstignită. Dacă se termină postul nu înseamnă că trebuie să slăbească rugăciunea, ci trebuie să continue, rugându-ne necontenit pentru pacea lumii, dar și pentru pacificarea sufletelor noastre, pentru împăcarea cu cei din jurul nostru. Biruința noastră asupra tuturor încercărilor răului ne-o oferă Cel Care a omorât moartea prin suferința de pe Cruce și Învierea cea de a treia zi, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia să ne încredințăm toată viața și nădejdea noastră, nemaiașteptând salvarea și gesturi de mântuire de la oameni. Căci Domnul nostru Iisus Hristos este Singurul prin Care oamenii se pot întoarce la Tatăl Ceresc.

Arhid. Andi Constantin Bacter