Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Mărturie, curaj și credință. Întâlnire cu Mihai Neșu la biserica „Izvorul Tămăduirii” din Oradea

Mărturie, curaj și credință. Întâlnire cu Mihai Neșu la biserica „Izvorul Tămăduirii” din Oradea

Marți, 8 aprilie 2025, biserica „Izvorul Tămăduirii” din Oradea a găzduit o seară de rugăciune, dialog și inspirație, în cadrul celei de-a patra sesiuni a proiectului duhovnicesc-educativ „Sens și devenire: Drumul către tine însuți”, organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala Oradea (ASCOR Oradea), cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.

Invitatul special al întâlnirii a fost Mihai Neșu, fost fotbalist internațional și fondator al Fundației Mihai Neșu, cunoscut și apreciat pentru statornicia sa în credință, dar și pentru activitatea sa filantropică excepțională dedicată copiilor cu dizabilități. Tema serii – „Valorile tinereții și furtunile vieții” – a fost un prilej pentru o mărturie autentică și emoționantă despre suferință, renaștere și viață trăită în Hristos.

Evenimentul a început cu slujba Pavecerniței Mari, urmată de conferința propriu-zisă, moderată de părintele Cristian Rus, consilier cultural la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei și paroh al bisericii „Izvorul Tămăduirii”.

Mihai Neșu a vorbit deschis despre momentele-cheie ale vieții sale: ascensiunea în cariera sportivă, accidentul care i-a schimbat radical viața și, mai ales, modul în care credința în Dumnezeu l-a remodelat interior și l-a ajutat să transforme tragedia personală într-o misiune profundă în slujba aproapelui. Cuvintele sale, rostite cu blândețe și smerenie, au atins inimile celor prezenți, oferind un model unic de curaj și veritabilă trăire creștină.

Pe parcursul întâlnirii, Preasfințitul Părinte Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare, subliniind valoarea inestimabilă a luminoasei mărturii oferite tuturor prin simpla prezență a lui Mihai Neșu, ruptă parcă din filele Patericului, într-un timp marcat de instabilitate și frământare. La final, Chiriarhul a urat tuturor celor prezenți să aibă parte de un post binecuvântat și sărbători pascale pline de lumină.

În sesiunea de întrebări și răspunsuri, participanții – tineri, studenți și membri ai comunității – au avut ocazia să dialogheze cu invitatul, adresându-i întrebări despre perioada carierei sportive, despre drumul redescoperirii personale prin credință și despre lucrarea caritabilă pe care o desfășoară.

Alături de Mihai Neșu s-a aflat și doamna Maria-Iulia Băcăran, director executiv al Fundației Mihai Neșu, care a prezentat activitatea fundației și detalii despre Centrul de recuperare Sfântul Nectarie din localitatea Cihei, județul Bihor – un proiect unic în România, care oferă terapie specializată copiilor cu dizabilități, într-un mediu care abundă în dragoste și profesionalism.

La sfârșitul întâlnirii de suflet, toți cei prezenți au putut înțelege că viața lui Mihai Neșu a devenit o pildă contemporană, tăcută și puternică, despre ceea ce înseamnă adevărata libertate: nu libertatea mișcării, ci libertatea inimii care se deschide spre celălalt și se unește cu Hristos. În fața limitelor trupului, sufletul poate prinde aripi, iar ceea ce pare o tragedie devine, prin har și voință, o cale de îndumnezeire. Tocmai în această transfigurare personală constă forța profundă a mărturiei sale, care nu emoționează doar, ci înnoiește lăuntric.

Inspirată din cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor...” (I Timotei 4,12), seara organizată de ASCOR Oradea a fost o chemare tăcută, dar puternică, la redescoperirea sensului vieții în lumina Evangheliei: o viață în care tinerețea devine maturitate prin credință, suferința se sfințește prin răbdare, iar slujirea aproapelui capătă valoare veșnică.

pr. Andi-Constantin Bacter

https://www.youtube.com/watch?v=u2EWpRlBg-I&ab_channel=DigiFM-NewsicRadio