Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / MIHAI NEȘU LANSEAZĂ PRIMA SA CARTE

MIHAI NEȘU LANSEAZĂ PRIMA SA CARTE

Fostul fotbalist Mihai Neșu lansează în data de 22 mai, ora 16.00, în cadrul Bibliotecii Județene din Oradea prima sa carte intitulată Complex Natural pentru detoxofierea sufletului- Culegere de cuvinte ziditoare de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos și de la Sfinți Părinți, Editura Episcop Nicolae Popovici a Episcopiei Oradiei.

Cartea apare cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și începe cu un cuvânt înainte - Rețetar duhovnicesc, al Ierarhului, și  se continuă cu 100 de pastile duhovnicești alese de Mihai Neșu, citate din scrierile unor Sfinți Părinți ortodocși (printre care; Părintele Efrem Filotheitul, Sfântul Paisie Aghiorâtul, Sfântul Serafim de Virița, Părintele Tadei, Sfântul Nicolae Velimirovici), care l-au întărit pe Mihai Neșu în momentele dificile din perioada paraliziei,  cu care se confruntă de 8 ani.

O carte va putea fi achiziționată la prețul de 29 lei, iar profitul obținut în urma vânzării va fi donat integral Fundației Mihai Neșu, care a înființat în anul 2015 Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii „Sfântul Nectarie” în Oradea, unde 130 copii fac terapii constant, în regim caritabil.

Cărțile vor fi disponibile în curând online, pe site-ul Fundației Mihai Neșu, la magazinul Diecezana al Episcopiei Ortodoxe din Oradea, la Magazinul Mânăstirii Sfânta Cruce din Oradea și în alte locații care vor fi anunțate pe parcurs.

Participarea la lansare va fi pe bază de invitație. Cei care doresc o invitație o pot solicita prin mail, până în data de 20 mai, la adresa info@mnf.ro și vor primi confirmarea de participare, în limita locurilor disponibile.

Vă așteptăm cu drag!