În cea dintâi zi din Noul An civil, luni, 1 ianuarie 2024, când Biserica Ortodoxă serbează praznicul împărătesc al Tăierii împrejur după trup a Domnului nostru Iisus Hristos și face pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie la cea mai veche mănăstire a Eparhiei, în catholiconul Mănăstirii Izbuc, alături de soborul slujitor al așezământului monahal.

După evocarea cuvântului evanghelic rânduit acestei zile de sărbătoare împărătească, Preasfințitul Părinte Sofronie a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc, în care a explicat dimensiunea mistică a practicii iudaice a tăierii împrejur, ritual care ajunge să-și cunoască deplinătatea în Biserica lui Hristos-Plinirea Legii, Cel Care ne cere circumciderea duhovnicească a inimii, tăierea voii întru imitarea Smereniei hristice.

Ierarhul își începe cuvântarea prin a pune în lumină o tâlcuire care scapă de cele mai multe ori râvnei cititorului Scripturii, indicând-o pe Maica Domnului ca fiind cea care, încă din pruncia Fiului ei, revelându-i-Se și cunoscându-L Cine este cu adevărat, descoperă discret și gradual că El nu este doar Fiul ei, Fiul Fecioarei, ci este Însuși Fiul lui Dumnezeu. Pericopa continuă cu vizita la Ierusalim, la doisprezece ani, a Domnului cu părinții Săi, Maica Sa și tatăl adoptiv, Dreptul Iosif. Ei pleacă, se întorc, dar constată că Fiul Fecioarei nu este împreună cu ei. Îl caută și nu-L găsesc, deși cea care L-a născut știe Cine este. Iar Maica Domnului, din respect pentru soțul ei, cu care a trăit în feciorie, arătând datoria pe care toți fiii și fiicele o au față de părinții lor, este cea care inițiază dialogul cu Mântuitorul Iisus Hristos, „provocându-L” totodată pe Fiul ei să Se descopere Cine este cu adevărat. Căci tâlcul vine, paradoxal, după aceea, când spune că Mama Sa păstra în inima ei toate aceste cuvinte. Nu putea să uite ce i-a spus Îngerul la Buna Vestire. Ea le avea pe toate în tezaurul inimii; știe foarte bine cu Cine vorbește și „provoacă” răspunsurile Sale pentru ca El să Se descopere Cine este, cum face și la nunta din Cana Galileei; Îi „provoacă” minunea, să Se descopere public Cine este. Așa face și în Templu, unde sunt mai-marii poporului și învățații, cu care stă de vorbă Fiul ei de câteva zile. Nu se văd pe chipul Lui semne de slăbiciune, de foame, de sete, dimpotrivă, ascultă ce spun ei și le pune întrebări și toți sunt uimiți. Dacă ar fi fost cu adevărat speriată de Fiul ei, că a dispărut, cum se sperie orice părinte când pleacă un copil de acasă, altfel s-ar fi manifestat îngrijorarea. Întrebarea este mai mult retorică: „iată, eu și cu tatăl Tău te-am căutat”. Iar răspunsul vine pe măsură: „în cele ale Tatălui Meu se cuvenea să fiu, nu știți voi asta?”, arătând cu adevărat cine Îi este Tată cu adevărat, fără să-l jignească pe Iosif, pentru că este tatăl Său adoptiv și îl respectă, dar misiunea Sa transcende cu mult cadrul familial și, cu atât mai mult, cadrul propriului popor, al poporului ales. El vine în misiune pentru întreaga umanitate!

Numărul de zile scurse de la nașterea unui fiu până la tăierea împrejur, rămas în cultul mozaic, făcea directa trimitere la Mesia, Cel Care avea să Se întrupeze, golindu-Se de Slava Dumnezeirii Sale, să moară și să învieze în cea dintâi zi a săptămânii, a opta zi, Ziua Noii Creații, răscumpărând păcatele lumii. De ce tăierea împrejur se făcea în a opta zi? Întâi de toate, să nu uităm că suntem într-un cadru iudaic, iar iudeii, care deși respectă și iubesc Legea, nu o înțeleg deplin – pentru că Deplinătatea Legii este Hristos, despre Care este vorba în Lege și Profeți –, iar înțelegerea și limbajul uman sunt prea sărace să descopere și să exprime adâncul de taină al lui Dumnezeu. Și în limbajul simbolic, biblic, știm că Dumnezeu a creat lumea în șase zile, iar în a șaptea zi, ziua de sabat, S-a odihnit. Ziua a opta este Ziua Noii Creații; este Ziua Domnului. Cum îi spunem noi, fiind un popor neolatin, Zilei Domnului? Domines Die. Ziua a opta este ziua veșniciei și este motivul pentru care vine și Se smerește Fiul lui Dumnezeu, primind tăiere împrejur; ceea ce arată realitatea Întrupării Sale, adevărul deplin al umanității Sale, că este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Atât de mare este Iubirea și Smerenia lui Dumnezeu! Măreția Sa este întotdeauna însoțită de smerenie, pentru că măreția lui Dumnezeu se ascunde în smerenia Sa de negândit. Cum se încheie troparul sărbătorii? „Mărire smereniei Tale!” Mărirea este dovada Atotputerniciei Sale, a Gloriei în care strălucește Dumnezeu, care, paradoxal, este însoțită de smerenie, pentru că în fragilitatea extremă, de bunăvoie, se ascunde Atotputernicia lui Dumnezeu. Ceea ce pentru lumea trecătoare pare înfrângere, pentru Dumnezeu este Biruință. Asta este lecția pe care Dumnezeu vine să ne-o predea, inclusiv prin tăierea împrejur după trup a Fiului Său înomenit.

Preasfinția Sa a concluzionat printr-o meditație adresată acum, la începutul unui Nou An civil, prilej în care ar trebui să primeze nu cererile și solicitările înaintea lui Dumnezeu, ci mulțumirea și doxologia pentru toate cele bune și cele mai puțin bune pe care, în pedagogia Sa divină, le-a rânduit în viața noastră. În toată această frumusețe a Iubirii dumnezeiești începe un nou an, când fiecare dintre noi caută să facă un bilanț al vieții sale, al timpului scurs și vine cu rugăciune umilă înaintea lui Dumnezeu. Dar, din păcate, fiind prea plini de cele de aici, ne rugăm lui Dumnezeu cerându-I ceva, în loc ca rugăciunea noastră să fie, pur și simplu, de mulțumire, adică euharistică. Și tocmai pentru că nu suntem în stare să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor Chipului lui Dumnezeu pe care-l purtăm în noi, ne-a lăsat Biserica, pedagogic, în cea dintâi zi a anului, splendida Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, care astăzi este pomenit, pentru ca prin cuvintele inspirate de Duhul Sfânt și preluate într-o sinteză liturgică unică de marele Părinte capadocian din Sfânta Scriptură și scrierile apostolice, să ne rugăm cu toții, împreună, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru darurile Sale; și, mai ales, înțelegând că orice început, cum este începutul Noului An, este o fereastră spre veșnicie și o bună ocazie, nu ca să punem în balanță cele bune și cele rele, ci ca să punem înaintea lui Dumnezeu sufletul nostru și viața noastră, să-I mulțumim pentru toate și să-L rugăm să ne binecuvinteze ca să putem să împlinim voia Sa, care este misiunea pe care fiecare dintre noi o are de împlinit pe pământ, mai ales noi creștinii, răspândind Bunătatea lui Dumnezeu în lume și devenind complici Iubirii nebune a lui Dumnezeu pentru lumea decadentă din care facem parte.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Ierarhul Oradiei și soborul slujitor au înălțat rugăciuni de mulțumire și recunoștință pentru binecuvântările revărsate de Dumnezeu asupra Eparhiei în anul scurs și pentru ca, pe mai departe, Preabunul Dumnezeu, și în Noul An civil, să Se milostivească asupra poporului binecredincios din părțile Bihorului românesc. De asemenea, Chiriarhul locului s-a rugat pentru odihna și mântuirea sufletului iubitei sale mame, distinsa doamnă Maria Drincec, mutată în veșnicia lui Dumnezeu în urmă cu un an de zile și o zi, în ultima zi a anului 2022.