Moment festiv la împlinirea a 40 de ani de arhipăstorire a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei în fruntea Eparhiei Aradului
Ziua de 2 decembrie 2024 va rămâne, cu siguranță, înscrisă în cărțile de istorie ale Municipiului Arad. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu a aniversat în această zi 40 de ani de când a fost întronizat Episcop al Aradului, Ienopolei și Hălmagiului (2 decembrie 1984)
Pentru a marca acest moment extraordinar din viața Eparhiei, la primele ore ale dimineții, Chiriarhul Aradului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei și un sobor numeros de arhierei, preoți și diaconi au slujit împreună la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad.
Alături de Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului au mai liturghisit arhiereii: Înaltpreasfințitul Părinte Luchian, Arhiepiscop și Mitropolit de Buda și Administratorul Eparhiei Ortodoxe Sârbe din Timișoara, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și un sobor numeros de preoți și diaconi, cu participarea autorităților locale și a multor credincioși.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Dr. Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei care a evocat personalitatea celui sărbătorit astăzi, la împlinirea a 40 de ani de arhipăstorire la Arad. Preasfinția Sa a realizat un „film verbal” care a cuprins toată viața Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepscop Timotei, evocânt personalitatea și anii de slujire și lucrare în ogorul Bisericii lui Hristos. De asemenea, Ierarhul Oradiei a arătat că Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu a format prin hirotonie sute și sute de slujitori ai Sfintelor Altare de-a lungul timpului, a ctitorit prima Catedrala finalizată după Revoluția din 1989 în România și și-a adus contribuția esențială la construirea de lăcașuri de cult noi și la refacerea celor existente. Preasfinția Sa a mai evidențiat faptul că Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, ierarhul bun, blând și smerit, a condus Eparhia Aradului într-o perioadă de grea încercări pentru Biserica Ortodoxă din Arad, și anume Revoluția din Decembrie 1989 și anii de tranziție de după aceasta, când au avut loc mari schimbări în societatea românească.
Răspunsurile liturgice au fost date de către Corala Preoților Arhiepiscopiei Aradului, conduși cu multă pricepere și dragoste de către Părintele Lect. Dr. Tiberiu Ardelean, titularul catedrei de Muzică Bisericească, de la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar Emilian Crișanul a prezentat o carte de predici a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, numită „Drept învățând cuvântul adevărului…”, o lucrare aniversară, dar și practică totodată, pentru folosul slujitorilor Altarelor din Arhiepiscopia noastră. Apoi, Preasfințitul Părinte Emilian a mai făcut o recenzie a filmului documentar „Pastorație și misiune în Eparhia Aradului”. Acest film, realizat de către postul de televiziune TRINITAS TV al Patriarhiei Române, prezintă succint viața „Decanului de vârstă al Ierarhilor” din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, punând accent pe realizările din decursul celor 40 de ani de slujire în demnitatea de Episcop, apoi Arhiepiscop al Aradului.
După acest moment, soborul slujitorilor și a preoților prezenți au fost invitați la o agapă frățească, unde s-a prezentat și filmul documentar, despre care vorbeam mai sus.
Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului (repere biografice):
– S-a născut în 4 iunie 1936 la Timișoara, primind la botez numele de Traian. A studiat la Liceul Diaconovici Loga din Timișoara, la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957). A devenit doctor în teologie în anul 1972; a absolvit studii de specializare la Facultatea de Teologie Protestantă din Neuchâtel (1967), la Institutul Ecumenic de la Bossey (1967-1968) și la Facultatea de Teologie din Fribourg (1971-1972).
În perioada 1960-1961 a activat ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș; a fost secretar eparhial la Arad (1961-1962) și Timișoara (1962-1968); Între 1968-1975 a fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului. În 1968 a fost hirotonit preot, iar în 1969 tuns în monahism la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cu numele Timotei. A fost hirotesit arhimandrit în 1970.
În data de 15 decembrie 1975 a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului, cu titlul Lugojanul, iar în data de 8 februarie 1976 a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Mitropolitană din Timișoara, devenind astfel Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului cu titulatura „Lugojanul”.
A fost ales Episcop al Aradului în 30 septembrie 1984, înscăunarea având loc la 2 decembrie 1984. În anul 2009, în data de 28 noiembrie, a fost ridicat în demnitatea de Arhiepiscop.
Arhid. Claudiu Condurache
fotocredit - arhiepiscopiaaradului.ro