În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 8 septembrie 2024, când Biserica Ortodoxă de pretutindeni serbează cel dintâi praznic al noului An Bisericesc, Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Parohia Vintere din Protopopiatul Tinca a fost vizitată de Chiriarhul meleagurilor bihorene, Preasfințitul Părinte Sofronie, care a oficiat prima Sfântă Liturghie pe Altarul principal al noii bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și „Buna Vestire” din localitate. Slujirea arhierească din această zi de sărbătoare marchează un eveniment istoric aparte în viața Parohiei Vintere, care aniversează zece ani de la sfințirea și așezarea pietrei de temelie pentru noul sfânt lăcaș de către Preasfințitul Părinte Sofronie, întrucât, în urmă cu doisprezece ani, Parohia Vintere a fost nevoită să retrocedeze cultului greco-catolic lăcașul de cult.

În cuvântul de învățătură rostit de Ierarhul Oradiei după evocarea celor două pericope evanghelice rânduite pentru ziua de astăzi (Ioan 3, 13-17 – a Duminicii, respectiv Luca 10, 38-42; 11, 27-28 – a Praznicului), Preasfinția Sa a evidențiat suprapunerea plină de sens și simbolism a praznicului Nașterii Maicii Domnului cu Duminica ce precedă Înălțarea Sfintei Cruci, proximitate și juxtapunere ce nu sunt întâmplătoare, relevând taina înălțării supreme a unei umanități căzute, dar salvate prin responsabilitatea și sacrificiul unei smerite familii din neamul lui David, culminând cu exponentul ei omenesc cel mai de seamă, Preasfânta Fecioară Maria, pârga noii umanități.

Omilia Chiriarhului a început prin indicarea direcției înspre care se îndreaptă toată cinstea și lauda pe care Biserica o aduce Maicii Domnului, nașterea ei și mântuirea ce se întrevede în acest moment din iconomia mântuirii fiind cele care ne fac să trăim cu intensitate maximă atât bucuria izbăvirii, cât și amărăciunea din care am fost izbăviți. Sărbătorind-o pe Născătoarea de Dumnezeu, Îl sărbătorim pe Cel pe Care L-a dăruit lumii. Toate cântările praznicului trimit la Lucrarea mântuitoare. Toate cântările prin care o cinstim pe Maica Domnului, dacă ați luat aminte la troparul și condacul sărbătorii, vorbesc despre izbăvirea din blestemul morții, așa cum spune condacul: „Părinții Fecioarei, la bătrânețe, din sterpi cum erau, din darul lui Dumnezeu, au dobândit o Copilă cuminte, curată, care vine și se naște din cea stearpă. Părinții ei, Ioachim și Ana, erau bătrâni, trecuse vremea în care puteau avea copii. Dumnezeu S-a milostivit și le-a dăruit darul cel mare, pe care-l dăruiește umanității. Și la rândul ei, sărmana umanitate, primind darul lui Dumnezeu, I-l înapoiază lui Dumnezeu. Astfel, nu numai Ioachim și Ana, ci întreaga umanitate disperată după mântuire și însetată de salvarea din moarte, chiar și inconștientă fiind, până la ultimul care se va naște din femeie, Îi oferă lui Dumnezeu pe Fecioara aleasă, care devine Maica lui Dumnezeu. Umanitatea bolnavă și muribundă în întregul ei doar atât a fost în stare să Îi ofere lui Dumnezeu. Răspunsul lui Dumnezeu, însă, este cu asupra de măsură! Vine Însuși El, Dumnezeu, și Se înomenește din Preasfânta și Preacurata Fecioară, păzindu-i fecioria, învrednicind-o să fie Născătoare de Dumnezeu și chemând umanitatea toată la mântuire. De aceea, omul credincios are o legătură puternică cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, dar și cu Sfinții lui Dumnezeu. Maica Domnului este Modelul umanității curate și este cel mai de preț dar pe care întreaga umanitate a fost în stare să I-l ofere lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu, la rândul Său, prin ea, să dăruiască lumii Cadoul suprem, pe Fiul Său, spre Jertfa mântuitoare. Darul este gratuit, e pentru toți, dar nu este obligatoriu. Nimeni nu este obligat să primească Darul, mântuirea nu vine cu forța și nimeni nu este mântuit „din oficiu”.

Praznicul de astăzi ne arată în modul cel mai sublim că, exact de acolo de unde și când ne așteptăm cel mai puțin, Dumnezeu naște speranță și un nou drum pentru noi, omul primind șansa corectării neascultării dintâi prin Nașterea Evei celei Noi, pentru o Nouă Creație. Umanitatea stearpă, umanitatea păcătoasă, din darul lui Dumnezeu, devine fertilă. Bătrânii Ioachim și Ana primesc un copil. Realizăm cât se poate de limpede că acest copil extraordinar a venit în lume ca rod al postului și al rugăciunii. La vârsta aceea, nu aveau altă speranță, decât să fie un toiag al bătrâneților, care să ducă mai departe neamul. Din stearpă cum era, Dreapta Ana devine născătoare de copil. Trupul, din uscat cum era, devine purtător de hrană dătătoare de viață. La pieptul ei se hrănește Prunca Maria, pentru ca la rândul ei – cea fericită de femeia din popor – să Îl poată hrăni cu lapte, la pieptul ei, pe Fiul lui Dumnezeu Înomenit, ca și pe noi toți să ne primească ca fii și fiice ai lui Dumnezeu; așa cum o vedem la Crucea Fiului, când Maica Domnului este încredințată Ucenicului iubit. Așa cum pieptul ei sfânt L-a hrănit cu lapte pe Fiul lui Dumnezeu Înomenit, ea, duhovnicește, ne hrănește ca o Maică Duhovnicească adevărată, curată, prin rugăciunile ei. Puterea ei este uriașă. Cinstirea ei, pe măsură. Înaintea Fiului ei se închină împărații; au început-o încă de la Betleem. Au continuat toți împărații și conducătorii creștini, iar Biserica o cinstește ca pe Adevărata Împărăteasă a cerurilor, pentru că ea este cea care, prin maternitatea ei duhovnicească, mijlocește la Fiul ei pentru mântuirea noastră. E adevărat, Dumnezeu n-a venit în lume pentru a o judeca, ci pentru a o mântui, dar tot atât de adevărat este că, la Întoarcere, urmează și Judecata. Pentru Judecata nepărtinitoare avem nevoie de un „avocat” bun și iubitor, înțelegător al neputințelor noastre, care să primească toate suferințele și chemările noastre după ajutor. O avem pe Maica Domnului.

Așadar, nu doar dragostea sacrificială a lui Dumnezeu, ci și mijlocirea neîncetată a Maicii Preasfinte și a Sfinților lui Dumnezeu ne sprijină și ne izbăvesc din mrejele acestei lumi, însă, cu tot darul și cu toată darea cea bună de Sus pogorâte, rămâne la alegerea noastră dacă dorim să luptăm până la sfârșit, în încercările și provocările acestei vieți, pentru mântuirea sufletelor noastre. Vrem să ne mântuim? Atunci, suntem chemați să ascultăm ce ne spune Hristos Domnul. Fericit este cel care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și Îl urmează pe El! Urmarea lui Hristos presupune sacrificii. Urmarea lui Hristos nu este ușoară, înseamnă să ajungi la măsura iubirii de vrăjmași. Nu este ușor, dar, bineînțeles, există și posibilitatea refuzului. Consecințele duc la întuneric. Așadar, lumea, umanitatea, noi cei de acum și cei care vin după noi, până la ultimul care se va naște din femeie – pentru că cei care au plecat deja și-au împlinit misiunea și au făcut alegerea, întrucât alegerea putem să o facem până la închiderea ochilor –, suntem chemați să alegem. Acum este timpul nostru! Ispitele sunt multe, încercările sunt felurite, prăpastiile sunt la tot pasul, obstacolele, destul de numeroase; cursele vrăjmașului sunt mai perverse ca oricând; ofertele și așa-zisele alternative abundă, dar n-au consistență, deși sunt seducătoare și strălucitoare, asigurând succesul pe moment, succesul imediat și cu perspectivă scurtă. Da, ca să fii al lui Hristos, trebuie să treci prin multe privațiuni. Nu e comod, într-o lume a consumului excesiv și a luxului exagerat, să-I urmezi lui Hristos și, mai ales, să încasezi loviturile vieții care vin, pentru că Dumnezeu vrea să ne arate ce este cu adevărat important și esențial pentru viața noastră. Dar cine rezistă până la capăt se va mântui – și nu în formula de-a dreptul stupidă, a deja consacratului în lumea virtuală, „#rezist”, care este o caricatură a adevăratei rezistențe. Rezistența adevărată este îndreptată împotriva propriilor neputințe, pentru stăpânirea propriilor patimi, pentru domesticirea și cumințirea ambițiilor prostești ale noastre, ale fiecăruia; rezistența de a nu ne lăsa captivați de egoismul propriu, făcând din noi înșine un idol și uitând de Dumnezeul Cel Adevărat. De fapt, pentru ce căutăm comoditatea în viață? Din idolatrie față de propriul nostru eu. Și, cum lumea ne îndeamnă la așa ceva și asta se cultivă, e foarte lesne să uiți de Dumnezeu și să uiți că, totuși, suferința înnobilează și că din încercări și din probele de foc ale vieți, întotdeauna, omul iese mai puternic, mai luminat, mai echilibrat, mai dispus să plece urechea la suferința aproapelui. Aceasta o face Preasfânta Născătoare de Dumnezeu de peste două mii de ani. Rugăciunile ei nu s-au oprit și nu se opresc, nici măcar după inaugurarea cu putere a Împărăției Fiului ei, căci și atunci rugăciunile Maicii Domnului vor străluci în toată splendoarea.

În partea de sfârșit a Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, l-a hirotesit pe Părintele paroh Emanuel Juncu întru iconom-stavrofor, iar pentru excepționala activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească desfășurată în Parohia Vintere, Ierarhul i-a oferit preotului paroh Ordinul eparhial „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici.

În cele ce au urmat, Părintele Călin-Ovidiu Popa, în calitatea de Protopop al Tincăi, a rostit un cuvânt ocazional, iar Părintele paroh Emanuel Juncu a adresat un cuvânt de mulțumire Ierarhului Oradiei pentru distincțiile onorante, ce arată dragostea părintească și prețuirea de care întreaga parohie încredințată spre păstorire se bucură din partea Arhipăstorului ei. De asemenea, preotul paroh și-a manifestat recunoștința față de autoritățile centrale, județene și locale, prezente la sfânta slujbă, precum și față de bunii credincioși ai enoriei, care au fost alături cu tot ceea ce le-a stat în putere pentru ca noua biserică a vinterenilor să fie înălțată și înfrumusețată, spre slava lui Dumnezeu și folosul poporului Său.

Ultima cuvântare festivă a aparținut Ierarhului Oradiei, care i-a felicitat cu multă bucurie pe toți cei prezenți pentru exemplara și armonioasa conlucrare ce există între preot, credincioși și autorități în cazul Parohiei Vintere, ce a reușit să renască duhovnicește și să Îi construiască lui Dumnezeu un nou locaș în satul lor. Preasfinția Sa i-a felicitat pentru frumoasa conviețuire alături de celelalte comunități creștine, demonstrând că sunt un model pentru societatea de astăzi, situându-se departe de extremismul și fundamentalismul care nu fac cinste nimănui și nu fac decât să distrugă ce e bun și să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu și de semenii săi. Totodată, Ierarhul a adresat urări de bine tuturor celor care poartă numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și i-a binecuvântat pe elevii care, mâine, vor începe noul an școlar.

***

Istoricul Ioan Godea menționează că în secolul al XVII-lea exista o biserică de lemn situată pe un loc puțin mai ridicat între satele Copăceni și Vintere, deservind ambele comunităţi. Doar prunii rămaşi singuratici pe deluşorul de la marginea drumului ce duce spre Vintere mai amintesc de faptul că aici a fost odinioară un cimitir şi o biserică.

Convertirea la catolicism a satelor transilvane a constituit unul din punctele importante ale agendei misionare ale propagandei catolice. Situaţia aceasta s-a petrecut şi la Vintere. Biserica de lemn a fost distrusă, iar credincioşii determinaţi să treacă la catolicism. Însă, din masa mare a populației, nu toți s-au convertit la „unirea cu Roma”, mulţi rămânând statornici în credința ortodoxă.

Din pricina vitregiei vremurilor, aceștia frecventau biserica ortodoxă din Săldăbagiu Mic și pe cea din Copăceni. Cu timpul, satul s-a dezvoltat, impunându-se necesitatea construirii unei noi biserici. În perioada 1871-1898, a fost ridicată o biserică din piatră, materialul fiind adus de la cariera aflată la marginea satului, fiind pusă sub jurisdicția Episcopiei greco-catolice de Oradea. Această biserică a deservit comunitatea ortodoxă din anul 1949 până în anul 2012, când a fost retrocedată cultului Greco-catolic.

În noul context, la 22 iunie 2014, s-a sfințit piatra de temelie pentru noua biserică ortodoxă de către Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei, prin grija Părintelui Vasile Popa, la acea vreme Protopop al Tincăi. La demisolul bisericii s-a amenajat un paraclis care s-a inaugurat la 3 mai 2015, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, moștenit de la vechea biserică, și „Buna Vestire”.  

În anii din urmă, sub harnica și inspirata păstorire a Părintelui paroh Emanuel Juncu, zidirea bisericii și lucrările exterioare au fost finalizate, iar, în prezent, interiorul sfântului lăcaș este pregătit și amenajat pentru înfrumusețarea cu pictură.

pr. Andi-Constantin Bacter