Noi membri aleși în Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei
Potrivit prevederilor statutare şi regulamentare, precum şi a calendarului stabilit pentru alegerea noilor organisme bisericeşti deliberative şi executive la nivel eparhial, în ziua de joi, 26 aprilie 2018, în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei au avut loc alegerile pentru noi membri în Adunarea Eparhială. Scrutinul a fost organizat în zece circumscripţii electorale: Oradea I, Oradea II, Beiuș I, Beiuș II, Marghita, Tinca, Aleșd, Ștei, Valea lui Mihai și Salonta. Pentru un mandat de patru ani, respectiv legislatura 2018-2022, în fiecare circumscripţie au fost aleşi câte un cleric şi doi mireni.
10 clerici și 20 de mireni au fost aleşi să reprezinte clerul și poporul dreptmăritor din Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei în Adunarea Eparhială. Teritoriul jurisdicțional al Episcopiei Oradiei, respectiv județul Bihor, a fost împărțit în zece circumscripţii electorale bisericeşti, în cele patru protopopiate din eparhie, pentru ca toţi membrii, clerici şi mireni, să fie reprezentaţi corespunzător în Adunarea Eparhială.
În fiecare circumscripție lucrările s-au desfăşurat pe două etape. În prima etapă, de la ora 10, au fost aleși doi mireni, iar în a doua etapă, de la ora 11, a fost ales un cleric. Pentru fiecare centru de circumscripție a fost desemnat de către Chiriarhul Oradiei un preşedinte care să conducă lucrările.
Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este formată din 30 de reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor mireni.