Noi ocrotitori duhovnicești pentru Paraclisul Liceului Ortodox din Oradea, Sfinții Români
De marea sărbătoare a Sfinților Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur – Ocrotitorii școlilor teologice din întreaga lume ortodoxă, joi, 30 ianuarie 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul „Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana” al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” de pe strada Republicii din Oradea, oferind cu acest prilej festiv, în lumina Anului Omagial al Centenarului Patriarhiei Române și a Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al 20-lea, un nou hram lăcașului de rugăciune al tinerilor teologi, Duminica Sfinților Români.
Din soborul slujitor a făcut parte Părintele vicar Radu-Valer Rus - directorul liceului confesional, Părintele Călin-Dănuț Ioniță – Protopopul Oradiei, Părintele Florin Negruțiu - inspector școlar pentru Religie, părinți profesori care predau la această instituție discipline teologice și diaconi, iar la strană, răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Diacon Nicolae Firu” al liceului orădean, coordonat de Părintele Profesor Ștefan-Alexandru Lakatos. La sfânta slujbă au luat parte elevii, profesorii și ostenitorii școlii orădene, constituindu-se într-un eveniment special închinat patronilor spirituali ai cunoașterii de Dumnezeu.
Cu această ocazie, în urma lucrărilor de înfrumusețare desfășurate la nivelul paraclisului, Chiriarhul locului a oficiat slujba de sfințire a noilor vitralii ce străjuiesc lăcașul de cult, reprezentându-i pe cei 16 Sfinți Cuvioși și Preoți Mărturisitori pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat anul acesta și care, alături de ceilalți Sfinți Români, inspirat reprezentați în noua icoană a Soborului Sfinților Români, se alătură într-o astfel de ceremonie solemnă ca ocrotitori ai paraclisului Liceului Ortodox din Oradea.
La dumnezeiasca liturghie, elevii și profesorii au putut fi martorii a două evenimente liturgice deosebite. Unul dintre absolvenții liceului ortodox, tânărul teolog prof. George-Alexandru Șandro a fost hirotonit în treapta slujirii diaconale, iar Părintele protopop Călin-Dănuț Ioniță a fost hirotesit întru protoiereu de către Ierarhul Oradiei.
După tradiția anilor anteriori, cuvântul de învățătură a fost rostit de către unul dintre elevii clasei a douăsprezecea de la profilul teologic, elevul Ștefan-Cosmin Birău, care a vorbit despre Sfinții Trei Ierarhi, asemănându-i cu niște izvoare nesecate ale inspirației pentru toți teologii și credincioșii care înțeleg Cine este cu adevărat sensul vieții.
La sfârșitul programului liturgic, directorul liceului, Părintele vicar Radu-Valer Rus, a rostit o alocuțiune festivă în care și-a manifestat recunoștința față de Preasfințitul Părinte Sofronie pentru bucuria sărbătorească pe care a mijlocit-o frumoasei familii a Liceului Ortodox, care, anul acesta, s-a îmbogățit în har, prin așezarea duhovnicească la umbra ocrotitoare a Sfinților Români, prăznuiți și amintiți cu multă evlavie și dragoste îndeosebi acum, la împlinirea celor o sută de ani de la promovarea oficială a Bisericii Ortodoxe Române Autocefale la rangul de Patriarhie. De asemenea, părintele director a adresat un cuvânt de felicitare către Ierarhul Oradiei, care, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, aniversează 26 de ani de la alegerea de către Colegiul Electoral al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria ca Întâi Arhipăstor al românilor ortodocși din Ungaria.
În cele din urmă, Ierarhul le-a mulțumit tuturor și i-a felicitat pe cei prezenți pentru frumoasa icoană pământească pe care, cu toții, au reușit să o contureze în mod duhovnicesc, prin efortul binecuvântat de a reflecta Icoana cerească a Sfinților Români, serbându-i astfel pe Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitorii școlilor teologice ortodoxe, împreună, ca într-o frumoasă familie a Liceului Ortodox.
Liceul Ortodox din Oradea, ce poartă numele Episcopului-ctitor al Eparhiei, Roman Ciorogariu, reprezintă una dintre ctitoriile de suflet ale Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care, în anul întronizării la Oradea, 2007, din rațiuni misionare, a înființat această instituție de învățământ confesional, întrucât în Oradea deja funcționau de ani de zile școli teologice ale altor confesiuni.
La acea vreme, efectivul liceului începea cu o clasă de 27 de elevi. Astăzi, la toate ciclurile de învățământ, preșcolar, gimnaziu și liceal, profil teologic și profil filologic, Liceul Ortodox are în grijă mai bine de o mie de elevi înmatriculați, în cadrul a trei unități de învățământ.
În cei peste șaptesprezece ani de activitate ai liceului orădean, s-au distins absolvenți de frunte care au intrat în diferite trepte ale clerul bisericesc, sau alții care își desfășoară cu cinste activitatea în diverse domenii precum cel medical și universitar.
Printre alte realizări importante în plan cultural, educațional și comunitar, Liceul Ortodox din Oradea și-a dobândit, în timp, titlurile de Școală Europeană, Școală Ambasador a Parlamentului European și Eco-Școală, având o bogată activitate în cadrul programelor școlare internaționale Erasmus+, de care au beneficiat atât elevii, cât și cadrele didactice.
pr. Andi-Constantin Bacter