An de an, în cea de a cincea zi a lunii august, Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește pe unul dintre cei mai recent canonizați Sfinți Români, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț. La fel ca și în anii precedenți, și anul acesta, joi, 5 august 2021, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a vizitat parohia Oradea-Nufărul I, unde a slujit Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi cu prilejul serbării hramului principal al bisericii parohiale.

După citirea fragmentului evanghelic rânduit acestei sărbători, Ierarhul Oradiei a rostit un frumos cuvânt de învățătură în cadrul căruia a evidențiat statura duhovnicească excepțională a acestui mare sfânt al Bisericii noastre, Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, un veritabil pionier al vieții anahoretice și un rugător fierbinte înaintea Tronului Preasfintei Treimi pentru neamul românesc și pentru întreaga lume.

În debutul predicii, Preasfințitul Părinte Sofronie a prezentat succint viața Sfântului Cuvios Ioan Iacob, un sfânt aproape contemporan cu noi, care ar fi putut chiar să ne fie bunic. Rămas orfan, crescut de o bunică care ar fi vrut să meargă la mănăstire, dar, cu toate că s-a sacrificat pentru nepotul ei, a sădit în el sămânța cea bună a rugăciunii, care l-a urmat, apoi, toată viața. El a fost chemat de Dumnezeu la înalta petrecere îngerească, intrând în Lavra Neamțului pentru a se liniști, pentru a urca pe calea cea grea a Golgotei, spre Lumina lui Hristos, spre Lumina taborică, pentru a se bucura de darurile Schimbării la Față. Nu întâmplător, ziua de prăznuire a Sfântului Ioan este chiar ziua înainteprăznuirii Schimbării la Față a Domnului. Dorul său de viață pustnicească, dragostea sa pentru asceză, pentru depărtarea de toate cele lumești și apropierea de Dumnezeu l-au făcut să simtă chemarea părăsirii pământului patriei sale pentru a merge la Locurile Sfinte, în Țara Sfântă, pentru a se nevoi acolo și a câștiga cununa mărturisirii Domnului nostru Iisus Hristos în lumea de aici.

Unul dintre aspectele deosebite ale vieții Sfântului Ioan Iacob constă tocmai în faptul că a părăsit locurile natale pentru pământul sfânt al Israelului, din dorința de a fi cât mai aproape de locurile unde a pășit Domnul Hristos, sensul suprem al existenței sale. A plecat în Țara Sfântă, unde s-a nevoit la început în lavra sfântă a Sfântului Sava cel Sfințit, unde a fost bibliotecar, pentru ca, apoi, să fie trimis ca egumen la schitul românesc de la Valea Iordanului, un așezământ monahal care în zilele noastre începe să renască, fiind închis multe zeci de ani în urma războiului din Israel. De aici s-a retras în pustia Hozevei, la Mănăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul, unde nu a petrecut numai în mănăstirea propriu-zisă, ci s-a retras într-o peșteră, viețuind în aspră asceză. Cu toate acestea, nu a părăsit lumea, ci a continuat de aici să-și povățuiască fiii duhovnicești.

Evlavia ucenicilor și a credincioșilor care îl cercetau pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob s-a manifestat încă din timpul viețuirii sale, această apreciere datorându-se minunilor pe care acesta le săvârșea și rugăciunilor puternice pe care sfântul le înălța ziua și noaptea pentru toți cei care îi cereau ajutorul și sfatul. Multe și mari minuni a făcut Sfântul Ioan Iacob, nu numai pentru români, ci și pentru credincioșii greci, arabi, pentru toți creștinii ortodocși care-l căutau. El, în viața sa, atât de aspru s-a nevoit, încât cei care l-au cunoscut mai îndeaproape mărturisesc că, atunci când l-au întâlnit spre sfârșitul vieții sale, vedeau prin straiele monahale uzate, vechi și ponosite, prin trupul atât de slăbit de post și de asceză,  prin anteriul călugăresc și pielea uscată,  felul în care inima bătea în ritmul Rugăciunii lui Iisus.

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț nu s-a retras pasiv din lume, căci sfântul hozevit s-a remarcat nu doar prin viața sa pustnicească, ci și prin scrierile sale, care se cristalizau într-un glas profetic mustrător la adresa ideologiilor care au desfigurat omul în secolul trecut, cel mai sângeros din întreaga istorie a umanității. Sfântul a lăsat scrieri care în timpul comunismului circulau în secret în lumea bisericească și mai ales în lumea călugărească. Securitatea îi urmărea pe cei care dețineau scrierile Sfântului Ioan și-i prigonea și, mai ales, îi pedepsea cu asprime pe cei care răspândeau scrierile, în acest fel ajungând și alții să le citească. De ce se temeau? Pentru că Sfântul Ioan era molipsitor în curajul său! Sfântul, e adevărat, departe fiind de țara ocupată de comuniști, dar aproape de Dumnezeu, a văzut duhovnicește tot ce se întâmpla în țara sa. Sfântul Ioan, vorbind despre Lavra Neamțului, spunea că „diavolii roșii”, adică stăpânirea comunistă, au reușit să distrugă în câteva zeci de ani ceea ce n-au reușit să distrugă diavolii negri în sute de ani de ispitire a călugărilor și de prigoană și asediu constant asupra Mănăstirii Neamțului. Oare ce ar spune Sfântul Ioan dacă ar trăi în vremurile noastre?

În încheiere, Preasfinția Sa a accentuat faptul că o astfel de prăznuire a unui sfânt al Bisericii noastre este prilej de aleasă bucurie și de mare speranță, căci, deși trăim vremuri de înstrăinare și de dezbinare, încă Biserica naște astfel de sfinți, autentice faruri călăuzitoare în negura nivelatoare a deznădejdii care cuprinde lumea. Un astfel de om a dat poporul nostru! Nu este pentru noi pricină de mândrie, ci este pricină de mare binecuvântare. Din păcate, destule exemple negative avem dintre fiii poporului nostru, dar avem și exemple pozitive, de oameni puternici în credință, care au renunțat la tot pentru Hristos și Împărăția Lui. Un astfel de mărturisitor dârz al credinței, nu doar prin viața sa ascetică, ci și prin scrierile sale, a fost Sfântul Cuvios Ioan cel Nou Românul, Noul Hozevit, ocrotitorul principal al bisericii dumneavoastră care astăzi se află în frumoasă haină de sărbătorire a hramului.

Bucuria serbării acestui mare sfânt ascet al Bisericii noastre a fost sporită de săvârșirea Sfintei Taine a Hirotoniei de către Preasfințitul Părinte Sofronie, prin care monahul Onufrie Bara a fost prohirisit în treapta slujirii diaconale pe seama Mănăstirii Izbuc.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele paroh Liviu Ințe a ținut un cuvânt ocazional prin care a mulțumit Chiriarhului locului pentru aleasa slujire arhierească și pentru bucuria de a fi împreună cu ocazia serbării sfântului ocrotitor al acestei vrednice comunități parohiale.

Apoi, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt festiv în cadrul căruia le-a vorbit credincioșilor prezenți de marea binecuvântare de a-l avea pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamț ca protector spiritual, urându-le de bine tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan, dar și celor care poartă numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care o preacinstim în chip deosebit, prin rugăciune și post, în această perioadă de sfârșit a anului bisericesc.

Diac. Andi Constantin Bacter