Sărbătoarea împărătească a Pogorârii Duhului Sfânt este flacăra vie a chemării Tatălui Ceresc, Care, la zece zile după Înălțarea Fiului, trimite în lume pe Mângâietorul, pecetluind astfel începutul Bisericii ca Lucrare a Duhului. Iar în adâncă armonie liturgică, Duminica următoare constituie răspunsul la această chemare cerească prin prăznuirea Duminicii Tuturor Sfinților, viețile transfigurate reprezentând adevăratele roade ale Duhului Sfânt.

În ajunul Duminicii, sâmbătă, 14 iunie 2025, comunitatea euharistică din Parohia Gepiu, Protopopiatul Tinca, a trăit un moment istoric, de aleasă binecuvântare și împlinire duhovnicească: sfințirea bisericii parohiale, lăcaș al harului și al întâlnirii cu Dumnezeu, oficiată de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. Cu acest prilej, Ierarhul a înzestrat biserica și cu al doilea ocrotitor spiritual – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României.

Lăcașul de închinare, edificat în stilul apusean, datează de la jumătatea secolului al XIX-lea, construit din daniile bunilor credincioși ai Gepiului, o comunitate proeminentă a Bihorului care a dat zeci de eroi jertfiți în cele două Războaie Mondiale. În cinstea lor au și fost înălțate două monumente – unul în cimitirul parohial, iar celălalt, în proximitatea bisericii, prin bunăvoința autorităților locale și purtarea de grijă a Părintelui protoiereu Gheorghe Nemeș, fiu de seamă al satului. În anul 2016, odată cu venirea Părintelui paroh Călin-Ovidiu Popa, care îndeplinește cu vrednicie ascultarea de Protopop al Tincăi, biserica, aflată într-un stadiu de degradare totală, a trecut prin ample lucrări de reparație, restaurare și înfrumusețare, reprezentând o veritabilă renaștere edilitară dimpreună cu întreg spațiul bisericii, dar o renaștere transpusă mai ales în plan pastoral-misionar, toate desfășurate sub exemplara coordonare a părintelui protopop și paroh.

Biserica se remarcă prin frumusețea cerească a podoabei interioare, a veșmântului de pictură, realizată cu multă măiestrie de pictorul bihorean Remus Bradea, un artist plastic de anvergură, din a cărui zugrăvire nu se desprinde doar simțul excepțional al frumosului, ci și lăuntrul unui om al rugăciunii autentice, călcând cu vrednicie pe urmele marelui pictor bizantin Manuel Panselinos, exponentul cel mai de seamă al Școlii macedonene și al Renașterii paleologe, geniul artistic din spatele frescelor neprețuite de la Mănăstirea Protaton din Sfântul Munte.

La evenimentul sfințitor au luat parte autorități centrale, județene și locale, oameni de cultură și un număr mare de credincioși, din sat dar și din municipiile Oradea, Salonta și din împrejurimi.

După oficierea slujirii arhierești, Chiriarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de binecuvântare, în care a subliniat solemnitatea pe care o comportă străvechea rânduială a târnosirii bisericilor, astăzi, la Gepiu, plinindu-se vremea sfințirii celei mari a lăcașului de cult, un dar de mare preț pe care comunitatea, în frunte cu păstorul lor sufletesc, Părintele paroh Călin-Ovidiu Popa, Protopopul Tincăi, Îl aduc înaintea lui Dumnezeu, Căruia I-au făcut Casă în satul lor.

De asemenea, Preasfinția Sa a adresat cuvinte de felicitare față de preotul paroh, față de autoritățile civile care au contribuit considerabil și, mai ales, față de frumoasa familie duhovnicească a bunilor credincioși din enoria Gepiu. În semn de aleasă prețuire, Ierarhul a oferit diplome de apreciere credincioșilor care s-au remarcat prin sprijinul oferit restaurării și înfrumusețării bisericii.

„Îmi revine smerita datorie de a vă felicita din suflet pentru tot ceea ce ați făcut pentru frumoasa biserică parohială, care se înscrie în salba bisericilor emblematice din Eparhia Oradiei și în întregul tezaur al Patrimoniului nostru cultural și spiritual național. Să vă bucurați, căci este o zi de sărbătoare nesfârșită, o bucurie sfântă care să vă însoțească în toate zilele vieții, ca pregătire pentru veșnicia sărbătorii neînserate din Împărăția Cerurilor! Astăzi, cu toții am avut parte de sfințire, de binecuvântare, de înnoire, de luminare a vieților noastre. Să vă bucurați de biserică și să nu uitați că este Casa lui Dumnezeu, unde veniți pentru ca să lăsați poverile și toată grija cea lumească, plecând cu zâmbetul pe buze, cu pacea în inimi, cu fericirea în gând și cu speranța în Dumnezeu, Cel Care nu are pe nimeni de pierdut.”

În cele ce au urmat, Părintele protopop Călin-Ovidiu Popa, cu emoție și bucurie, a rostit o alocuțiune festivă în care și-a manifestat recunoștința față de Dumnezeu și Toți Sfinții, care au mijlocit pentru săvârșirea unei asemenea lucrări bineplăcute înaintea lui Dumnezeu. Gânduri de prețuire s-au îndreptat față de dragostea părintească și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Sofronie al Oradiei, precum și, în mod cu totul aparte, față de distinsa și jertfelnica-i familie și față de familia lărgită, enoriașii încredințați spre călăuzire spirituală.

Ziua următoare, în Duminica întâi după Pogorârea Duhului Sfânt, închinată Tuturor Sfinților, Episcopul Oradiei și soborul coliturghisitor au oficiat prima Jertfă Euharistică pe Altarul proaspăt sfințit, înaintea căruia, atât după săvârșirea târnosirii din ajun, cât și după slujirea duminicală, toți credincioșii au avut ocazia excepțională de a se închina și a se ruga lui Dumnezeu, de acolo, din Sfânta Sfintelor.

După citirea pericopei evanghelice (Matei 10, 32-33; 37-38 și 19, 27-30), Ierarhul Oradiei a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc în care a elogiat luminoasele chipuri și fapte ale Sfinților lui Dumnezeu, știuți și neștiuți, cu îndemnul de suflet către credincioși de a avea dorința sinceră și curajul tinderii spre aceeași destinație finală, singura pentru care am fost creați, Împărăția Cerurilor, unde Dumnezeu a gătit loc pentru toată lumea și ne așteaptă cu iubitoarele-I Brațe Părintești deschise până la sfârșitul veacurilor.

Preasfinția Sa a insistat asupra faptului că, într-o lume frecvent orbită de mirajul succesului pasager, Pogorârea Duhului Sfânt revelează adevărata și unica vocație a omului: nu simpla supraviețuire sau strălucirea vremelnică, ci sfințirea vieții și înaintarea întru veșnicie.

„Cel mai important rol al Venirii Duhului Sfânt în lume și al Întemeierii Bisericii este Sfințenia. Este Sfințenia Duhului Sfânt pe care o împărtășește ca dar ceresc, dumnezeiesc, oamenilor. Noi toți suntem chemați, prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să ne sfințim, să fim Sfinți. Demnitatea omului este aceea de a fi sfânt. Pentru aceasta Dumnezeu îl cheamă pe om la existență, la viață, pentru Sfințenie, pentru a fi Sfânt. Țelul vieții omului nu este succesul în carieră, bogăția pe pământ, averile, bunăstarea, progresul, faima și slava deșartă înaintea lumii. Țelul omului este Sfințenia, iar Sfințenia înseamnă dobândirea Duhului Sfânt. Pentru aceasta ne cheamă Dumnezeu la viață, pentru că Sfințenia și sfințirea vieții noastre înseamnă moștenirea vieții veșnice. Dumnezeu nu ne cheamă la existență pentru o viață efemeră, pentru o viață trecătoare, fie ea plină de succes și măreție, căci toate sunt trecătoare și, la capăt, se sfârșește. Nu, Dumnezeu ne cheamă spre viața cea veșnică, iar viața cea veșnică ne-o dăruiește Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Înomenit și Întâiul-Născut din morți, prin Duhul Cel Sfânt. De aceea, Duhul Sfânt a venit în lume ca să-l sfințească pe om, iar prin sfințirea omului să se sfințească și să se transfigureze întreaga lume.”

Cei mai mulți dintre Sfinți rămân necunoscuți oamenilor. Chiar și așa, ei veghează, se roagă, mijlocesc, iar viața noastră, pusă sub tainica lor ocrotire, este străbătută de această neîntreruptă respirație a rugăciunii lor.

„Mare taină este numărul mare al Sfinților, cei mai mulți neștiuți, ascunși în Dragostea și Sfințenia lui Dumnezeu, unde sunt ascunși foarte mulți și din înaintașii noștri. Dumnezeu îi cunoaște pe fiecare, iar ei, cei cu numele scrise în Cartea Vieții, au putere mare de rugăciune. Și asta fac mereu, se roagă pentru noi. Noi, în viață, de multe ori trecem prin încercări, câteodată cumplite. Și mereu primim ajutorul lui Dumnezeu, nu că am merita, că am avea vreun merit, dar pentru că multă lume se roagă pentru noi. Nu doar noi, păcătoșii, ne rugăm aici unii pentru alții, ci mulți dintre cei care sunt dincolo, dintre care mulți sunt Sfinți din înaintașii noștri și din sângele nostru, se roagă pentru noi. Am convingerea, iubiți frați și surori, că fiecare dintre noi, pe lângă Sfinții către care are evlavie și îi pomenește cu numele, are în ceruri ocrotitori dintre proprii înaintași. Să fim siguri de asta! Aduceți-vă aminte de multe ori în viață, cum v-a scos Dumnezeu din încercări fără ieșire, cum a venit „mâna de ajutor” nesperată,  iar noi știm că nu merităm mare lucru. De aceea, multa rugăciune ajută la izbăvirea omului păcătos, iar Sfinții tocmai aceasta fac. Acesta e unul dintre motivele pentru care îi cinstim pe Sfinți, că se roagă pentru noi, iar noi avem nevoie de rugăciunile lor, pentru că sunt puternice. Ei și Ele, Sfinți și Sfinte, cu toții L-au mărturisit pe Hristos. Toți se roagă! Toți sunt ai lui Hristos! Toți au avut ochii ațintiți  spre Hristos – Începătorul tuturor în toate.”

În încheiere, Chiriarhul a mai învățat că în Împărăția Sfinților nu există granițe, ci doar infinita cuprindere a Iubirii lui Dumnezeu, Care strânge laolaltă neamuri, timpuri și destine într-o singură Comuniune, a Treimii nedespărțite.

„În lumea Sfinților nu există deosebirile și limitările pe care le avem noi, în mintea noastră. Sfinții nu se roagă exclusiv pentru poporul în care au răsărit, ci pentru întreaga umanitate. Din darul Duhului Sfânt, toate popoarele sunt chemate să-L cunoască pe Dumnezeu și să ajungă în Brațele Iubitoare ale Tatălui Ceresc prin Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Barierele sunt numai în mintea noastră, aici sunt zidurile. Înaintea lui Dumnezeu nu sunt ziduri. Înaintea lui Dumnezeu este Comuniune și în această Comuniune sunt Sfinții. Comuniunea Sfinților cuprinde pe toți, indiferent de timpul în care au viețuit și de locul unde L-au mărturisit pe Hristos, de la o margine la cealaltă a lumii. Prin urmare, făcând o scurtă incursiune în istoria Creștinismului, cu privire și spre Legea cea veche, ne dăm seama cât de mulți sunt Sfinții. Și, dacă-i adăugăm și pe cei cunoscuți doar de Dumnezeu, vedem că Îngerii sunt în cete nesfârșite, Sfinții sunt la fel. Acesta este un semn al speranței pentru noi toți. Pentru că da, iubiții mei frați și surori, este loc în Ceruri pentru toată lumea! Dumnezeu nu exclude pe nimeni. Noi suntem cei care ne autoexcludem din Iubirea lui Dumnezeu atunci când ascultăm de cel rău și facem voia sa. Întotdeauna este și cale de întoarcere și niciodată nu este pierdută lupta, până în clipa în care a închis ochii. Și după ce a închis ochii, dacă lasă destulă dragoste în urmă, cei care vin după se vor ruga pentru odihna sufletului celui care n-a apucat să facă pocăința până la capăt. Semnul speranței este că, da, încă este loc în Rai! Încă este loc în Împărăția Cerurilor! Acolo nu este „numerus clausus”, nu-i „patul lui Procust”, nu s-a închis ușa. E deschis. Și Ușa Care duce la Rai nu este o ușă propriu-zisă, ci este Cineva. Și Acel Cineva este Domnul nostru Iisus Hristos. El este Ușa, Care rămâne deschisă până la a Doua Venire. Până atunci, este timpul mântuirii.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie a oficiat hirotonia diaconului George-Cosmin Mesaroș întru preot, urmând a sluji la Parohia Cheț din Protopopiatul Marghita.

pr. Andi-Constantin Bacter