În anul 2025, la 20 aprilie 2025, Biserica întreagă comemorează 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), moment fundamental pentru unitatea de credință a creștinătății și pentru afirmarea adevărului de credință: că Fiul lui Dumnezeu este „deoființă cu Tatăl”. În acest an cu profundă semnificație teologică și istorică, întreaga creștinătate prăznuiește Sfintele Paști la aceeași dată, un semn al comuniunii și al dorinței tainice de unitate, care continuă să însoțească Biserica în istorie.

În noaptea în care ne aducem aminte nu doar de Învierea din morți a Fiului lui Dumnezeu, ci și de Biruința definitivă a Domnului asupra veșniciei morții noastre, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea a fost, ca în fiecare an, locul în care sufletele credincioșilor s-au adunat în taină și lumină, răspunzând chemării Învierii cu făclii aprinse și inimi deschise. Bucuria praznicului a fost sporită de prăznuirea hramului sfântului lăcaș. Slujba Învierii a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de soborul slujitorilor Catedralei. În miezul nopții, în dangăt de clopote și cântări pascale, din lumina adusă de la Ierusalim, credincioșii și-au aprins candelele sufletului, primind Vestea Biruinței asupra morții cu uimirea sfântă care nu obosește niciodată: „Hristos a înviat!”.

Dimineața, în ziua Învierii Domnului, Chiriarhul meleagurilor bihorene a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie Pascală, în cadrul căreia a fost citit, în tradiția bimilenară a Bisericii, Prologul Evangheliei după Ioan – cuvântul care, deși rostit mereu la început, nu încetează să rămână finalitatea oricărei înțelegeri duhovnicești: „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi”.

După lectura ioaneică din sânul dumnezeieștii slujbe, Preasfinția Sa a predicat sutelor de credincioși prezenți despre Înviere, însă nu ca despre un eveniment izolat în timp, ci ca despre o Persoană vie: Hristos Cel Înviat. Paștile nu este doar o sărbătoare, ci este Însuși Domnul – Paștile nostru, Care n-a răbdat să ne știe prizonieri ai morții și ai întunericului. În această zi, Dumnezeu unește Cerul cu pământul, Lumina cu omul, și deschide înaintea lumii poarta speranței; o speranță plămădită din iubire, din iertare și din viață veșnică. Adevărata prăznuire a Paștilor începe atunci când înțelegem că nu sărbătorim ceva, ci pe Cineva: pe Hristos, Viața și Lumina noastră.

 „Dragii mei, Paștile nostru, Hristos, vine ca să ne treacă pe noi din moarte la viața cea veșnică! La Paști, până în ziua de astăzi, la fel ca în vechime, în Legea cea veche, iudeii celebrează Eliberarea din robia egipteană, adusă de Dumnezeu prin Moise. Atunci Domnul le poruncise să jertfească Mielul pascal și să treacă Marea Roșie ca pe uscat spre Pământul Făgăduinței. În fiecare an comemorează trecerea din robie în libertate, Paștile. Dar Paștile Legii celei vechi este pregătire pentru Paștile Noulu Legământ. Noi ne pregătim an de an să sărbătorim Sărbătoarea Paștilor. Ce înseamnă însă Paștile pentru noi? Nu este ceva, este Cineva! Paștile nostru este Hristos, Cel Care ne trece din moarte la viața cea veșnică! Trecerea noastră din lumea de aici în lumea de dincolo este Paști. Taina Botezului nostru este prima noastră sărbătoare pascală, întrucât în Taina aceasta ne îngropăm împreună cu Hristos, în mormânt, și înviem împreună cu Hristos, tainic! Prin harul Său tainic Dumnezeu ne cheamă permanent să ne ridicăm din căderi, să ne ridicăm și să mergem înainte împreună cu El! Pentru că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut! Și Hristos, Cel Răstignit și Înviat pentru noi, vrea să învieze în noi! Brațele întinse pe Cruce înseamnă invitația și îmbrățișarea lui Dumnezeu pentru noi toți, dorința Lui de a ne atrage din întuneric la Lumină, din moarte la Viață. El este Lumina și Viața noastră. El este Lumina pe Care întunericul nu a cuprins-o și nu o poate cuprinde! El este Cel Care unește Cerul cu pământul, Lumina Care vine în lume să lumineze în infernul din inima fiecăruia dintre noi. Numai că Lumina nu bruschează, Lumina lui Hristos este Lumina lină a Sfintei Slave, a Tatălui Ceresc, Celui fără de moarte. Lumina lui Hristos nu dă buzna, ci este delicată și așteaptă să fie lăsată să intre. De aceea, Paștile nostru Hristos dorește să ne treacă și pe noi din moarte la Viață, prin El, în Duhul Sfânt, în Brațele Tatălui Ceresc. Acesta este, în cele din urmă, scopul și misiunea noastră pe pământ, să ne pregătim pentru Cer. Pentru că viața de aici, viața fiecăruia dintre noi este Paști, este o trecere ce urmează lui Hristos, Paștile nostru.”

În încheierea programului liturgic, Preasfințitul Părinte Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare, adresat cu blândețe și bucurie celor prezenți. I-a încurajat să păstreze Lumina Învierii nu doar în aceste zile, ci în toată vremea vieții lor, să se bucure de darul fiecărei clipe și să trăiască sărbătoarea ca pe o întâlnire vie cu Dumnezeu și cu aproapele.

La ieșirea din sfântul lăcaș, credincioșii au avut din nou posibilitatea, ca în noaptea de Înviere, să ia acasă din miile de pahare de Paști pregătite cu grijă, spre binecuvântare, împărtășire și adâncire a comuniunii. Astfel, bucuria praznicului s-a prelungit dincolo de zidurile catedralei, în casele și inimile celor care au vestit și au trăit împreună că Hristos Domnul a biruit moartea.

pr. Andi-Constantin Bacter