Duminica a doua din calea anevoioasă și edificatoare a Sfântului și Marelui Post al Sfintelor Pătimiri, pe care Biserica a închinat-o viețuirii și misiunii marelui teolog și trăitor din veacul al paisprezecelea, Sfântul Ierarh Grigorie Palama al Tesalonicului, reprezintă un prilej de înaltă reflecție a omului lăuntric, în care Biserica ne conduce spre a cunoaște unul dintre cele mai înalte piscuri duhovnicești ale trăirii întru Hristos, pilduitor nu doar după viețuirea de înger în trup, ci și după roadele talanților inteligenței și sensibilității primiți de la Dumnezeu și înmulțiți însutit, spre folosul tuturor celor care caută cu toată ființa lor Lumina și Iubirea, pe Dumnezeul Cel Adevărat.

În această binecuvântată zi, Duminică, 31 martie 2024, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei Mari, a slujit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Parohia Paleu, Protopopiatul Oradea, alături de un sobor de preoți și diaconi, serbând astfel și hramul principal al lăcașului de închinare al enoriei, Buna Vestire, la care se mai adaugă doi mari Sfinți ocrotitori, Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, și Sfânta Mare Muceniță Anastasia Farmacolitria.

Citirea cuvântului evanghelic din această Duminică a prevăzut două frumoase fragmente, a Duminicii – Vindecarea paraliticului din Capernaum (Marcu 2, 1-12) și a Ierarhului – Iisus, Păstorul cel Bun (Ioan 10, 9-16), exprimând atât valoarea inestimabilă și forța extraordinară a rugăciunii și a iubirii milostive pentru aproapele neajutorat,  cât și rolul decisiv pe care îndrumarea duhovnicească a Bunului Păstor – Domnul Iisus Hristos, oglindit în fiecare călăuzitor al sufletului – o are în devenirea și mântuirea noastră. Consecutiv evocării pasajelor neotestamentare, Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat pe înțelesul credincioșilor taina din spatele teologiei energiilor dumnezeiești necreate, tâlcuită nouă de Marele Sfânt Părinte al Tesalonicului, o lecție duhovnicească care stă la inima Ortodoxiei și care are ca îndemn conclusiv rugăciunea neîncetată, aducătoare de Lumina lui Dumnezeu, adică de Însăși Prezența Sa mântuitoare și pacificatoare.

În incipitul predicii, Chiriarhul cetății orădene a adus în atenția credincioșilor faptul că Duminica aceasta este o prelungire a celei anterioare, a Ortodoxiei, în care Biserica ne descoperă roadele minunate ale unei credințe curate și ale unei învățături inspirate de Sus, deloc obscure și abstracte, dimpotrivă, toată învățătura de credință a Bisericii fiind trecută prin trăirea personală și experierea lăuntrică a Marilor Sfinți ai Bisericii, care au transpus în cuvânt, pentru noi, negrăitul Întâlnirii harice cu Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, a fost un Sfânt care a trăit în veacul al paisprezecelea, care a apărat Credința Ortodoxă, explicitând pe baza Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții Apostolice cele legate de Slava lui Dumnezeu, de energiile dumnezeiești necreate, de Slava pe care Dumnezeu o are și care țâșnește din Dumnezeu și prin care Dumnezeu Se face cunoscut. Apărând Dreapta Credință, el s-a dovedit a fi unul dintre marii Dascăli ai Ortodoxiei. Și dacă în prima Duminică a Sfântului și Marelui Post am comemorat biruința Dreptei Credințe asupra tuturor învățăturilor străine de credință, Duminica de astăzi este a doua Duminică a biruinței Credinței Ortodoxe, pentru că, cinstindu-l pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, de fapt, cinstim lucrarea lui Dumnezeu realizată prin Sfântul Grigorie, prin care Dumnezeu ne descoperă și Se descoperă pe Sine, prin harul Său, pentru ca noi, oamenii, să ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu și la a fi fii ai Săi după har. De aceea, Biserica, cinstindu-l pe Sfântul Grigorie Palama, mărturisește Credința cea dreaptă în puterea, în ajutorul, în harul lui Dumnezeu, Care vine în lume și ne vindecă de toate bolile și neputințele. Și vedem și în prima pericopă evanghelică faptul că Domnul Iisus Hristos, prin harul Său, îl vindecă pe slăbănog! Prin harul Său, al Fiului lui Dumnezeu, a vindecat pe orbul din naștere și pe orbul din Ierihon și i-a înviat pe cei morți! Prin harul Său, Sfinții Apostoli, după Învierea și Înălțarea Sa la ceruri și venirea Duhului Sfânt în chip de limbi de foc, în Numele Domnului nostru Iisus Hristos, au săvârșit, și ei, minuni, vindecări și învieri! Prin harul lui Dumnezeu se întâmplă până astăzi minuni și prin harul Lui vom învia cu toții! Harul lui Dumnezeu ține lumea și harul Său nu este ceva abstract, o categorie filosofică, ci lucrarea tainică și nevăzută a energiilor divine necreate, Prezența Lui nevăzută în lume. Și putem doar să ne gândim la viața noastră, în care găsim atâtea exemple minunate ale Prezenței negrăite, de netâlcuit, inexplicabile a lui Dumnezeu, prin „micile” minuni care se întâmplă, întrucât „marile” minuni sunt îngăduite de Dumnezeu în clipe speciale ale istoriei umanității, când Dumnezeu are ceva mai răspicat de spus. Dar lucrarea lui Dumnezeu se desfășoară în tăcere. Lucrarea harului este silențioasă, discretă, subtilă, dar foarte puternică. Nu cine strigă mai tare Îl are pe Dumnezeu prezent în inimă; nu cine urlă în piețe, că-L reprezintă, este plăcut lui Dumnezeu. Dumnezeu nu Se descoperă în zgomotul cel mare al lumii și în hărmălaie, Dumnezeu nu vine în larmă.

Rânduirea pedagogică a acestei Duminici ne descoperă izvorul susținerii noastre pe calea cea strâmtă și anevoioasă a mântuirii, harul necreat al lui Dumnezeu, Prezența Lui menită să ne preschimbe chipul în asemănare și crucea în înviere. Ce este harul? Harul este Slava lui Dumnezeu, energiile divine necreate, despre care a teologhisit Sfântul Ierarh Grigorie Palama. Harul lui Dumnezeu este taina prin care Dumnezeu lucrează mântuirea noastră și prin care Dumnezeu ni Se face cunoscut. Pentru că noi nu o să ajungem niciodată să cunoaștem Ființa lui Dumnezeu, care ne rămâne inaccesibilă, dar Dumnezeu ni Se descoperă prin Harul Său, Care țâșnește din Dumnezeu, iar acestea sunt energiile divine necreat, Slava lui Dumnezeu, comună Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, pe care Domnul Iisus Hristos o are din veșnicie, însă nu o arată decât Ucenicilor, pe Tabor. Noi sărbătorim Schimbarea la Față în fiecare an, însă nu atunci când s-a întâmplat, adică mai înainte de intrarea triumfală în Ierusalim și Sfintele Pătimiri, pentru ca să-i întărească pe Ucenicii care L-au văzut în Slavă cu privire la dramaticele Pătimiri și Moartea ce urmau să se întâmple, ca să nu se clatine credința lor. Aceasta este taina Schimbării la Față, arătarea Slavei Fiului lui Dumnezeu. De aceea, chiar dacă Biserica serbează Schimbarea la Față la 6 august, cea de a doua Duminică a Sfântului și Marelui Post, în care îl cinstim pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, cu o săptămână înainte de Duminica a treia, a Sfintei Cruci, ne face să înțelegem Pedagogia divină; să ne aducem aminte că, de fapt, noi, acum, suntem în pregătirea pentru a ne apropia duhovnicește de Paștile Domnului, trăind cu anticipație transfigurarea noastră și propriile noastre Paști, chiar dacă, din punct de vedere mistic și simbolic, am trecut prin nașterea de a doua, prin Taina Sfântului Botez, „îmbrăcându-ne” în Hristos prin Taina Morții și Învierii Lui. Toată înțelegerea, care biruiește moartea și motivul pentru care așezăm crucile la căpătâiul celor adormiți, este că Taina Biruinței asupra morții o deține Crucea Domnului, antecamera bucuriei Învierii, care este Biruința totală a împărăției celui rău.

În concluzie, teologia energiilor dumnezeiești necreate nu este o acrobație filozofică cu scopul intimidării celor neinițiați, ci constituie o învățătură esențială a Ortodoxiei, care poate și trebuie înțeleasă și asumată întru lucrare, iar primul pas nu este altul decât liniștirea larmei simțurilor și emergența rugăciunii care dă sens vieții. Pentru a înțelege care este mersul istoriei și care este scopul prezenței noastre în lume, care este tâlcul, nu avem altă posibilitate, în cea mai bună logică vorbind, decât să facem apel la Cel Care ne poate lumina cu Lumina Sa necreată. Și Cel Care ne poate lumina este Dumnezeu. Cum ne poate lumina? Prin sfânta rugăciune. Nu e vorba de rugăciunea cea multă. Da, trebuie și rugăciunea cea sfântă, alcătuită de Părinții Bisericii, dar rugăciunea ce devine calea cea mai directă spre Dumnezeu este rugăciunea de toată vremea, care este și cea mai scurtă. Este rugăciunea isihastă, pentru că, cinstindu-l pe Sfântul Grigorie Palama, nu putem să nu vorbim despre rugăciunea din tot ceasul, Rugăciunea lui Iisus; pentru că despre El este vorba, Cel Care este speranța noastră prin Învierea Sa, prin care rămânem și noi vii. El este Cel invocat și chemat să ne miluiască, în duhul nostru de penitență, de pocăință. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Tu, Cel Care ai luat asupra Ta păcatul meu, ai milă de mine! Repetată cu timp și fără de timp, atunci când avem impresia că ne plictisim, mai ales voi, copii și tineri, care sunteți așa de ispitiți în zilele noastre de noile tehnologii. Lăsați telefonul acasă, că așa vrea Domnul, vă dă o ocazie să mai uitați de telefoane. Vă rog, nu vă plictisiți, nu vă enervați, nu disperați, e un gest prostesc. Începeți, pur și simplu, încercați să ziceți: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul; în gând. Și toți ceilalți, când așteptăm tramvaiul sau autobuzul, și nu mai vine, ce rost are să ne enervăm? Rezolvăm problema, vine mai repede? Când e aglomerație în trafic, rezolvăm ceva dacă ne tulburăm? Dar să zicem Rugăciunea inimii, în taină, asta putem să facem. Da, trebuie exercițiu ca să ne îndulcim, însă de aceea trebuie să ne facem timp de rugăciune. Să facem după cum zice un Sfânt Părinte din Filocalie: când îți amintești de Dumnezeu, înmulțește rugăciunea, ca, atunci când Îl vei uita, El să-și aducă aminte de Tine. În fond, despre aceasta este Duminica de astăzi, despre forța rugăciunii care cheamă harul lui Dumnezeu în viața noastră.

La finele dumnezeieștii slujbe, Părintele Aurel-Simion Goga, Protopopul Oradiei, a rostit un cuvânt festiv, iar Părintele paroh Vasile-Cosmin Popa a mulțumit Chiriarhului locului pentru binecuvântarea și bucuria de a-l avea alături, în prima Duminică de după praznicul Bunei Vestiri, sărbătorind cu mult entuziasm duhovnicesc hramul lăcașului de închinare. În semn de recunoștință, preotul paroh a oferit în dar Ierarhului o icoană ce închipuie Buna Vestire.

La sfârșit, Preasfințitul Părinte Sofronie a mulțumit tuturor celor prezenți și le-a vorbit despre felul în care trebuie să înțeleagă această perioadă solemnă și sobră a Sfântului și Marelui Post, ca un prilej propice pentru a trăi ceea ce va avea să se întâmple cu fiecare dintre noi, simțind fluxul actualizării liturgice a mântuitoarelor Pătimiri, Moartea și Învierea Domnului ca pe o „repetiție generală” pentru propriile noastre Paști.

***

Parohia Paleu din Protopopiatul Oradea reprezintă, cu adevărat, o parohie misionară, cu o lucrare pilduitoare în Episcopia Oradiei, înființată și încredințată de către Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei Părintelui paroh Vasile-Cosmin Popa, sub a cărui purtare de grijă, de cincisprezece ani, comunitatea euharistică a credincioșilor a sporit considerabil. Astfel, în cadrul unei comunități minoritar românești și ortodoxe, parohia s-a dezvoltat de la nici cincizeci de familii, la aproape două sute de familii creștin ortodoxe, românești, prezența misionară a enoriei favorizând această evoluție. Lăcașul de închinare este copie a bisericii Mănăstirii Agapia, a cărui piatră de temelie a fost sfințită și așezată la 25 aprilie 2010, de către Preasfințitul Părinte Sofronie, care, la 7 octombrie 2023, a oficiat și slujba de târnosire a bisericii de enorie, prilej cu care preotul paroh Vasile-Cosmin Popa a fost distins de Ierarh cu Ordinul eparhial „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici. Momentan, lăcașul de închinare se află în stadiul înfrumusețării cu pictură a naosului. De asemenea, Parohia Paleu mai are în grijă o casă de tip familial, unde unsprezece copii defavorizați sunt crescuți și educați cu multă dragoste, la umbra bisericii, iar, în paralel, parohia construiește și un centru pentru persoane vârstnice, la momentul de față aflându-se în stadiul efectuării finisajelor. 

pr. Andi-Constantin Bacter