După paisprezece ani de la înființarea Parohiei Paleu, Protopopiatul Oradea, din proximitatea imediată a metropolei bihorene, sâmbătă, 7 octombrie 2023, în ziua de prăznuire a Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, a avut loc slujba de târnosire a bisericii de enorie cu hramurile „Sfânta Mare Muceniță Anastasia Farmacolitria” și „Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului”, replică după biserica Mănăstirii Agapia, săvârșită de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților centrale și locale. Cu acest fericit și binecuvântat prilej, Chiriarhul Oradiei, la solicitarea comunității parohiale, a acordat bisericii cel de al treilea hram, care de acum va deveni cel dintâi, Buna Vestire, întrucât, în decursul celor paisprezece ani de zile, sărbătoarea „Începutului mântuirii” a constituit mereu un răstimp al evidențierii purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru slujitorul și credincioșii acestei biserici.

La finele slujbei de târnosire a noului lăcaș de cult, Episcopul Oradiei l-a hirotesit pe Părintele paroh Vasile-Cosmin Popa întru iconom-stavrofor și i-a conferit Ordinul eparhial „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici, ca o recunoaștere apreciativă a amplei, complexei și pilduitoarei misiuni pastoral-misionare, social-filantropice și administrativ-gospodărești pe care o desfășoară la parohia încredințată spre păstorire.

În cele ce au urmat conferirii distincției eparhiale, Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat semnificațiile duhovnicești profunde găzduite nu doar de slujba de sfințire a unei noi biserici, ci de întreg efortul, material și spiritual, văzut și nevăzut, din spatele zidirii unei Case a lui Dumnezeu pe pământ:

„Cine purcede la drum ca să ridice o biserică, își ridică în cap tot iadul! Pentru că demonii nu stau odihniți, ci sunt deranjați, iar la comanda mai marelui lor, stau la pândă ca să prădeze sufletele oamenilor implicați. Diavolii sunt înfricoșați atunci când se înfige crucea pentru a se ridica o nouă biserică. Crucea înspăimântă duhurile necurate, pentru că prin Cruce moartea a fost biruită, datorită Învierii Celui Întâi-Născut din morți, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, prezent în Biserica Sa până la sfârșitul veacurilor, așa cum a făgăduit, prin Sfânta Cuminecătură. De aceea, slujba sfințirii unei biserici seamănă cu o slujbă pascală. Cum începe rânduiala Slujbei pascale din noaptea Sfintelor Paști? «Veniți de primiți lumină!». La slujba târnosirii, după ce au fost așezate părticele din moaștele Sfinților Martiri, se aprinde lumina în Sfântul Altar, care închipuie Cămara de Nuntă a Mântuitorului, adică Sfântul Său Mormânt, și de acolo, din taina Sfântului Mormânt, vine Lumina lui Hristos Care luminează tuturor!  De aceea, dragii mei, mare și sfântă lucrare este întemeierea unei biserici!”

Totodată, având în vedere contextul etnic și confesional aparte al localității, Preasfinția Sa a adus aprecieri misiunii desfășurate de preotul paroh care a favorizat prezența ortodoxă și românească, felicitând, deopotrivă, autoritățile civile și pe reprezentanții celorlalte comunități religioase pentru armonioasa colaborare, respectul reciproc și buna înțelegere care există încă de la început, spre folosul și prosperitatea tuturor. E un act de mare curaj zidirea unei biserici noi, mai ales într-o lume ca a noastră, bântuită de atâtea duhuri necurate și în care diavolii, a căror nume în traducere înseamnă „dezbinătorii”, sunt liberi și caută cu duhul lui antihrist să înșele pe mulți. De aceea, îl felicităm pe părintele, vă felicităm pe dumneavoastră și autoritățile care au dat dovadă de multă înțelegere și au înțeles că acolo unde este rugăciune multă, acolo este și pace adâncă. Acolo unde oamenii se roagă, nu este timp pentru ceartă. Acolo unde oamenii pleacă genunchii înaintea lui Dumnezeu, nu este loc de ură. Acolo unde oamenii vin să se întâlnească cu Cel Preaînalt, diavolii fug. Acolo unde oamenii vin să Îl primească pe Hristos, antihrist cu toate minciunile lui este demascat. Acolo unde oamenii se roagă, indiferent de limba lor maternă, pacea lui Dumnezeu se sălășluiește în sufletele celor care se roagă în comunitate, iar aceasta are efecte benefice asupra întregii așezări. Acolo unde este secularizare multă, acolo domnește haosul. Acolo unde este rugăciune, acolo este mult ajutor de la Dumnezeu.

Apoi, Părintele Aurel-Simion Goga, Protopopul Oradiei, a rostit o cuvântare festivă, iar Părintele paroh Vasile-Cosmin Popa a adresat un cuvânt de mulțumire față de ajutorul divin primit, precum și față de sprijinul tuturor celor care i-au fost și îi sunt alături necontenit în slujirea sa preoțească.

La sfârșitul cuvântărilor ocazionale, Episcopul Oradiei a adus cuvinte de felicitare o dată în plus pentru frumoasa lucrare încununată astăzi prin slujba de târnosire, adresând invitația tuturor celor prezenți de a păși cu credință și evlavie în Sfântul Altar, unde, după frumoasa tradiție a Bisericii Ortodoxe Române, se vor putea închina înaintea Sfintei Mese și vor putea să înalțe un gând de rugăciune.

Ziua următoare, în Duminica a douăzecea după Rusalii, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a oficiat cea dintâi Dumnezeiască Liturghie pe Altarul proaspăt sfințit al frumoasei biserici parohiale din satul Paleu. Momentul citirii Sfintei Evanghelii ne-a readus în vedere puterea Domnului Hristos asupra vieții și a morții prin evocarea minunii învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16). Îndată după evocarea pasajului lucan, Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, punând în lumină explozia de speranță și de bucurie care trebuie să ne cuprindă, paradoxal, în urma reflectării asupra acestor rânduri evanghelice ce, în primă fază, te surprind prin dramatismul situației extreme a văduvei care și-a pierdut ultimul sprijin și ultima bucurie din lumea aceasta, fiul ei.

După nuanțarea diferenței dintre readucerea la viață și învierea propriu-zisă pe care numai Domnul Hristos a experiat-o, Preasfinția Sa, în partea de început a predicii, le-a vorbit despre actualitatea minunilor asemănătoare cu cea din Nain pe care și noi, mai mult sau mai puțin conștienți, le trăim în zilele noastre, din care se desprinde dragostea și rânduiala minunată ale lui Dumnezeu. Învierea pe care o prăznuim astăzi este o întoarcere la viața de aici, adică o prelungire a vieții, așa cum miraculos se întâmplă de multe ori și în zilele noastre, atunci când oamenii ajung să fie bolnavi, în pragul morții, la spitale, în patul suferințelor lor, și din punct de vedere medical s-a isprăvit orice șansă și nu-i rămâne omului altceva de făcut, decât să închidă ochii și să moară. Dar și în zilele noastre se întâmplă minuni și Dumnezeu întoarce pe muribund, pe cel aflat la un pas de moarte îl întoarce la viață și îl dăruiește înapoi familiei care are nevoie de el. De aceea Domnul Hristos l-a înviat pe tânărul din Nain. Noi, știți, avem în popor o vorbă foarte înțeleaptă, că pe cei pe care îi iubește, Dumnezeu îi cheamă mai repede la El. Dar sunt situații în care cel care urmează să închidă ochii să fie foarte important pentru viața celorlalți, iar pentru aceasta Dumnezeu face minuni și mai dă aceluia sau aceleia încă zile ca să mai trăiască aici pe pământ, până să închidă ochii, pentru a aduce mângâiere celor din jur. Pentru că, într-adevăr, plecarea la Dumnezeu și ieșirea din lume nu este prilej de tristețe, căci când pleacă cineva dincolo, cei care rămân se întristează. Pentru cel care pleacă, este prilej de bucurie și de odihnă, cum spunem la slujba înmormântării: „Fericită este calea pe care mergi astăzi, suflete”.

Indiferent de provocările pe care ni le rezervă viața aceasta pământească, suntem încredințați de Însuși Fiul lui Dumnezeu că nimic nu este întâmplător sau zadarnic, iar frica și deznădejdea nu sunt o reacție corespunzătoare unui următor al lui Hristos care a înțeles cu adevărat Cine a fost El și ce a făcut și ce face pentru noi. Pericopa de astăzi ne umple sufletele de bucurie și de nădejde, întărindu-ni-se credința! Credința se împuternicește pentru că vedem cât de bun este Dumnezeu! Și, sigur, în astfel de împrejurări nu putem decât să ne întărim și în nădejde! Cum așa? Pentru că vedem că deși în jurul nostru ni se pare că totul se surpă, nu este încă nimic pierdut! Pentru că Dumnezeu este cu noi și ne cercetează! Vrea să ne ajute! Și cuvântul lui Dumnezeu către noi, mai ales în timpurile noastre, acesta este: Nu plângeți! Nu vă temeți! Pentru că la Dumnezeu este viața! În El trebuie să ne punem nădejdea și Lui trebuie să-I cerem ajutorul! Așa face Dumnezeu minunile! Mult poate rugăciunea adevărată și mare este puterea lor! Dumnezeu a cercetat și continuă să cerceteze pe poporul Său, căci nu ne-a lăsat în moarte și nu ne lasă în suferințe, ci este prezent în mijlocul nostru. Pentru că Dumnezeu-Tatăl L-a trimis în lume pe Fiul Său, Care nu ne mai părăsește! El este prezent și a rămas în Sfânta Sa Biserică prin lucrarea tainică a harului Duhului Sfânt și primim viața Lui în noi împărtășindu-ne cu Preacuratele lui Hristos Taine.

Așadar, înțelegerea relației cu Dumnezeu într-o cheie personalistă este cea care ne descoperă sensul credinței și al vieții noastre, toate celelalte perspective și alternative fiind ratări de țintă și forme fără fond. Dumnezeu lucrează și face minuni, dar nu cu forța și doar dacă avem credință. Într-o lume a necredinței, care caută minune la orice pas, sunt buni scamatorii și iluzioniștii și cei care regizează spectacole de circ sau de proastă calitate. Asta este pentru lumea care nu mai știe de Dumnezeu. Pentru noi, cei care credem, puterea lui Dumnezeu și darul Său vin prin credința puternică izvorâtă din inima care se roagă, care nădăjduiește! Căci deși lumea ajunge pe „culmile disperării” – după titlul unei celebre cărți a lui Emil Cioran –, creștinul, după cuvântul profetic spus de Mântuitorul Sfântului Siluan Athonitul, în tot iadul înconjurător, nu își pierde nădejdea! Ci cu credință înfruntă ispitele, înfruntă necazurile, bolile, înfruntă moartea! Pentru că știe că prin credință vine nădejdea cea mare, că nu mai moare, că va să treacă prin moarte spre înviere. Dacă așa i-a fost de milă lui Dumnezeu, de l-a înviat pe fiul văduvei singure și necăjite, cum să nu Îi fie milă lui Dumnezeu de fiecare suflet care suferă? Ba da! Îi este și ajută mereu! Pentru asta, noi toți trebuie să arătăm compasiune și omenie față de cel aflat în suferință, la fel ca întreaga comunitate din Nain față de femeia văduvă, ca să putem cu toții să exclamăm cu bucurie și cu frică sfântă: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său!

La sfârșitul dumnezeieștii slujbe, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt festiv în care l-a felicitat pe Părintele paroh Vasile-Cosmin Popa pentru munca jertfelnică, hărnicia extraordinară și devotamentul cu care Îi slujește lui Dumnezeu și poporului binecredincios, toate acestea fiind vădite în biserica de enorie, casa pentru copii orfani, așezământul pentru vârstnici aflat în stadiu avansat de construcție și multe altele pe care preotul paroh alături de familia sa jertfelnică și bunii credincioși au reușit să le realizeze în acest spațiu binecuvântat de Dumnezeu, care, în urmă cu câțiva ani de zile, era un câmp pustiu, netocmit și gol.

***

   Comuna Paleu este situată în partea de miazănoapte a municipiului Oradea, având o populație românească și ortodoxă minoritară (mai puțin de 25%). Până în anul 2009, cele aproximativ cincizeci de familii dreptmăritoare care locuiau în Paleu au fost nevoite să caute în Oradea sau în satele învecinate un preot sau o biserică ortodoxă care să le răspundă nevoilor spirituale. Venind în întâmpinarea acestor necesități imperioase, la praznicul împărătesc al Bunei Vestiri din anul 2009, Episcopul Oradiei l-a hirotonit pe Părintele Vasile-Cosmin Popa pentru a întemeia o comunitate euharistică și a fi povățuitorul întru cele duhovnicești pentru credincioșii din Paleu. Decizia Chiriarhului Oradiei a fost una cu totul inspirată, preotul acestei enorii fiind cu adevărat omul potrivit la locul potrivit, sporind lucrarea pastoral-misionară și social-filantropică a Bisericii și dezvoltând comunitatea ortodoxă românească, ajungând ca mai bine de două sute de familii să se odihnească sub bolta de har a acestei biserici, ceea ce înseamnă că, odată cu înființarea parohiei, a crescut numărul familiilor românești din localitate.