Ziua Națională sărbătorită în fața Catedralei Episcopale din Oradea
De Ziua Națională a României, luni, 1 decembrie 2025, mii de orădeni și bihoreni s-au adunat în Piața Emanuil Gojdu, pe generosul platou din fața Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea, pentru a participa la manifestările dedicate împlinirii a 107 ani de la Marea Unire. La ceremonie au fost prezenți reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, precum și reprezentanți ai instituțiilor militare și bisericești, între care și Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.
Momentul religios central al manifestării a fost slujba de Te Deum, săvârșită de preotul capelan al Garnizoanei Oradea, părintele Ionuț-Iuliu Jolța, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra neamului românesc și pentru jertfa înaintașilor noștri. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Protopopiatului Ortodox Român Oradea, dirijată de pr. prof. Ștefan-Alexandru Lakatos, care a adus un plus de solemnitate și înălțare duhovnicească întregului eveniment festiv.
După oficierea Te Deumului, au urmat alocuțiunile oficialilor. Prefectul județului Bihor, domnul Marcel Dragoș, a subliniat semnificația Zilei Naționale în contextul actual, arătând că societatea de astăzi se confruntă cu vremuri complicate, care pun la încercare sistemul de valori și responsabilitatea fiecăruia. Totodată, acesta a evidențiat că democrația, câștigată cu mari eforturi, trebuie promovată și apărată corespunzător, întrucât poate fi pierdută cu ușurință. La rândul său, istoricul Radu Romînașu a vorbit despre dimensiunea istorică a actului Unirii și despre importanța păstrării unei reflecții mature și conștiente asupra moștenirii naționale.
În continuarea programului, Corala Protopopiatului a susținut un moment artistic alcătuit din cântări patriotice, încununat prin interpretarea colindului „O, ce veste minunată”, care a readus în prim plan bucuria apropierii sărbătorii Nașterii Domnului.
Ceremonia s-a încheiat cu depuneri de coroane și jerbe de flori la statuia ecvestră a Voievodului întregitor de țară Mihai Viteazul, în cinstea eroilor națiunii, urmate de defilarea detașamentului de onoare.
După finalul programului oficial, cei prezenți s-au putut bucura de tradiționala masă festivă, oferită cu sprijinul militarilor din Batalionul 54 Comunicații și Tehnologia Informației, un frumos prilej de comuniune și apropiere
pr. Andi-Constantin Bacter
foto credit: www.bihon.ro







