În Biserica Ortodoxă sfârșitul postului închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel, un răstimp în care am meditat mai multla activitatea lor misionară impresionantă, culminează cu ziua lor de prăznuire explicită, la data de 29 iunie. Anul acesta, cu prilejul acestei alese sărbători, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală la parohia Ioșia I din Oradea, care și-a serbat ocrotitorii spirituali.

A fost o zi de mare sărbătoare pentru slujitorii și credincioșii acestei parohii, nu doar fiindcă s-a prăznuit hramul lăcașului de cult, ci mai ales pentru că a fost cel dintâi hram serbat prin oficierea Sfintei Liturghii arhierești de către Chiriarhul locului. Motiv pentru care, deși o zi lucrătoare, biserica s-a arătat neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioși care, cu multă evlavie, au luat parte la programul liturgic special al acestei zile.

Îndată după citirea Apostolului zilei (II Corinteni 11, 21-30; 12, 1-9), care ne evocă un fragment din care putem remarca zelul misionar al Apostolului neamurilor, și rostirea pericopei evanghelice (Matei 16, 13-19), care ne-a readus aminte momentul chemării la apostolat a Sfântului Apostol Petru, Preasfințitul Părinte Sofronie a ținut un cuvânt de învățătură în care a pus în lumină aceste două personalități impresionante ale Bisericii de la începuturi, ca exemple de veritabilă propovăduite și autentică trăire a credinței creștine.

Preasfinția Sa a început predica prin a reda pe scurt felul în care cei doi sfinți apostoli și-au închinat viața lor propovăduirii Evangheliei Fiului lui Dumnezeu într-o lume păgână și primejdioasă, culminând cu sacrificiul lor suprem, moartea martirică. Icoana celor doi sfinți apostoli rezumă într-o manieră recapitulativă întreaga misiune a comunităților Bisericii primului veac creștin, misiunea de a aduce întreaga umanitate la cunoașterea Adevărului, a adevăratului Dumnezeu. Îndrăznesc să spun că sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la fel ca și cea de mâine, Soborul celor Doisprezece Sfinți Apostoli, este sărbătoarea întregii comunități creștine apostolice, care mult a suferit din dragoste pentru Domnul, în rândul ei numărându-se foarte mulți martiri. Încă de la începuturi, condiția primordială a creștinului a fost aceea de martir, de a-L mărturisi pe Hristos cu prețul propriei vieți. Sfinții Apostoli știau ce îi așteaptă și, totuși, cu seninătate și cu bucurie au primit suferințele, crucea și moartea, cu scopul de a-I urma întru totul Domnului Hristos, morții Sale, dar și învierii Sale, nădăjduind în moștenirea vieții celei veșnice.

Acest praznic al admirației venerabililor Apostoli se metabolizează într-o reflecție retrospectivă, meditând la timpurile apuse ale Bisericii apostolice, la comunitățile „sfinților” de la începuturile Creștinismului, dar și într-o reflecție introspectivă, privind comparativ, cu mult spirit critic, la propria noastră viețuire creștină, ofilită și bântuită de akedie. Sărbătorindu-i prin Sfinții Apostoli Petru și Pavel pe primii creștini și privind la pilda lor luminoasă, se cuvine să ne uităm neîncetat în oglinda sufletului și să vedem, oare cât de departe suntem noi de ei, de primii mărturisitori ai lui Hristos? Se cuvine să ne uităm la frumosul lor exemplu pe care ni-l dau nouă, al dragostei lor întreolaltă, a dragostei celei adevărate, izvorâte din dragostea față de Dumnezeu, Cel ce este Izvorul dragostei curate. Din păcate, noi, creștinii, nu mai suntem la înălțimea chemării noastre apostolice, nu mai suntem la înălțimea duhovnicească la care au viețuit înaintașii noștri în credință. Dimpotrivă, ne urâm, ne batjocorim, ne calomniem, ne judecăm unii pe alții, încât cei din afară nu mai au cum să spună, precum odinioară, „Priviți la ei, cât de mult se iubesc!”, pentru că le dăm mai mult motive să fim batjocoriți pe bună dreptate.

Chiriarhul Oradiei a reliefat similitudinea condițiilor contextuale în care creștinii viețuiesc astăzi față de cei care trăiau în veacul apostolic. Păstrând proporțiile, creștinii se confruntă cu aceleași provocări decadente și cu aceleași mentalități decăzute.Dragii mei, dacă privim cu atenție la condițiile vieții de acum, ne dăm seama că acestea seamănă cu cele din lumea în care au propovăduit Sfinții Apostoli și primii creștini, prima generație a Bisericii. Prima generație a Bisericii a trebuit să-și împlinească misiunea într-o lume păgână și idolatră, în care inclusiv ateismul filosofic își găsea loc în cetate, ba chiar cu multă faimă și mare stofă. La fel și lumea noastră de astăzi este tot mai îndepărtată de Dumnezeu, tot mai atinsă de păgânism și idolatrie, de religii păgâne, ateism, care și la noi și mai ales în lumea așa-zis „civilizată” face ravagii; fie prin noile ideologii, neo-marxismul în special, fie prin ateismul practic, care ucide suflete și îi duce pe oameni în pragul nebuniei și al anarhiei infernale. Vedem astfel, astăzi, o similitudine izbitoare cu perioada crepusculului Imperiului roman, când imperiul stătea să se prăbușească, așa cum și lumea noastră este în pragul colapsului, spiritual, dar și fizic.

În încheierea cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa i-a încurajat pe credincioși să nu se descurajeze în fața asediului prin care răul din lume încearcă să amuțească și să sufoce perspectiva și prezența creștină din cetate; să nu se descurajeze chiar dacă statura noastră sufletească pălește în fața celei a primilor creștini, căci și ei au avut scăderile și lipsurile lor, așa cum și Sfinții Apostoli Petru și Pavel au avut parte de conflicte interioare dramatice, care puteau să-i destabilizeze și să-i descurajeze, însă, dimpotrivă, i-auîndemnat la mai multă râvnă și mai multă însuflețire în propovăduirea Evangheliei Domnului Hristos. Cu toate că nu suntem la înălțimea vocației noastre, cu toate că suntem mici de tot înaintea lui Dumnezeu, El e atât de mare și de bun încât nu ne-a părăsit și nu-Și părăsește Biserica, ci ne rabdă, ne iartă și așteaptă să ne întoarcem. În acest sens, avem pilda grăitoare a celor doi apostoli serbați astăzi. Sfântul Petru, deși l-a avertizat Mântuitorul că se va lepăda de El de trei ori, n-a deznădăjduit ca și Iuda, nu și-a luat viața, ci, plângând, și-a cerut iertare și I-a cerut Domnului să-L primească înapoi. Iar Domnul i-a dăruit din noi marea cinste de păstor de suflete. De asemenea, îl avem de exemplu și pe celălalt apostol, pe cel care înainte de a fi fost Pavel a fost Saul, înainte de a fi propovăduitor a fost prigonitor al Bisericii. Pe acest înfocat potrivnic al credinței creștine Domnul l-a întors la credința cea adevărată, l-a chemat pe când mergea la Damasc, căci mergea acolo ca să-i prigonească pe creștini. Pe drumul spre Damasc, Domnul l-a orbit și Domnul Hristos, Cel înălțat la ceruri, l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?”. Din acel moment Saul s-a întors și a devenit Pavel, sau Paul. Exemplul lor luminos ne dă și nouă, celor de astăzi, mult curaj și multă îndrăzneală la dragostea milostivă a lui Dumnezeu, cu posibilitatea de a ne preschimba și noi din păcătoși în propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie a hirotonit în treapta slujirii preoțești pe Diaconul Gabriel Alin Leghezeu, primind și hirotesia de duhovnic, spre a sluji comunitatea credincioșilor din parohia Călătani, protopopiatul Oradea.

La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, Părintele paroh Vasile Marin Dindelegan a ținut un cuvânt festiv în care a evidențiat importanța spirituală și istorică a acestei zile, mulțumind Ierarhului Oradiei pentru cea dintâi vizită pastorală ocazionată de hramul bisericii parohiale, sărbătoarea ocrotitorilor spirituali din acest an fiind un adevărat izvor de binecuvântare care se revarsă asupra întregii comunități.

Apoi, Episcopul Oradiei a felicitat pe părintele paroh pentru frumoasa activitate pastorală și misionară, dar și pentru eforturile de construire a unei noi biserici în cadrul parohiei Oradea Ioșia I, cu hramul Duminica Tuturor Sfinților, sarcină care i-a fost încredințată în urmă cu treisprezece ani. Totodată, Preasfinția Sa le-a urat tuturor credincioșilor care poartă numele celor doi Sfinți Apostoli mulți și binecuvântați ani, iar pe copiii și tinerii care primesc vacanța de vară i-a îndemnat ca pe lângă odihnă și recreație să nu uite să își adauge în programul lor zilnic și timp pentru Dumnezeu și pentru aspectele cu adevărat importante, dătătoare de sens, ale vieții, păzindu-se cât pot de mult de frământările fără precedent prin care trece lumea în zilele noastre.

Diac. Andi Constantin Bacter