Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Partea a doua din Canonul cel Mare citit de Chiriarhul Oradiei la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea

Partea a doua din Canonul cel Mare citit de Chiriarhul Oradiei la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea

Marți, 3 martie 2020, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat, în biserica mare cu hramul Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea, slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a citit a doua parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși dreptmăritori.

La finalul slujbei, Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre călătoria duhovnicească a Sfântului și Marelui Post, subliniind că pentru refacerea legăturii și a comuniunii omului cu Dumnezeu este nevoie de rugăciune stăruitoare și pocăință din partea omului, prin puterea, ajutorul și cu lucrarea harului lui Dumnezeu:

„Primul pas din călătoria duhovnicească a Sfântului și Marelui Post a fost făcut în prima zi din Post, o călătorie sfântă ce durează patruzeci și opt de zile, șapte săptămâni din care se scade Duminica Învierii, deci de patru ori doisprezece, după numărul celor patru Evanghelii și al celor doisprezece Sfinți Apostoli, aleși și ei după numărul celor doisprezece seminții ale lui Israel.”

„Partea a doua a Marelui Canon, pe care am citit-o astăzi, continuă lectura din prima zi a Postului, și va fi urmată de partea a treia și a patra în următoarele două zile. Canonul cel Mare este doar o parte a slujbei Pavecerniței Mari, aceasta însemnând «dupăcinarea», din limba slavonă, fiind o rugăciune multă și lungă în care s-au recitat psalmi, dar și cele două cântări cunoscute «Cu noi este Dumnezeu» și «Doamne al puterilor fii cu noi», prin care invocăm puterea lui Dumnezeu și ne mărturisim puternica credință că Dumnezeu este în sprijinul nostru, împreună cu noi și nu ne lasă să ne pierdem pe valurile lumii acesteia.”

 „Avem mare nevoie de rugăciune multă, nu doar în această perioadă, pentru că noi, toți oamenii, prin strămoșul nostru Adam, am rupt comuniunea cu Dumnezeu și, astfel, am pierdut Raiul, iar pentru a ne întoarce la Dumnezeu a fost nevoie să vină în lume Fiul lui Dumnezeu. Păcatul lui Adam a făcut ca răutatea și moartea să intre în om și în lume, lume ce este așa de desfigurată, de rea, de urâtă și de bolnavă datorită păcatelor noastre, ale oamenilor. Lumea este precum sunt oamenii, iar oamenii sunt ca și lumea. Răutatea, urâțenia și boala lumii a intrat și în noi, oamenii, și toți avem nevoie să fim restaurați, prin bunătatea lui Dumnezeu, în frumusețea pe care ne-a pregătit-o și care înseamnă și vindecarea de toată boala și neputința, dar mai ales vindecarea de moarte, cu puterea, cu ajutorul și prin lucrarea harului lui Dumnezeu.”

„Lumea din care facem parte, din nefericire, se gândește atât de mult la cele dinafară, la cele materiale, și atât de puțin la cele spirituale, încât a uitat de Dumnezeu. Astfel, lumea este cuprinsă de frică, de panică, de teamă maximă, de angoasă, cum spun filozofii, atunci când prin lume bântuie boala, epidemia, pandemia. O astfel de teamă și de frică vine din frica de moarte, pentru că orice boală este o pregustare a morții, iar omul de astăzi se teme atât de tare de boală deoarece îi este frică de moarte. Toate acestea sunt pentru că omul a pierdut comuniunea cu Dumnezeu și, rupându-se de dragostea Lui, bântuie în necunoaștere, se clatină ca o trestie, neștiind ce este dincolo de hotarul morții. Dacă, însă, omul ar cunoaște dragostea lui Dumnezeu, puterea Sa, dorința lui Dumnezeu de a ne ierta, ar alerga spre Cel Care este Izvorul vieții și nu s-ar mai teme de moarte.”

„Omul zilelor noastre este atât de grijuliu cu propria lui sănătate și dorește să trăiască mult cu gândul doar la cele trupești, uitând, din păcate, de cele mai multe ori, de cea mai importantă parte a sa: sufletul. Dacă de bolile trupești ne este frică și ne îngrijim sănătatea și alergăm la doctori și la farmacii ca să ne tratăm, de sufletele noastre nu ne mai îngrijim aproape deloc, ca și cum nu le-am avea. Boala, însă, își are rădăcina în suflet și suntem mult mai bolnavi sufletește decât trupește, iar bolile trupului, de multe ori, sunt îngăduite de Dumnezeu tocmai ca să ne întoarcem la El, să ne aducem aminte că nu suntem numai trup, ci avem și suflet, de a cărui vindecare trebuie să ne îngrijim în special.”

„Atunci când omul este bolnav trupește și boala sa este un pericol este așezat în carantină. La fel și pentru bolile sufletești este nevoie de o perioadă de carantină. Sfântul și Marele Post este carantina noastră duhovnicească. În fiecare an, patruzeci de zile, până la Florii, și apoi și în Săptămâna Mare, intrăm toți creștinii ortodocși în carantină duhovnicească, adică intrăm într-o perioadă în care ne curățim și ne purificăm sufletele.”

Urmează ca în zilele de miercuri și joi, 4 și 5 martie, să se citească în sfintele lăcașuri părțile a treia, respectiv a patra din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul în cadrul slujbei Pavecerniței Mari.

Pr. Cristian Rus