În inima lunii lui Răpciune, încă dintru începutul noului An Bisericesc, Părinții Bisericii au rânduit, datorită unor rațiuni istorice și duhovnicești bine întemeiate, serbarea praznicului împărătesc al Înălțării Sfintei Cruci, la 14 septembrie, când comemorăm evenimentele importante ale descoperirii Cinstitului Lemn al Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci de către Sfânta Împărăteasă Elena și ale regăsirii acesteia de către împăratul Heraclie în urma jefuirii de către persani a Cetății Sfinte. La acest răstimp,suntem și noi îndemnați să descoperim, să regăsim și să înălțăm cu demnitate în viețile noastre Crucea Domnului, alături de crucea propriilor noastre neputințe și încercări. Întreaga istorie evocată în această zi este fundamentată și capătă sens adânc, bineînțeles, numai începând cu rememorarea și retrăirea celor de dinainte și din timpul Calvarului mântuitor de pe Golgota. Un Paște al Crucii la începutul toamnei, când și întreaga natură este chemată la exercițiul urmării lui Hristos, la răstignirea splendorii vegetației de către vântul, ploile, frigul și întunericul ce pregătesc cale iernii.

În această aleasă zi de prăznuire sfântă, într-o sâmbătă a anului curent, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a sărbătorii, alături de un sobor de preoți și diaconi, pe Altarul bisericii ocrotite de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Parohia Cornițel, Protopopiatul Oradea.

Citirea solemnă a cuvântului evanghelic (Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-28, 30-35) ne-a făcut martori din nou la Dumnezeieștile și Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, culminând cu străpungerea Sfintei Sale Coaste, din care a țâșnit nu doar Sânge și Apă, ci, mai ales, a izvorât Mântuire și Euharistie, nouă tuturor. Succedând evocării narațiunii Ucenicului iubit, Ierarhul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care le-a vorbit credincioșilor despre cele două Înălțări ale Domnului Hristos, Înălțarea întru Slavă, de-a dreapta Tatălui, fiind condiționată de Înălțarea întru Suprema Smerenie pe Lemnul Crucii – cadență mântuitoare pe care Domnul ne-o îmbie ca singură cale ce conduce la mântuire.

După partea introductivă, în care credincioșilor li s-a explicat dimensiunea istorică a sărbătorii, în multiplele ei fațete, Chiriarhul Oradiei a tâlcuit valoarea duhovnicească a praznicului Înălțării Sfintei Cruci, ce ne învață despre calea mântuitoare a înfrângerii morții prin frângerea voii. Ați auzit, astăzi, la sfânta slujbă, versetul din psalmi: „Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui!”. Ce înseamnă cuvântul acesta, tainic: „Înălțați”? Serbăm astăzi Înălțarea Sfintei Cruci. Cuvântul cheie este „înălțarea”, Sfânta Cruce dominând viața creștinului de la naștere și până la moarte, ba chiar dinainte de naștere și până în veșnicie, pentru că moartea nu are ultimul cuvânt și tot cel ce crede în Domnul Iisus Hristos, Cel Răstignit și Înviat, se mută prin moarte spre înviere, la viața cea veșnică. Aici, tot Crucea Biruitoare – prin care ne vine nouă viața cea veșnică – strălucește cu putere, așa cum se va arăta Semnul Fiului Omului, Crucea Domnului, la Întoarcerea Sa în Slavă, Venirea Sa cea de a doua. Ce înseamnă acest cuvânt al înălțării? Este Înălțarea Domnului mai dinainte de Înălțarea Sa la Ceruri, Înălțarea Sa pe Cruce, Răstignirea Sa. Răstignirea Sa este cutremurătoarea Înălțare a Domnului pe Cruce - Altarul Jertfei. Înălțat pe Cruce este Domnul Domnilor și Împăratul împăraților, Care, cu adevărat, Se așează pe Tronul prin care, odată cu Moartea Sa și prin Înviere, vine Biruința asupra morții. De aici, vedem că instrumentul de tortură și de pedeapsă pentru cei mai odioși criminali osândiți la moarte – așa cum a fost socotit Cel fără de păcat –, Crucea Domnului, devine Tronul Slavei! Și pentru că Împăratul Universului este răstignit, Crucea Sa devine Tronul Imperial al Fiului Omului. Nu tronurile măririi oamenilor, ci Tronul Jertfei, Sfânta Cruce, care încununează „catargele” bisericilor, care străjuiește viața creștinului de când este însemnat în Taina Sfântului Botez și până la mormânt, care străjuiește răscrucile drumurilor noastre, și cele vizibile, dar și răspântiile vieții noastre. Sfânta Cruce rămâne pentru eternitate Semnul Biruinței asupra morții și al Învierii.

Tensiunea gândirii și tensiunea sufletească pe care o naște Crucea în om este cea care îl face pe om să depășească condiționarea de paradigma duhului lumesc și să se înalțe la cele ale Duhului Ceresc. De aceea, dragii mei, pentru toate cele ce s-au făcut pentru noi, ne prosternăm cu umilință înaintea Crucii pe care a fost înălțat Domnul Hristos. Și orice creștin adevărat, iar nu părut, nu poate decât să cinstească Crucea Domnului. De aceea, creștinii au avut curajul – și au și în zilele noastre – să meargă să primească martiriul atunci când mărturisirea credinței o cere, pentru că toți creștinii știu că în Cruce, în Moartea Jertfelnică, în Sacrificiul Suprem se ascunde Biruința asupra întunericului, asupra morții și asupra păcatului, asupra iadului și strălucirea Slavei din ceruri. Pentru aceea, creștinii se bucură că Domnul Înălțat pe Cruce S-a înălțat la ceruri, de-a Dreapta Tatălui, Acolo de unde nicicând n-a lipsit prin Venirea Sa în lume, pentru că Domnul S-a înălțat cu firea Sa omenească, pe care a trecut-o prin Moarte spre Înviere, pentru ca să ne tragă pe noi, pe toți, la ceruri! Aici stă cheia înțelegerii Domnului! Nu S-a dus Acolo, de-a Dreapta Tatălui, în Slavă, ca să ne lase pe noi aici, ci S-a dus ca să ne pregătească loc. Când vorbim despre ceruri, despre Împărăția cerurilor vorbim, despre înălțimi vorbim, despre înălțimile duhovnicești ale lui Dumnezeu, despre înălțare, despre urcuș duhovnicesc! Asta este viața noastră creștină, fraților și surorilor! Răstignire, care înseamnă Scară spre Rai. Este răstignirea păcatelor și a egoismului, care este mama și rădăcina tuturor păcatelor noastre; răstignirea omului celui vechi și învierea din moartea păcatului împreună cu Hristos. Astfel, înțelegem de ce viața creștinului stă sub semnul Crucii, sub semnul sacrificiului care aduce adevărata biruință.

Concluzionând, ne dăm seama că nu există alternative, ocolișuri sau drumuri adiacente care să ne ducă în Împărăția lui Dumnezeu, decât Calea bătătorită de pașii hristici, apăsați de greutatea Crucii. Pentru că Biruința Domnului pornește de la Înălțarea Sa pe Lemnul Crucii, nu putem noi să ne rușinăm de Crucea Domnului, pentru că atunci nici Domnul nu-Și va aduce aminte de noi la Întoarcere, cum Însuși spune și mărturisește. A nu te rușina de Crucea Domnului înseamnă și a-ți accepta propria cruce și a nu te răzvrăti împotriva crucii pe care o ai de purtat, creștine! Suferințele, încercările, nedreptățile, bolile, plecarea celor dragi de lângă noi, năpastele, ororile, răutățile sunt îngăduite de Dumnezeu pentru ca să se lămurească credința noastră. Pentru că, din toate încercările, creștinul iese biruitor cu ajutorul lui Dumnezeu, însă numai acceptând ceea ce înseamnă încercarea vieții, știind că după încercare vine biruința. Din această pricină, creștinul nu se înspăimântă atunci când vin greutățile, ci cu pace le primește, pentru că a fi creștin înseamnă a fi în permanentă legătură cu Dumnezeu prin rugăciune. Iar rugăciunea asigură Prezența harului dumnezeiesc în inima omului, în viața lui, în sufletul său. Rugăciunea ajută enorm la depășirea durerilor și neputințelor trupești, la întâlnirea cu moartea trupească, pentru că rugăciunea are efecte cu totul benefice asupra trupului, iar pentru suflet este Apa cea vie, pentru că aduce harul lui Dumnezeu. Prin urmare, pentru mântuirea noastră, altă cale spre Rai decât Calea Crucii nu este. Alt drum decât cel al suferinței acceptate, al crucii îmbrățișate nu este! Numai așa putem ajunge la frumusețile din Împărăția cerurilor.

La finele sfintei slujbe, Episcopul Oradiei i-a oferit Părintelui paroh Leontin-Dumitru Seican distincția de sachelar.

Încheierea programului liturgic a fost marcată de cuvântările ocazionale ale Părintelui Aurel-Simion Goga, Protopopul Oradiei, urmată de cea a preotului paroh, care a mulțumit Ierarhului pentru bucuria duhovnicească de a-l avea în mijlocul comunității euharistice de la granița răsăriteană a Eparhiei. În semn de recunoștință, preotul paroh a oferit Ierarhului două ștergare tradiționale, specifice acestei zone folclorice.

Nu în ultimul rând, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de binecuvântare și de mulțumire tuturor celor prezenți, îndemnându-i la păstrarea pe mai departe a preafrumoaselor valori românești creștine, moștenite de la înaintașii lor, pe care, cu toții, trebuie să le prețuim și să îi prețuim cu gratitudinea de care suntem datori. După ce i-a felicitat pentru costumele populare sărbătorești cu care s-au împodobit copiii și tinerii din enorie, Ierarhul le-a urat să aibă parte de un an nou școlar binecuvântat, cu multe rezultate frumoase.

Cu prilejul acestei slujiri arhierești, a fost sfințită și noua capelă mortuară a parohiei, ridicată prin purtarea de grijă a părintelui paroh și cu sprijinul enoriașilor și al autorităților locale.

pr. Andi-Constantin Bacter