Cea de a douăzeci și doua zi a lunii lui Răpciune din anul curent a găzduit cea de a optsprezecea Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, când Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a vizitat comunitatea credincioșilor din Parohia Curățele, Protopopiatul Beiuș, unde, în sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie. Prezența Preasfinției Sale la această enorie este motivată de dorința de a oferi încurajare și sprijin duhovnicesc preotului paroh și bunilor săi fii duhovnicești în lucrarea de zidire a unei noi biserici parohiale, actualul lăcaș de închinare, construit între anii 1862-1863, aflându-se într-o stare avansată de degradare.

Cuvântul evanghelic de la acest popas duminical ne-a ilustrat tabloul hristic al pescuirii minunate de la începutul activității învățătorești a Mântuitorului (Luca 5, 1-11), când, pe lângă mrejele ticsite de pești ale resemnaților și istoviților pescari, Domnul, la rându-I, a prins în „mreaja” cuvântului Său plin de putere și pe cei dintâi dintre Apostolii Săi, care de-acum sunt chemați să-și exerseze abilitățile pescărești pentru marea învolburată a umanității. Succedând evocării acestui minunat eveniment inaugural, Chiriarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a vorbit despre miracolul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, a Cărui viață pământească a stat permanent sub semnul miracolului și al minunii, dintre care cele mai mari sunt cele ce privesc Smerenia Lui absolută, chenoza hristică, pescuirea minunată impresionând nu atât prin prin evenimentul propriu-zis, ci prin profundul mesaj simbolic, in nuce, pe care ni-l transmite.

Secvența introductivă a pericopei evanghelice indică dezolarea și epuizarea fără roade a pescarilor galileeni și nu numai, ci a întregii omeniri, după tâlcuirea din debutul omiliei Ierarhului nostru. Pescuirea minunată – urmată de minunata lepădare de toate ale lumii și urmare a lui Hristos de către Sfinții Apostoli – este o icoană atât a Bisericii, a lumii creștine, cât și a umanității întregi. Mântuitorul ne spune tâlcul acestor cuvinte pe care le-am rostit atunci când îi spune lui Simon, care avea să fie Apostolul Petru: „De acum vei fi pescar de oameni”. În mulțimea peștilor este cuprinsă în mod simbolic întreaga umanitate. Apostolii, oameni simpli, n-au prins nimic toată noaptea. Imaginea așteptării și a eșecului ascunde chipul umanității căzute, înstrăinate de Dumnezeu. Este o umanitate care în zadar încearcă să se salveze prin ea însăși, pentru că nu poate. Însă se întâmplă minunea: vine Dumnezeu în lume! Când vine Dumnezeu în lume, se schimbă soarta umanității. Dumnezeu vine în lume și Se face Om. Fiul lui Dumnezeu Se înomenește, Își cheamă Ucenici pe care îi pregătește să îndeplinească misiunea sfântă a pescuirii oamenilor din marea păcatului și aducerea lor în Corabia Salvatoare, în Biserică, pentru a fi călăuziți de Marele Corăbier, de Marele Păstor, Mântuitorul Însuși, la limanul mântuirii, în Împărăția cerurilor. Când Hristos adresează chemarea primilor Apostoli, aceștia lasă totul – adică lasă lumea, plăcerile ei, ispitele ei și problemele ei – și Îi urmează lui Hristos; devin pescari de oameni, arătând misiunea pe care slujitorii Cuvântului lui Dumnezeu o au până la Întoarcerea Domnului: de a-i pescui, de a-i chema pe oameni la Hristos în vederea mântuirii, pentru a-i scoate din moarte și a-i duce la viața cea adevărată, viața în Hristos-Dumnezeu. Este pescuirea oamenilor pentru Împărăția lui Dumnezeu!

Cu adevărat, ceea ce percepem rațional ca minune, evenimente extraordinare și supranaturale, nu sunt altceva decât firescul Dumnezeirii pogorâte pe pământ, colosalele minuni constând, de fapt, în abisalele pogorăminte, golirea de Slavă și Smerenia absolută pe care Domnul le-a asumat de bună voie pentru mântuirea noastră și pentru ca nouă să ne dăruiască sens și timp de pocăință,  pentru ca să plinim vremea mântuirii propriului suflet urmându-I. Venirea în lume și tot ceea ce face Mântuitorul stă sub semnul puterii dumnezeiești. Totul este minunat și stă sub semnul minunii. Tot ceea ce Domnul face, face pentru noi, însă nu doar pentru a ne salva din moarte, ci pentru a ne chema la demnitatea supremă pe care omul o poate avea, aceea de fiu al lui Dumnezeu după har. Nu putem fi ca Dumnezeu, însă putem ajunge la asemănarea cu Dumnezeu prin darul Lui, iar nu în afară de El. De aceea a căzut omul din Rai și, prin cădere, s-a înstrăinat. Oricât s-a străduit să se scape și să se salveze, omul nu a reușit. Pentru aceasta a fost nevoie să vină Dumnezeu Însuși să Se facă Om. Tot ce face Domnul Hristos stă sub semnul minunii. Umanitatea Sa stă sub semnul minunii: din clipa Bunei Vestiri, de când începe Înomenirea minunată din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și până la sfârșit. Toată viața Mântuitorului stă sub semnul minunii! Și în clipele în care Își descoperă umanitatea, când Își arată fragilitatea firii noastre omenești, se descoperă minunea Smereniei lui Dumnezeu! Atunci când vindecă bolnavii, când înmulțește pâinile și peștii, când ridică toată boala și neputința din popor, atunci când își cheamă Apostolii după minunata pescuire, culminând cu Moartea Sa pe Cruce, cu Coborârea cu sufletul la iad pentru ca să scoată pe Adam și pe Eva, cu strălucita Sa Înviere din morți, cu Înălțarea la ceruri și pânâ la cea de A Doua și preamărită Venire a Sa, iar apoi în veșnicie, cu Strălucirea Sa. Astfel, înțelegem că de la Buna Vestire și până la A Doua Venire este timpul mântuirii oamenilor! Este minunatul timp în care ne aflăm și noi, în care suntem pescuiți prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt în Corabia Bisericii.

Ultimul îndemn al Chiriarhului a vizat efemeritatea vieții și ireversibilitatea timpului, avertizându-i pe credincioși de ofertele distractive și cronofage pe care lumea de astăzi ni le îmbie cu voluptate, pentru a trăi viața superficial, epidermic, la nivel senzorial, până la tocirea totală a simțurilor, când omul își dă seama că adevărata împlinire vine cu „mânarea la adânc”. Oamenii înstrăinați de Dumnezeu au căutat și caută fericirea și viața acolo unde nu sunt nici fericire și nici viață: în plăcerile lumii trecătoare. Da, lumea creată de Dumnezeu este, și ea, minunată, dar nu e totul! Totul e ascuns în Dumnezeu. Numai în comuniune cu Dumnezeu creatura și creația poate să fie în stare de fericire. Doar în comuniune cu Dumnezeu omul poate să fie împlinit și fericit, dar, înstrăinat de Dumnezeu, este orbit de egoism – pentru că din această cauză a căzut omul, crezându-se el măsura tuturor lucrurilor. Și atunci, sigur că oamenii ajung să se închine la dumnezei străini, creați după chipul lor. Și, totuși, Dumnezeu nu-l lasă pe om așa și îi este milă de el; trezește așteptările mesianice prin poporul ales și în celelalte popoare, până când omenirea este pregătită pentru clipa Venirii în lume a lui Dumnezeu. Așadar, dragii mei, minunea este semnul Prezenței în lume a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata minune, nu falsele minuni. Adevărata minune este chemarea noastră la îndumnezeire, prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică și prin Biserică! Lucrarea este extraordinară și nu se aseamănă cu nicio putere din lumea de aici. Să profităm, dragii mei, de vremea pe care încă  o avem de străbătut fiecare, căutând să ne apropiem cât mai mult de Dumnezeu și Voia Lui cea sfântă. Timpul tace și trece, iar dacă ne lăsăm în continuare prinși în mrejele lumii și nu ne lăsăm pescuiți de harul lui Dumnezeu în Corabia Sfântă a Bisericii, dintr-odată, putem constata cum s-a scurs timpul vieții noastre pe care am irosit-o, iar mare lucru nu mai avem de făcut. Pescuirea minunată ne descoperă că noi suntem cei pescuiți, numai că, înțelegând minunea, este cazul să înțelegem că suntem și subiecți ai minunii lui Dumnezeu. Umanitatea toată este chemată, însă, pentru că suntem liberi, avem posibilitatea de a accepta sau a refuza. Până la Întoarcerea lui Hristos, Pescuirea minunată a lui Dumnezeu continuă!

La finele programului liturgic au urmat cuvântările festive, debutând cu cea a Părintelui Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, apoi cea a Părintelui paroh Traian Nojea, care a mulțumit Ierarhului pentru harul și binecuvântarea pe care slujirea arhierească a mijlocit-o în sânul comunității euharistice din satul Curățele, sporind râvna de a desfășura cu și mai multă râvnă și responsabilitate misiunea complexă, rânduită de Dumnezeu, pe care o au de îndeplinit în aceste locuri. Nu în ultimul rând, Episcopul Oradiei le-a mulțumit pentru primirea călduroasă și i-a binecuvântat, felicitându-i pentru jertfelnica lucrare ctitoricească pe care o întreprind și dorindu-le să aibă parte de ocrotirea lui Dumnezeu și inspirația Duhului Sfânt în toate cele câte le stau înainte. În semn de prețuire, părintele paroh i-a dăruit Ierarhului o icoană-replică deosebită a Maicii Domnului, cunoscută îndeobște ca „Panaghia Soumela” – după tradiția Bisericii, cea mai veche icoană cunoscută a Maicii Domnului cu Pruncul, fiind pictată chiar de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.

În cele ce au urmat, Preasfințitului Părinte Sofronie, însoțit de protopopul locului și părintele paroh, i-a fost prezentat stadiul lucrărilor de la șantierul noii biserici din sat, care va purta hramul „Sfinții Apostoli”, întrucât, la inițiativa Chiriarhului, planul arhitectural al lăcașului de cult va respecta, la scară mărită, modelul bisericii „Sfinții Apostoli” din Atena. În urmă cu mai bine de patru ani, la 26 iulie 2020, Ierarhul Oradiei a sfințit și așezat piatra de temelie a noii biserici, iar la momentul de față lăcașul se află la etapa acoperirii cu țiglă metalică - model olane.

Pe lângă exemplara misiune pastorală și administrativă pe care o desfășoară în Parohia Curățele, cu filia Beiușele, Părintele prof. dr. Traian Nojea este cadru didactic la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” din municipiul Beiuș, unde predă Religie, fiind, totodată, membru în Adunarea Eparhială și delegat în Adunarea Națională Bisericească.

pr. Andi-Constantin Bacter